ICCJ. Decizia nr. 821/2004. Penal. Stramutare. Strămutare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.821/2004
Dosar nr. 4192/2003
Şedinţa publică din 11 februarie 2004
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 104 din 17 mai 2002, pronunţată de Tribunalul Buzău a fost condamnat inculpatul C.P. la 3 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), prin schimbarea încadrării juridice din art. 215 alin. (2) şi (5) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 81 şi art. 82 C. pen. şi s-a suspendat executarea pedepsei pe termen de încercare de 5 ani.
S-a atras atenţia asupra prevederilor art. 83 C. pen.
Inculpatul a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente SC P.C.C. SRL Slobozia, să plătească părţii civile despăgubiri după cum urmează:
Ş.D. 800 dolari S.U.A.; M.P. 800 dolari S.U.A.; L.G.C. 750 dolari S.U.A.; D.D. 600 dolari S.U.A.; A.D. 850 dolari S.U.A.; R.G. 300 dolari S.U.A. şi 1.000.000 lei; B.R.D. 400 dolari S.U.A. ; M.V. 300 dolari S.U.A.; C.S. 300 dolari S.U.A.; C.N. 750 dolari S.U.A.; N.C. 1.500 mărci germane; J.P. 800 dolari S.U.A.; D.P.V. 800 dolari S.U.A.; H.I. 800 dolari S.U.A.; P.N. 800 dolari S.U.A.; Ş.L. 800 dolari S.U.A.; S.P. 300 dolari S.U.A. şi 1.000.000 lei; S.V.S. 300 dolari S.U.A.; P.F. 800 dolari S.U.A.; I.G. 300 dolari S.U.A.; M.V.A. 800 dolari S.U.A. şi 400 mărci germane; S.E. 800 dolari S.U.A.; C.G. 300 dolari S.U.A.; B.T. 300 dolari S.U.A.; M.V. 800 dolari S.U.A.; C.L. 300 dolari S.U.A.; M.M. 300 dolari S.U.A.; M.L. 250 dolari S.U.A.; M.V. 300 dolari S.U.A.; I.P. 300 dolari S.U.A.; R.M. 300 dolari S.U.A.; B.M.F. 300 dolari S.U.A.; H.R. 300 dolari S.U.A.; V.N. 200 dolari S.U.A. şi 200 mărci germane, J.V. 300 dolari S.U.A., N.N. 800 dolari S.U.A.; N.A. 300 dolari S.U.A.; G.P. 300 dolari S.U.A.; S.M. 800 dolari S.U.A.; D.G. 300 dolari S.U.A.; B.M. 300 dolari S.U.A.; V.N. 300 dolari S.U.A.; M.T. 1600 mărci germane; S.C. 200 dolari S.U.A.; N.C. 400; B.N. 800 dolari S.U.A. şi 430 mărci germane; P.P. 800 dolari S.U.A.
S-a precizat că inculpatul este obligat la aceste despăgubiri alternativ cu plata în lei, la cursul valutar de la data plăţii.
S-a constatat că inculpatul a restituit 900 dolari S.U.A. lui S.D. şi S.V. şi 5.000.000 lei lui M.M.
Partea vătămată I.I. nu s-a constituit parte civilă.
S-au menţinut măsurile asigurătorii.
S-au desfiinţat actele false, s-a dispus ca hotărârea definitivă să fie comunicată Camerei de Comerţ şi Industrie a Judeţului Ialomiţa.
Inculpatul a fost obligat la 3.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Buzău a reţinut că inculpatul C.P., cetăţean italian a venit în România în anul 1996 şi a înfiinţat societatea comercială C. SRL Bucureşti. În 13 noiembrie 1998 împreună cu S.P.Ş. a înfiinţat SC P.C.C. SRL Slobozia, unde inculpatul are o cotă de participare de 96,66% şi calitatea de administrator.
Între obiectele de activitate ale societăţii s-a înscris şi aceea de turism şi asistenţă turistică.
La începutul anului 1999 inculpatul a deschis o filială la Focşani, dar nu obţinuse licenţa de turism şi prin urmare nu avea dreptul să desfăşoare astfel de activitate.
Inculpatul a dat mai multe anunţuri în ziarul M.V., în care arăta că înlesneşte obţinerea de vize pentru spaţiul "Schengen".
Instanţa de fond a motivat că inculpatul s-a hotărât, în mod evident să inducă în eroare diferite persoane, chiar de la apariţia primelor anunţuri în ziare, deoarece în realitate atunci nu desfăşura nici o activitate de turism.
Este de asemenea relevantă pentru intenţia frauduloasă a inculpatului împrejurarea, că suma de 800 dolari S.U.A. pretinsă de el pentru obţinerea vizelor era exagerată în raport cu taxa reală de vize, care ajungea la 30 dolari S.U.A.
După citirea anunţurilor mai multe persoane din judeţul Vrancea şi judeţele limitrofe au apelat la serviciile inculpatului, cu scopul declarat de a obţine vize pentru Italia, unde intenţionau să se încadreze în muncă.
Inculpatul le-a garantat procurarea vizelor, le-a cerut câte 300 dolari S.U.A. avans, urmând ca după obţinerea vizelor să achite şi diferenţa de câte 500 dolari S.U.A.
