ICCJ. Decizia nr. 922/2004. Penal. Art.215 alin.3 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 922/2004
Dosar nr. 5040/2003
Şedinţa publică din 17 februarie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată, următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 157 din 18 februarie 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a condamnat pe inculpaţii:
- P.I. la:
- 10 luni închisoare, pentru complicitate la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 290 C. pen.;
- 3 ani închisoare, pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen.;
- un an închisoare, pentru complicitate la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- 8 luni închisoare, pentru participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 31 C. pen., raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP);
- 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen.;
- un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea şi anume 4 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de un an închisoare, astfel că în final, va executa pedeapsa de 5 ani închisoare.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului, iar din pedeapsa de executat s-a dedus perioada arestării preventive de la 15 septembrie 2000, la zi.
- D.D.C. la:
- un an şi 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen.;
- un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea şi anume 4 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de un an închisoare, urmând ca, în final, să execute 5 ani închisoare.
S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.
- C.G.R. la:
- 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen.;
- 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
În baza art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea şi anume 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Din pedeapsa aplicată inculpatului s-a dedus perioada reţinerii şi arestării preventive de la 11 august 2000 la 16 august 2000.
În temeiul art. 71 C. pen., pe durata executării pedepselor, tuturor inculpaţilor, le-a fost interzis exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În temeiul art. 118 lit. d) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpaţii P.I. şi D.D.C. suma de câte 185.000.000 lei dobândită prin vânzarea autoturismului către partea vătămată C.S.
Conform art. 254 alin. (3), raportat la art. 118 lit. d) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpatul C.G.R. a sumei de 3000 dolari S.U.A., depusă la B.N.R., sucursala municipiului Bucureşti, astfel cum s-a dispus prin procesul verbal din 17 august 2000, întocmit de secţia 3 poliţie, lucrarea fiind înregistrată sub nr. 26702 din 17 august 2000.
În baza art. 348 C. proc. pen., a dispus anularea înscrisurilor falsificate şi anume:
- ordinul de plată nr. 107 din 28 iulie 2000;
- ordinul de plată nr. 6 din 14 iulie 2000;
- înscrisurile privind autoturismul Leganza; contractul de vânzare-cumpărare nr. 10469 din 15 iulie 2000, precum şi actele subsecvente, respectiv facturile fiscale, carte de identitate, cererea de înmatriculare, certificatul de înmatriculare, factura fiscală privind înstrăinarea autoturismului către A.V. şi fişa de înmatriculare;
- înscrisurile privind autoturismul Leganza; contractul de vânzare-cumpărare nr. 10470 din 15 iulie 2000; precum şi actele subsecvente şi anume: factura fiscală, cartea de identitate, cererile de înmatriculare, certificatul de înmatriculare, contractul de vânzare-cumpărare pentru un autovehicul folositşi fişele de înmatriculare.
A dispus restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunilor.
A dispus ridicarea sechestrului asigurator înfiinţat asupra autoturismului Leganza prin procesul verbal din 7 august 2000, întocmit de I.G.P., Direcţia Poliţiei Judiciare.
S-a dispus restituirea către partea civilă SC R. SRL a celor două autoturisme Leganza seria şaşiu KLAYF69ZEXB178251, respectiv KLAYF69ZEYB254137, constatând că bunurile se află în posesia acesteia.
A fost respinsă ca neîntemeiată cererea de acordare a despăgubirilor formulate de partea civilă SC R. SRL.
S-a luat act că partea vătămată C.S. nu s-a constituit parte civilă.
Prin aceeaşi hotărâre, inculpaţii au fost obligaţi să plătească cu titlu de cheltuieli judiciare către stat următoarele sume: inculpatul C.G.R. 2.550.000 lei, iar inculpaţii P.I. şi D.D.G. câte 3.000.000 lei, din care sumele de câte 450.000 lei reprezentând onorarii cuvenite pentru apărarea din oficiu, urmează a se avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în fapt, următoarele:
La data de 19 mai 2000, inculpatul D.D.C. împreună cu numitul B.I. şi cu încă două persoane, rămase necunoscute, s-au înţeles cu numita R.S.I. să cesioneze acţiunile de la SC F.C.I., încheindu-se contractul nr. 857/2000.
