ICCJ. Decizia nr. 832/2004. Penal. Plângere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 832/2004
Dosar nr. 4587/2003
Şedinţa publică din 11 februarie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 230 din 25 noiembrie 2002, Tribunalul C.S. a respins, ca nefondată, plângerea părţii vătămate A.P. împotriva Rezoluţiei nr. 137 din 17 iunie 2002 a prim-procurorului Parchetului Militar Timişoara, prin care s-a respins plângerea petentului împotriva Ordonanţei din 30 aprilie 2002, dată în dosarul nr. 41/P/2002.
A fost obligată petenta să plătească statului suma de 100.000 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
La data de 16 iulie 2002, partea vătămată A.P. a înregistrat la Tribunalul Militar Timişoara o plângere împotriva Rezoluţiei nr. 173/C/2002 a prim-procurorului Parchetului Militar Timişoara prin care s-a respins plângerea formulată împotriva Ordonanţei din 30 aprilie 2002, dată în dosarul nr. 41/P/2002, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de petiţionarul P.E., pentru săvârşirea infracţiunilor de purtare abuzivă şi vătămare corporală, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 250 alin. (2) şi art. 181 alin. (1) C. pen.
S-a cerut redeschiderea urmăririi penale, punerea în mişcare a acţiunii penale şi sesizarea instanţei, motivând că faptele învinuitului există, acestea întrunind elementele constitutive ale celor două infracţiuni.
Prin sentinţa penală nr. 126 din 4 septembrie 2002, Tribunalul Militar Timişoara şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Caraş-Severin, având în vedere art. 64 pct. 2 din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului, cauza fiind înregistrată sub nr. 4744/ P din 17 septembrie 2002.
În cauză au fost administrate probe cu înscrisuri şi a fost acvirat dosarul nr. 41/P/2002 al Parchetului Militar Timişoara.
S-a mai reţinut că la data de 22 decembrie 2001, partea vătămată A.P., fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, s-a deplasat la sediul firmei SC B. SRL, unde a forţat intrarea, deoarece programul de lucru cu publicul se terminase, a bruscat personalul, provocând scandal pe motiv că a fost deconectat de la reţeaua TV prin cablu, iar la cererea angajaţilor a refuzat să părăsească sediul societăţii.
În urma intervenţiei administratorului societăţii, care era însoţit de doi angajaţi, petentul a fost scos din sediu, acesta afirmând că a fost lovit, cu picioarele peste tot corpul.
Urmare a sesizării poliţiei, la faţa locului s-a deplasat plt. P.E., însoţit de plt. V.M.
Din declaraţiile plt. V.M., a martorilor B.E. şi C.A. nu a rezultat că partea vătămată a fost lovită de plt. P.E., incidentul având loc între partea vătămată şi administratorul societăţii şi nu cu angajaţii acesteia.
S-a mai reţinut că, susţinerile din plângerea penală cu referire la maiorul S.A., care ar fi intervenit în favoarea sa, nu s-au confirmat, acesta nerecunoscând că ar fi avut vreo discuţie la sediul poliţiei cu A.P.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel petentul A.P., criticând-o pentru netemeinicie, invocând ca motive, împrejurarea că în mod greşit i s-a respins plângerea împotriva Rezoluţiei nr. 137 din 17 iunie 2002 a prim-procurorului Parchetului Militar Timişoara prin care s-a respins plângerea acestuia împotriva Ordonanţei din 30 aprilie 2002, dată în dosarul nr. 41/2002.
Prin Decizia penală nr. 337/ A din 18 septembrie 2003, Curtea de Apel Timişoara a respins, ca nefondat, apelul declarat de petentul A.P., obligându-l la plata sumei de 350.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petiţionarul A.P. solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor şi trimiterea dosarului la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, pentru redeschiderea urmăririi penale, punerea în mişcare a acţiunii penale şi sesizarea instanţei, avându-se în vedere că el a suferit leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 50 de zile îngrijiri medicale şi că faptele învinuitului P.E. există, acestea întrunind elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 250 alin. (2) şi art. 181 alin. (1) C. pen.
Examinând recursul în raport de motivele invocate, cât şi din oficiu, se constată că acesta este nefondat şi urmează să fie respins.
Verificând actele şi lucrările dosarului se reţine că prin Ordonanţa nr. 41/ P din 30 aprilie 2002 a Parchetului Militar Timişoara s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de plt. P.E., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de purtare abuzivă şi vătămare corporală, prevăzute de art. 250 alin. (2) şi art. 181 alin. (1) C. pen., deoarece s-a apreciat că prima faptă nu există, iar în ceea ce priveşte cea de-a doua faptă, din probele dosarului a rezultat că agresarea părţii vătămate A.P. a fost comisă de către numiţii B.E. împreună cu angajaţii firmei sale.
În aceste condiţii, s-a dispus disjungerea cauzei şi trimiterea acesteia spre competentă soluţionare la Parchetul de pe lângă Judecătoria Moldova Nouă, pentru a continua cercetările faţă de numiţii B.E., T.S. şi S.L., sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen.
Susţinerile petiţionarului, în sensul că acesta ar fi fost lovit de plutonierul P.E. sunt infirmate de declaraţiile martorilor plutonieri V.M., B.E. şi C.A. care au relatat că incidentul în cauză a avut loc între partea vătămată, administratorul firmei SC B. SRL şi angajaţii acesteia, învinuitul nefiind în nici un fel implicat.
Pe de altă parte, afirmaţiile făcute de petiţionar în plângerea penală cu referire la maiorul S.A., care ar fi intervenit în favoarea sa, nu s-au confirmat, acesta din urmă nerecunoscând că ar fi avut vreo discuţie la sediul poliţiei cu A.P.
Aşadar, se constată că atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au apreciat în mod corect că parchetul militar în mod justificat a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de plt. P.E. şi disjungerea cauzei cu trimitere la organul competent în ceea ce priveşte pe adevăraţii făptuitori şi în mod legal prim-procurorul militar a menţinut prin Rezoluţia nr. 137 din 17 iunie 2002, ce le dispune prin ordonanţă.
Pentru aceste considerente se constată că nu există motive pentru trimiterea dosarului în vederea redeschiderii urmăririi penale în cauză şi în consecinţă, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează ca recursul petiţionarului A.P. să fie respins, ca nefondat.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiţionar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul A.P. împotriva deciziei penale nr. 337/ A din 18 septembrie 2003 a Curţii de Apel Timişoara.
Obligă pe recurentul petiţionar la plata sumei de 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 830/2004. Penal. Plângere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 848/2004. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs → |
|---|
