ICCJ. Decizia nr. 848/2004. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 848/2004
Dosar nr. 5652/2003
Şedinţa publică din 12 februarie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Gorj, prin sentinţa penală nr. 228 din 24 iunie 2003, a condamnat pe inculpatul G.G. la pedeapsa de 11 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174, raportat la art. 175 lit. a) şi cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen.
A făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), a menţinut starea de arest a inculpatului şi a dedus perioada arestării preventive cu începere de la 29 septembrie 2002.
Inculpatul a fost obligat la 20.000.000 lei despăgubiri civile pentru daune morale pentru fiecare dintre părţile civile M.N. şi M.C., precum şi la 500.000 lei rentă lunară către minorul M.M.O. şi 4.500.000 lei rentă globală către fiecare dintre părţile civile M.C. şi M.M.
A fost respinsă cererea părţii civile M.C. cu privire la obligarea inculpatului la plata unei rente lunare către aceasta.
Pe baza probelor administrate, s-a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Victima M.N. a fost agent de poliţie la postul din comuna Fărăşeşti Gorj şi întrucât anterior ocupase funcţia de şef de post la poliţia din Jupăneşti, locuia în aceiaşi localitate împreună cu soţia şi fiul său.
În perioada în care a lucrat în comuna Jupăneşti, victima şi inculpatul s-au împrietenit, făcându-şi vizite reciproce. În timp, relaţiile dintre ei s-au deteriorat, deoarece inculpatul bănuia că soţia sa şi victima întreţin relaţii intime.
La data de 15septembrie 2002, soţia inculpatului, care şi anterior procedase în acelaşi mod, a părăsit locuinţa şi s-a deplasat împreună cu victima în localitatea Rovinari, unde au rămas câteva zile.
Aflând că a fost părăsit de soţie, inculpatul a luat hotărârea de a suprima viaţa victimei, întrucât considera că acesta i-a distrus căsnicia.
În acest scop, în dimineaţa zilei de 29 septembrie 2002, cunoscând că victima se afla pe raza comunei Jupâneşti, fiind în concediu, a luat un cuţit pe care l-a pus în buzunarul hainei şi s-a deplasat la locuinţa victimei unde a discutat cu aceasta, după care au ieşit împreună în faţa şcolii generale din comună, continuând discuţiile.
Profitând de neatenţia victimei, inculpatul a scos cuţitul din buzunar şi a aplicat acesteia câteva lovituri în zona pectorală, victima reuşind totuşi să parcurgă aproximativ 10 metri în direcţia postului de poliţie. După ce s-a prăbuşit la pământ, inculpatul i-a mai aplicat cu cuţitul câteva lovituri în hemitorace.
După comiterea faptei, inculpatul s-a deplasat la locuinţa sa, le-a spus copiilor fapta săvârşită, după care s-a predat organelor de poliţie, prezentând şi cuţitul folosit la săvârşirea faptei.
În drum spre Spitalul Târgu Cărbuneşti victima a decedat.
Curtea de Apel Craiova, prin Decizia penală nr. 511 din 10 noiembrie 2003, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Craiova, a înlăturat dispoziţiile art. 74 şi art. 76 C. pen., stabilind inculpatului o pedeapsă principală de 15 ani închisoare, a dispus confiscarea specială a cuţitului corp delict şi a menţinut despăgubirile civile acordate, precizând că prestaţiile periodice s-au stabilit global până la data pronunţării sentinţei şi apoi până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau stingerea obligaţiei.
S-a motivat că împrejurările reţinute de prima instanţă (inculpatul este infractor primar, a avut o atitudine sinceră, şi o conduită bună după săvârşirea faptei, prezentându-se organelor de poliţie şi are 3 copii minori) referitor la persoana inculpatului nu sunt de natură să conducă la reducerea pedepsei, aceste împrejurări putând constitui circumstanţe atenuante în anumite situaţii, însă nu şi în cauza de faţă.
Totodată, s-a motivat că a fost omisă confiscarea specială a cuţitului, corp delict, precum şi precizarea perioadelor de plată a despăgubirilor civile periodice pentru minori.