R.S. i-a predat inculpatului D.D.C. actele în original ale firmei, iar plata cesiunii şi a taxelor notariale a fost efectuată de B.I. în numele inculpatului D.D.C. Acesta din urmă a întocmit un act adiţional prin care devenea acţionar unic al societăţii şi administrator cu drept de semnătură în bancă. Scopul cesiunii nu a fost desfăşurarea unor activităţi comerciale ci obţinerea unor formulare de facturi fiscale, chitanţe fiscale şi carnete (file) C.E.C., documentaţii pe care să le folosească la săvârşirea unor infracţiuni de înşelăciune.
Inculpatul D.D.C. a solicitat şi obţinut deschiderea unui cont la SC B., Agenţia Măgurele, precum şi două carnete cu file C.E.C. De asemenea, a cumpărat în numele SC F.C.I. SRL un carnet de facturi fiscale şi unul de chitanţe fiscale.
În luna iulie 2000, inculpatul P.I., împreună cu inculpatul D.D.C. l-au contactat pe inculpatul C.G.R., agent comercial la SC R. SRL, solicitându-i să-i ajute să cumpere autoturisme. P.I. i-a oferit lui C.G.R., pentru ajutor, suma de 2000 dolari S.U.A., însă inculpatul C.G.R. a acceptat numai contra sumei de 3000 dolari S.U.A.
Pentru plata celor două autoturisme, inculpaţii D.D.C. şi P.I. au pregătit un ordin de plată pe contul şi în numele SC F.C.I. SRL pe care a aplicat o ştampilă falsă, asemănătoare cu cea a SC B., agenţia Măgurele.
Inculpatul C.G.R. l-a contactat pe numitul N.C. (director de vânzări la SC R. SRL) spunându-i că aduce doi clienţi pentru achiziţionarea de autoturisme NUBIRA CDX. Pentru a nu crea suspiciuni, inculpatul a cerut lui N.C. un comision mai mic, iar după ce acesta a fost de acord, inculpatul C.G.R. s-a ocupat de achiziţionarea autoturismelor cu toate că intra în concediu de odihnă.
În acest sens, inculpatul C.G.R. a avut mai multe convorbiri telefonice cu N.C. care îi comunică faptul că nu se pot vinde foarte repede două autoturisme NUBIRA, situaţie în care inculpaţii P.I. şi D.D.C. au fost de acord să cumpere cele două autoturisme LEGANZA, cu toate că acestea erau mai scumpe. Atât inculpatul C.G.R. cât şi inculpatul D.D.C. nu au formulat pretenţii referitor la culoarea maşinii, singura cerere fiind livrarea cât mai rapidă a acestora.
Ca urmare a inducerii în eroare cu privire la posibilitatea de plată a contravalorii autoturismelor au fost întocmite două contracte de vânzare-cumpărare pentru două autoturisme Leganza la data de 15 iulie 2000, fiind semnată de numita R.V., pentru SC R. SRL şi de inculpatul D.D.C., pentru SC F.C.I. SRL.
Conform procedurii, în cazul plăţilor cu ordin de plată sau file C.E.C. predarea efectivă a autoturismului, a cărţii de identitate şi autorizaţiei provizorii de circulaţie nu se face decât după întoarcerea banilor în contul vânzătorului.
La data de 28 iulie 2000, inculpatul C.G.R. a revenit la sediul SC R. SRL, însoţit de inculpatul D.D.C. pentru a ridica autoturismele. Având unele bănuieli, N.C. a verificat mai atent ordinul de plată şi a constatat că numărul de cont însemnat pe ordin nu corespundea cu cel din actele SC F.C.I. SRL, iar suma în cifre nu corespundea cu cifra în litere. În această situaţie, N.C. a refuzat să predea autoturismele, iar cei doi inculpaţi au plecat spunând că vor aduce un ordin de plată corect completat.
În cursul zilei următoare, numitul N.C. nu a mai primit nici un semna din partea clientului, însă inculpatul C.G.R. l-a sunat interesându-se dacă s-a efectuat sau nu tranzacţia. N.C. l-a sunat pe D.D.C., iar acesta din urmă i-a comunicat că se va prezenta în cursul zilei de luni 31 iulie 2000 pentru finalizarea tranzacţiei.