Astfel în perioada iulie-octombrie 1999 părţile civile din cauză au dat inculpatului cu titlu de avans sume în valută, pentru procurarea vizelor de intrare în ţările Uniunii Europene.
Nici una din cele 46 părţi vătămate n-au primit astfel de vize. Au fost o parte cărora li s-au pus pe paşapoarte vize de intrare în Algeria, ţară pentru care nici una din părţile vătămate nu ceruse viză, întrucât nici nu se gândiseră să viziteze Algeria. Nici pentru Grecia, ţară pentru care inculpatul a procurat vize la o mică parte din părţile civile, n-au fost solicitări.
În total inculpatul a realizat prin inducerea în eroare a părţilor vătămate, un folos material în sumă de 27.095 şi 200 mărci germane.
Inculpatul a recunoscut faptele.
Prin Decizia penală nr. 428 din 23 septembrie 2002, Curtea de Apel Ploieşti a respins ca nefondat apelul inculpatului, care a susţinut că faptele lui nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii, iar în subsidiar că pedeapsa aplicată este prea mare.
Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul, care în principal critică hotărârile pronunţate pentru greşita condamnare solicitând achitarea, prin aplicarea art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar a cerut reducerea cuantumului despăgubirilor civile la care a fost obligat şi reducerea pedepsei.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), constituie infracţiunea de înşelăciune inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă.
Înşelăciunea săvârşită prin folosirea de calităţi mincinoase ori alte mijloace frauduloase, este formă calificată a infracţiunii şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani, ca şi înşelăciunea în convenţii.
În cauză instanţa de fond a stabilit o stare de fapt corespunzătoare realităţii pe care nici inculpatul n-o contestă şi potrivit căreia acesta a încheiat convenţii civile pentru procurarea de vize turistice în ţările occidentale, respectiv Italia.
Instanţa a mai stabilit că inculpatul nu avea licenţă de turism pentru a putea opera pe piaţa românească în acest domeniu, dar s-a prezentat părţilor vătămate ca un operator de turism cu acte în regulă, pregătit să realizeze toate operaţiunile necesare pentru trecerea peste graniţă a turiştilor.
Este de notorietate că în perioada în care s-au comis faptele accesul cetăţenilor români pe teritoriul ţărilor din Uniunea Europeană era anevoios, presupunea formalităţi greoaie şi obţinerea de vize pe paşaport de la reprezentanţele diplomatice din România.
Rezultă neîndoielnic din materialitatea faptelor că inculpatul C.P., cetăţean italian, s-a hotărât să profite de această situaţie dar şi de credulitatea şi nevoile unor cetăţeni români, pentru a realiza foloase materiale injuste prin escrocarea lor.
În acest sens s-a prezentat ca un operator de turism cu acte în regulă, ce nu era. A prezentat faptul procurării vizelor pentru intrarea în Italia ca o chestiune certă, or, s-a stabilit că n-a reuşit să procure nici măcar o singură viză, pentru această ţară.
De fapt nici nu putea să procure legal aceste vize, având în vedere lipsa lui de competenţă în acest domeniu. Este evident că inculpatul îşi cunoştea limitele în acest domeniu şi nici nu şi-a pus problema procurării vizelor. Singurul lui gând a fost să escrocheze părţile vătămate să le ia banii, prezentându-se mincinos ca fiind un operator de turism cu competenţă în procurarea de vize turistice în Italia.
Ori acestea constituie tocmai elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, pentru care a fost condamnat.
Pedeapsa aplicată inculpatului nu numai că este egală cu limita minimă prevăzută de lege, dar executarea ei a şi fost suspendată de instanţa de fond.
Inculpatul a comis o faptă profund antisocială cu un pericol social ridicat. Prin faptul că a escrocat 46 de cetăţeni, se distinge ca un infractor cu un potenţial de pericol deosebit. Infracţiunea este continuată, ori dacă s-ar fi aplicat dispoziţiile art. 42 C. pen., cu privire la pedeapsa în astfel de cazuri sancţiunea ar fi putut fi mult mai severă, având în vedere toate criteriile de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) Nu există absolut nici o împrejurare de natură să atenueze răspunderea penală a inculpatului. În raport de lipsa recursului procurorului, Curtea nu poate corecta hotărârile în ce priveşte individualizarea pedepsei, dar consideră recursul inculpatului ca nefondat şi în această privinţă.
Cât priveşte critica referitoare la rezolvarea laturii civile nici aceasta nu poate fi primită.
Potrivit art. 998 C. civ., despăgubirile la care trebuie obligat cel care cauzează cuiva o pagubă, trebuie să fie integrale.
Instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a acestui text şi l-a obligat pe inculpat la despăgubirile arătate în cuprinsul expunerii, acestea reprezentând pagube efective, pe care inculpatul le-a produs părţilor vătămate prin faptele lui.
Aşa fiind, Curtea în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul inculpatului pe care-l va obliga la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.P., împotriva deciziei penale nr. 428 din 23 septembrie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 82/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 822/2004. Penal. Lg.143/2000. Recurs → |
|---|