Apelul prin care inculpatul a solicitat reducerea pedepsei până la limita minimă permisă de lege a fost respins, ca nefondat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul solicitând să fie menţinută hotărârea primei instanţe care a stabilit corect pedeapsa, prin reţinerea unor circumstanţe atenuante. A cerut, în acelaşi timp, înlăturarea obligării sale la plata unor daune morale, în favoarea părţii civile M.N., tatăl victimei.
Recursul este întemeiat.
Concordant cu probele administrate, instanţele au reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, încadrând just în dispoziţiile legii infracţiunea săvârşită de acesta.
La stabilirea pedepsei, prima instanţă a avut în vedere unele aspecte ce circumstanţiau persoana inculpatului (lipsa de antecedente penale; comportarea bună anterior şi ulterior comiterii faptei; 3 copii minori în întreţinere), astfel că a reţinut în favoarea sa circumstanţele atenuante de natura celor menţionate în art. 74 C. pen. Instanţa de apel a considerat că, la speţă, reţinerea unor circumstanţe atenuante personale nu se impune.
Este însă de observat că dispoziţiile art. 74 C. pen., enumeră numai exemplificativ împrejurările care pot constitui circumstanţe atenuante, neimpunând reţinerea acestora în raport de gravitatea infracţiunii săvârşite.
În cauza de faţă, pe lângă împrejurările reţinute de instanţa de fond, care sunt reale şi care constituie circumstanţe atenuante personale, pot fi reţinute şi circumstanţe de fapt de natură a uşura răspunderea penală a inculpatului.
Astfel, este stabilit, în cauză, că victima a avut o relaţie intimă cu soţia inculpatului şi că se preocupă să găsească diferite locuri de cazare unde să petreacă mai mult timp în compania acesteia (uneori câteva zile la rând).
Această situaţie de fapt, cunoscută de inculpat, deşi nu justifică săvârşirea infracţiunii de omor, poate constitui însă o circumstanţă uşurătoare în contextul în care s-a derulat activitatea infracţională şi în raport de relaţiile de prietenie ce au existat între victimă şi inculpat.
Ca atare, din acest punct de vedere, hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică şi se impune a fi menţinută prin admiterea recursului şi casarea hotărârii pronunţate în apel.
Se impune menţinerea hotărârii primei instanţe şi cu privire la neaplicarea dispoziţiilor art. 118 lit. b) C. pen., referitor la cuţitul folosit de inculpat în săvârşirea infracţiunii.
Aceste dispoziţii se referă la confiscarea specială a lucrurilor care au servit la săvârşirea unei infracţiuni, dacă sunt ale infractorului. Ori, după cum declară inculpatul, atunci când a plecat de acasă (spre victimă) „a luat şi un cuţit", ceea ce înseamnă că l-a luat din gospodărie, acesta nefiind bunul său personal.
Şi despăgubirile civile pentru daune morale, precum şi contribuţia la întreţinerea soţiei victimei şi a copilului minor al acesteia au fost corect stabilite, în cuantum global până la data pronunţării sentinţei şi apoi în cuantum lunar, numai pentru minor, fiind evident că, oricând, pentru modificarea sau sistarea acestor despăgubiri periodice părţile au la îndemână acţiunea civilă în justiţie, hotărârea penală din acest punct de vedere nefiind definitivă.
În concluzie, recursul inculpatului va fi admis, se va casa hotărârea pronunţată în apel şi se va menţine hotărârea primei instanţe.
Din pedeapsa aplicată se va deduce la zi timpul reţinerii şi al arestării preventive, iar onorariul cuvenit avocatului din oficiu va fi plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul G.G. împotriva deciziei penale nr. 511 din 10 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Craiova.
Casează hotărârea atacată şi menţine sentinţa penală nr. 228 din 24 iunie 2003 a Tribunalului Gorj.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada arestării preventive de la 29 septembrie 2002 la 12 februarie 2004.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 832/2004. Penal. Plângere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 849/2004. Penal. Art.197 c.pen. Recurs → |
|---|
