ICCJ. Decizia nr. 855/2004. Penal. Art.20 rap.la art.174, 176 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.855/2004
Dosar nr. 3576/2003
Şedinţa publică din 12 februarie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Vaslui, prin sentinţa penală nr. 293 din 4 decembrie 2002, a condamnat pe inculpatul P.V. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 şi art. 176 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 76 din acelaşi cod.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a dedus din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive de la 22 noiembrie la 21 decembrie 2001.
Inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile A.D. suma de 11.000.000 lei cu titlu de despăgubiri civile.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, inculpatul, domiciliat în localitatea Satu Nou, judeţul Iaşi, a îndeplinit din anul 1969 funcţia de paznic de vânătoare în cadrul A.J.V.P.S., având în ultima perioadă atribuţii specifice de serviciu în cadrul fondului de vânătoare Pocreaca.
Existând indicii că pe terenurile arondate acestui fond de vânătoare se comit acte de braconaj, mai ales noaptea la lumina farurilor autovehiculelor, la data de 8 noiembrie 2000, respectiv 20 noiembrie 2000, inculpatul a întocmit două rapoarte de patrulare pe timp de noapte, acestea fiind avizate de conducerea asociaţiei, în vederea efectuării de patrulări pe zona fondului, mai ales că, în zona Codăeşti – Pribeşti au fost identificate anterior urme de autoturisme.
La data de 24 noiembrie 2000, în jurul orei 18,00, inculpatul, P.V. şi M.G. (şef de grupă pe fondul de vânătoare), toţi având asupra lor armele de vânătoare, s-au urcat în autoturismul condus de P.A. şi au plecat în patrulare pe ruta Poiana Slobozia Dubovăţ – Pădurea Cobuz – Fundu Văii – Pribeşti – Codăeşti şi retur.
Ajungând în locul numit Hartop, în apropierea satului Pribeşti, inculpatul şi însoţitorii săi au văzut în noapte luminile farurilor unui autoturism ce se deplasa sinusuos pe o tarla cultivată cu grâu, aparţinând Parohiei Pribeşti.
La sugestia inculpatului, şoferul P.A. s-a deplasat cu farurile stinse pe un drum agricol spre acel autoturism, iar la o distanţă de 50-60 metri a semnalizat luminos, încercând în acest mod să-l determine să oprească.
Văzând că autoturismul în care se aflau părţile vătămate R.M. şi A.D. (proprietarul autoturismului) nu opreşte la semnalele luminoase şi sonore, inculpatul, aflat pe scaunul din dreapta faţă al autoturismului condus de P.A. a scos arma pe geam şi de la o distanţă de 20-25 metri a tras două focuri direct în autoturismul urmărit.
În timp ce ambele autoturisme se aflau în mişcare pe tarla, inculpatul a reîncărcat arma de vânătoare cu un cartuş cu alice şi unul tip B. şi a tras succesiv atât în spatele cât şi în partea dreaptă, lateral, a autoturismului în care se aflau cele două părţi vătămate.
Glonţul provenit de la cartuşul tip B. a penetrat partea de mijloc a autoturismului condus de A.D., a traversat habitaclul şi a atins tangenţial bordul acestuia, având ca orificiu de ieşire baza parbrizului, la jumătatea acestuia.
În traiectoria sa, glonţul a atins-o pe partea vătămată R.M. în zona costală, dreapta, dar fără a-i cauza vreo leziune ci numai zdrenţuirea tricoului cu care era îmbrăcată.
Celelalte urme de alice prezentate pe caroseria autovehiculului au fost individualizate în locuri diferite, cu dispersare apreciabilă, inclusiv orientate spre locul ocupat de partea vătămată A.D.
Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia penală nr. 263 din 7 iulie 2003, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.
Formulând recurs împotriva acestor hotărâri, inculpatul a solicitat, printr-un prim motiv de casare, schimbarea încadrării juridice din tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav, în tentativă la infracţiunea de omor simplu şi aplicarea unei pedepse a cărei executare să fie suspendată condiţionat.
Prin cel de al doilea motiv de casare a solicitat să se dispună suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată de prima instanţă.
Recursul declarat de inculpat nu este întemeiat.
În concordanţă cu probele administrate, instanţele au reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, încadrând just în dispoziţiile legii infracţiunea săvârşită de acesta.
După cum corect a motivat instanţa de apel, fapta inculpatului de a fi tras mai multe focuri cu o armă de vânătoare, instrument deosebit de periculos pentru viaţă, de la distanţă mică (20-25 m) asupra autoturismului în care se aflau cele două părţi vătămate, constituie tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 176 lit. b) C. pen., întrucât inculpatul deşi nu a urmărit suprimarea vieţii celor două persoane a prevăzut şi acceptat acest rezultat, care însă nu s-a produs din împrejurări independente de voinţa sa.
Referitor la pedeapsă, se constată că aceasta a fost bine proporţionalizată prin reţinerea în favoarea inculpatului a circumstanţelor atenuante, prevăzute de art. 74 C. pen.
În cauză, suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu poate fi dispusă întrucât dispoziţiile art. 81 alin. (3) C. pen., nu permit aplicarea acestei măsuri în cazul infracţiunilor intenţionate, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mari de 15 ani, nedistingând între forma tentată sau forma consumată a infracţiunii.
Într-adevăr, potrivit art. 144 alin. (1) C. pen., prin „săvârşirea unei infracţiuni" sau „comiterea unei infracţiuni" se înţelege săvârşirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepseşte ca infracţiune consumată sau ca tentativă, precum şi participarea la comiterea acestora ca autor, instigator sau complice.
În consecinţă, cum alte motive de casare, susceptibile a fi examinate din oficiu, nu s-au constatat, recursul inculpatului va fi respins ca nefondat, iar acesta va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.V., împotriva deciziei penale nr. 263 din 7 iulie 2003 a Curţii de Apel Iaşi.
Obligă pe recurent să plătească statului 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 852/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 857/2004. Penal. Art.215 alin.5 c.pen. Recurs → |
|---|