În dimineaţa zilei de 31 iulie 2000, inculpatul P.I. l-a sunat pe N.C., comunicându-i că vorbeşte în numele inculpatului D.D.C. şi va veni în numele acestuia să ridice autoturismul.
Anterior, în discuţiile purtate de inculpaţii C.G.R. şi D.D.C. şi N.C., cei doi au comunicat că adevăratul client este de fapt o altă persoană, fiind vorba despre „un om serios", făcând referire la inculpatul P.I. Inculpaţii D.D.C. şi P.I. au prezentat un al doilea ordin de plată care avea aplicată o ştampilă falsă în care era consemnat preţul ambelor autoturisme, iar după predarea acestui ordin de plată au ridicat autoturismele în sumă de 879.180.920 lei.
Conform procedurilor interne ale SC R. SRL, în cazul vânzării de autoturisme cu plata prin virament, cărţile de identitate ale maşinii nu se eliberează cumpărătorului până nu se confirmă intrarea banilor în cont. Pentru a ocoli această procedură, inculpatul C.G.R. s-a prezentat la numita G.C., căreia i-a solicitat şi a primit alături de cărţile de identitate ale altor autoturisme al căror preţ era achitat şi cărţile de identitate pentru cele două autoturisme Leganza, cu toate că nu era confirmată plata. Inculpatul C.G.R. a predat cărţile de identitate, inculpatului P.I., primind de la inculpaţii D.D.C. şi P.I. suma de 3000 dolari pentru ajutorul dat la achiziţionarea autoturismelor.
Reprezentanţii SC R. SRL au introdus ordinul de plată nr. 6 din 14 iulie 2000 în bancă, aflând cu această ocazie că acesta era fals, ştampila aplicată pe ordin nefiind ştampila băncii, iar în contul SC F.C.I. SRL nu există disponibil.
După obţinerea celor două autoturisme, inculpaţii P.I. şi D.D.C., împreună cu numitul B.I. au trecut la valorificarea acestora în judeţul Galaţi.
Cei trei s-au deplasat cu unul din autoturismele Leganza la numitul C.S., oferindu-i spre vânzare cel de-al doilea autoturism pe care îl duseseră în comuna Dărmăneşti la numitul C.S. Deşi inculpatul P.I. i-a cerut lui C.S. 440.000.000 lei, C.S. a fost de acord să-l cumpere cu un preţ de numai 370.000.000 lei, şi după ce va fi înmatriculat.
În acest sens, inculpaţii P.I. şi D.D.C. au folosit un formular de factură fiscală seria BACD nr. 0696918 ce aparţinea SC C.E.C. SRL în care au consemnat că în data de 18 iulie 2000 SC F.C.I. SRL i-a vândut inculpatului P.I. autoturismul Leganza de culoare bej cu suma de 360.000.000 lei. Această factură, falsă, a fost folosită pentru înşelarea numitului C.S., iar ulterior pentru înmatricularea autoturismului pe numele inculpatului P.I., După înmatriculare, inculpatul P.I. a întocmit actul de vânzare-cumpărare cu numitul C.S., după care inculpatul P.I. s-a ocupat şi de înmatricularea autoturismului pe numele cumpărătorului.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea autoturism, inculpatul P.I. şi numitul B.I. l-au oferit iniţial spre vânzare numitului S.C., dar acesta nu a fost de acord să-l cumpere.
În această situaţie, inculpatul P.I. l-a convins pe numitul A.V. să-l ajute, în sensul de a înmatricula autoturismul pe numele său, după care acesta să-l vândă, inculpatul P.I., promiţându-i pentru acest serviciu suma de 2-3.000.000 lei.
După ce a obţinut acordul lui A.V., inculpatul P.I. a întocmit o factură fiscală din cele emise de SC C.E.C. SRL în care au consemnat vânzarea-cumpărarea autoturismului Leganza de către SC F.I. SRL către A.V., împrejurare care nu corespunde adevărului. Totodată, inculpatul P.I. i-a dat lui A.V. şi o chitanţă falsă în care se consemna că SC F.C.I. SRL a primit de la numitul A.V. suma de 360.500.000 lei.
În baza celor două documente, false, autoturismul a fost înmatriculat pe numele lui A.V.
Autoturismul Leganza a fost recuperat de la A.V. în timp ce acesta definitiva formele legale.
Partea vătămată SC R. SRL s-a constituit parte civilă cu suma de 1.057.184.920 lei reprezentând contravaloarea celor două maşini în sumă de 879.184.920 lei; suma de 170.000.000 lei plătită lui C.S., precum şi cheltuielile de deplasare pentru recuperarea autoturismelor în sumă de 8.000.000 lei, urmând ca aceste valori să fie actualizate în funcţie de rata inflaţiei, solicitând, de asemenea, şi plata dobânzilor aferente.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpaţii C.G.R. şi P.I..
Parchetul a criticat hotărârea primei instanţe cu privire la greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor P.I. şi D.D.C., solicitând majorarea acestora pe considerentul că faptele prezintă un sporit grad de pericol social, având în vedere şi împrejurarea că aceştia, într-un interval scurt de timp, au comis 6 şi respectiv 3 infracţiuni în concurs real, precum şi faptul că sunt cercetaţi în alte două cauze pentru săvârşirea de fapte similare, iar în timpul procesului penal au fost nesinceri.
Inculpatul P.I. a criticat aceeaşi hotărâre, în principal, cu privire la greşita sa condamnare, solicitând a se dispune achitarea, întrucât nu se face vinovat de faptele imputate, iar, în subsidiar cu privire la pedeapsa aplicată pe care o consideră prea severă, solicitând reducerea acesteia.
Inculpatul C.G.R., a criticat hotărârea primei instanţe cu privire la severitatea pedepsei aplicate, solicitând reducerea ei prin reaprecierea criteriilor de individualizare, precum şi la modalitatea de executare a acesteia, solicitând ca în cauză să se facă aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen., ori art. 861 C. pen.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 599/ A din 8 octombrie 2000, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpaţii P.I. şi C.G.R.
În motivarea acestei decizii, instanţa de apel a arătat că „Materialul probator administrat în cauză a fost corect perceput şi în detaliu analizat de către prima instanţă, aceasta ajungând în mod corect la concluzia vinovăţiei inculpaţilor pentru faptele ce li se impută prin rechizitoriu, fiind înlăturate totodată motivat apărările acestora".
S-a mai arătat că apelanţii inculpaţi au avut o atitudine oscilantă pe parcursul procesului penal, recunoscând o parte din situaţia de fapt (cum este cazul inculpatului P.I. care a susţinut că s-a ocupat de vânzarea autoturismelor fără însă a recunoaşte săvârşirea tuturor faptelor pentru care a fost trimis în judecată) sau negând infracţiunile ce s-au reţinut prin rechizitoriu (cum este cazul inculpatului C.G.R.).
Cu privire la inculpatul P.I. s-a motivat de către instanţa de apel că „chiar dacă acesta a susţinut că nu a luat niciodată legătura cu inculpatul C.G.R. (pe care l-ar fi cunoscut pentru prima dată la organele de poliţie) din materialul probator administrat în cauză rezultă o situaţie de fapt contrară. Astfel, inculpatul C.G.R. în primele declaraţii date la urmărirea penală l-a indicat pe inculpatul P.I. ca fiind persoana care, împreună cu inculpatul D.D.C., l-au contactat în vederea achiziţionării celor două autoturisme recunoscându-l chiar în cursul cercetărilor după planşele foto, după cum inculpatul D.D.C. a arătat în faţa instanţei că, „chiar dacă inculpatul P.I. nu l-a însoţit la SC R. SRL, acesta a ştiut tot timpul ce se întâmpla, stând în preajma numitului B.I. cu care se sfătuia în legătură cu achiziţionarea autoturismelor şi apoi cu valorificarea lor."
Referitor la inculpatul C.G.R. s-a arătat că „acesta a avut o atitudine oscilantă pe parcursul procesului penal recunoscând iniţial faptele comise pentru ca apoi să revină fără a fi însă consecvent în legătură cu justificările date pentru suma de 3000 dolari S.U.A., primită de la inculpaţii D.D.C. şi P.I., pentru a-i ajuta pe aceştia să intre în posesia celor două autoturisme Leganza".
S-a conchis că „probatoriul administrat în cauză demonstrează vinovăţia inculpatului C.G.R. pentru faptele pentru care a fost trimis în judecată, respectiv ajutorul dat celorlalţi doi inculpaţi pentru a induce în eroare societatea la care era angajat, în vederea dobândirii a două autoturisme achitate cu ordine de plată false, ajutor pentru care a pretins şi primit suma de 3000 dolari S.U.A.", acesta fiind acela care „a intermediat vânzarea-cumpărarea autoturismelor prin prezentarea inculpatului D.D.C. directorului de vânzări al SC R. SRL, martorul N.C., el fiind cel care a intervenit pentru eliberarea cărţilor de identitate, deşi plata prin virament a autoturismelor nu fusese confirmată, ajutându-i astfel pe inculpaţi, în schimbul sumei de bani pretinsă şi primită să intre în mod fraudulos în posesia celor două autoturisme".
Referitor la critica comună formulată de parchet şi inculpaţi, privind individualizarea pedepselor, s-a arătat că nu sunt întemeiate, prima instanţă apreciind în mod corect asupra periculozităţii faptelor comise şi a datelor ce caracterizează pe fiecare inculpat în parte, pedepse care în cuantumul şi modalitatea de executare stabilită, sunt în măsură să realizeze prevederile art. 52 C. pen., astfel încât nu se impune nici majorarea, aşa cum s-a cerut de către parchet şi nici reducerea ori schimbarea modalităţii de executare cum au solicitat inculpaţii.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpaţii P.I., C.G.R. şi D.D.C.
Inculpatul D.D.C. nu şi-a motivat recursul declarat, însă cu ocazia judecării cauzei s-a luat în discuţie inadmisibilitatea acestuia, aspect asupra căruia se va reveni cu detaliile necesare.
Inculpatul P.I. a criticat Decizia instanţei de apel cu privire la încadrarea juridică a faptei, solicitând a se constata că vinovăţia sa nu poate fi reţinută decât pentru complicitate la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi nu de complicitate la infracţiunea de înşelăciune, cum în mod greşit au hotărât instanţele.
Inculpatul C.G.R., a criticat aceeaşi hotărâre cu privire la:
- nelegalitatea deciziei atacate, întrucât i-a fost încălcat dreptul la apărare, constând în aceea că în mod nejustificat i-a fost respinsă cererea de amânare a judecării apelului, în vederea angajării unui apărător ales;
- pedeapsa aplicată, pe care o consideră prea severă, solicitând redozarea acesteia prin reaprecierea criteriilor de individualizare;
- modalitatea de executare a pedepsei, în sensul de a se dispune suspendarea executării condiţionate a acesteia ori prin executarea acesteia la locul de muncă.
Asupra recursurilor de faţă:
a) Recursul declarat de inculpatul D.D.C. este inadmisibil.
Potrivit art. 3851 alin. ultim C. proc. pen., nu pot fi atacate cu recurs sentinţele în privinţa cărora persoanele prevăzute în art. 362 nu au folosit calea apelului ori când apelul a fost retras, dacă legea prevede această cale de atac.
Analizând actele şi lucrările de la dosar se constată că împotriva sentinţei penale nr. 157 din 18 februarie pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, au declarat apel numai Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpaţii P.I. şi C.G.R.
Se mai constată că apelul declarat de parchet, deşi viza şi pe inculpatul D.D.C., a fost respins, ca nefondat, de către instanţa de apel.
Prin urmare, în aceste condiţii hotărârea de condamnare pronunţată de prima instanţă a rămas definitivă pentru inculpat la data expirării termenului de apel.
Inculpatul însă ar fi putut uza de calea de atac a recursului numai în situaţia în care era admis apelul declarat de parchet şi prin aceasta i se făcea o situaţia mai grea decât cea avută la judecata în fond şi numai în legătură cu noua situaţie creată.
Cum situaţia sa nu s-a schimbat cu nimic prin respingerea apelului declarat de parchet, urmează a se constata, pentru considerentele arătate, că recursul declarat de inculpatul D.D.C. este inadmisibil şi a fi respins ca atare în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
b) Critica formulată de inculpatul P.I. potrivit căreia fapta sa trebuia încadrată în complicitate la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în loc de înşelăciune, nu este fondată.
Activităţile desfăşurate de inculpat constând, mai întâi, în ajutorul dat inculpatului D.D.C. de a induce în eroare societatea SC R. SRL, în vederea obţinerii celor două autoturisme Leganza, prin folosirea unor ordine de plată false, urmare a cărui fapt s-a cauzat numitei societăţi un prejudiciu important, ajutor pe care l-a dat în deplină cunoştinţă de cauză şi apoi de a induce în eroare pe numitul C.S. cu ocazia vânzării unuia din autoturismele Leganza obţinută fraudulos de la SC R. SRL, întrunesc în primul caz elementele constitutive ale complicităţii la înşelăciune, iar în cel de-al doilea caz de înşelăciune.
Prin urmare probele de la dosar confirmând această stare de fapt, în raport cu care s-a făcut şi încadrarea juridică a faptelor, critica formulată de inculpat sub acest aspect (al încadrării juridice a faptelor de înşelăciune) este nefondată, iar recursul declarat pe acest considerent este de asemenea nefondat.
c) Nici criticile formulare de inculpatul C.G.R. nu sunt fondate.
Susţinerea acestuia în conformitate cu care judecata în apel a avut loc cu încălcarea dreptului său la apărare nu poate fi primită.
Se constată din actele de la dosar că numitul inculpat, anterior judecăţii apelului, a solicitat instanţei de apel acordarea unui termen în vederea angajării unui apărător ales, cu toate că acesta avea asigurată apărarea prin desemnarea unui apărător din oficiu.
La termenul următor, fără nici o justificare convingătoare, inculpatul a mai cerut acordarea unui termen tot pentru acelaşi motiv şi anume angajarea unui apărător ales.
Constatând că inculpatul a încercat să folosească cu rea credinţă dreptul procesual în discuţie, pe bună dreptate instanţa nu a mai dat curs cererii acestuia şi a procedat la judecarea cauzei, apărarea fiind asigurată prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu.
Cât priveşte cea de a doua critică, respectiv reindividualizarea pedepsei şi schimbarea modalităţii de executare a acesteia este, de asemenea, nefondată.
Se constată că prima instanţă a făcut o justă aplicare a dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), menţinând un echilibru între pericolul social al faptelor şi datele ce caracterizează persoana inculpatului, căruia i-a aplicat pentru fiecare faptă în parte, pedepse în limitele prevăzute de textele incriminatoare, fără a putea fi considerate excesive, iar pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare reprezentând pedeapsa cea mai grea din concurs, fără aplicarea unui spor, nu poate fi apreciată ca severă.
Nici critica prin care se cere schimbarea modalităţii de executare a pedepsei nu este fondată.
Săvârşind fapte cu un sporit grad de pericol social, alături de alte două persoane, precum şi poziţia procesuală a inculpatului, nesincer, duce la concluzia că executarea pedepsei prin privare de libertate se impune pentru realizarea prevederilor art. 52 C. pen.
De altfel, dispunerea suspendării condiţionate a executării pedepsei (art. 81 C. pen.) ori a executării la locul de muncă (art. 867 C. pen.) nu este posibil a se dispune având în vedere că urmează a se menţine pedeapsa aplicată de prima instanţă, situaţie în care nu este îndeplinită condiţia referitoare la cuantumul pedepsei, în cazul concursului de infracţiuni.
În consecinţă, pentru considerentele arătate, având în vedere că verificând Decizia atacată în raport şi cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existenţa şi a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat de inculpatul D.D.C. este inadmisibil şi a fi respins ca atare în temeiul art. 3859 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., iar recursurile declarate de inculpaţii P.I. şi C.G.R. sunt nefondate şi a fi respinse în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul D.D.C. şi ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii P.I. şi C.G.R. împotriva deciziei penale nr. 599 A din 8 octombrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedepsele aplicate, pentru inculpatul P.I. timpul arestării preventive de la 15 septembrie 2000, la 17 februarie 2004, iar pentru inculpatul C.G.R., timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 11 august 2000, la 16 august 2000
Obligă pe recurenţii inculpaţi D.D.C. şi P.I. la plata sumelor de câte 1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, sumele de câte 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei, iar pe recurentul inculpat C.G.R. la plata, cu acelaşi titlu, a sumei de 1.200.000 lei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 919/2004. Penal. Art.174 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 925/2004. Penal. Art.20 rap.la art.174, 175... → |
|---|
