ICCJ. Decizia nr. 925/2004. Penal. Art.20 rap.la art.174, 175 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 925/2004
Dosar nr. 3562/2003
Şedinţa publică din 17 februarie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 106 din 27 februarie 2003, secţia penală a Tribunalului Braşov a respins, în baza art. 334 C. proc. pen., cererea formulată de inculpatul S.C.A. privind schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracţiunea de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., în cea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen.
În baza art. 20, raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., instanţa a condamnat pe S.C.A. la 7 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b), cu aplicarea art. 71, raportat la art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Tribunalul a scăzut din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive de la 22 noiembrie 2002 la 5 februarie 2003, a dispus, conform art. 118 lit. b) C. pen., confiscarea specială de la inculpat a unui briceag confecţionat din metal cromat cu lungimea totală de 23 cm (lungimea lamei de 10 cm şi lăţimea medie de 1,5 cm); a constatat că partea vătămată P.V.I. nu s-a constituit parte civilă şi l-a obligat să plătească suma de 11.271.064 lei, despăgubiri civile, C.A.S. a judeţului Braşov şi 1.600.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Hotărând astfel, instanţa a reţinut, în fapt, că, în noaptea de 21 noiembrie 2002, în jurul orei 0,30 – 1,00, partea vătămată P.N.M., împreună cu martorii P.I.D. şi P.N.M. (verii săi) se întorceau dintr-o vizită făcută la o rudă din satul Predeluţ, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice. Din sens opus veneau inculpatul S.C.A. cu soţia sa E.
Martorul P.I.D. l-a întâmpinat pe inculpat cu apelativul: „Ce faci băi S." ? Aflat şi el sub influenţa băuturii, inculpatul a fost profund iritat şi i-a întors răspunsul: „Ce băi, eu sunt S. tău" ? şi apropiindu-se de acesta a scos din buzunarul pantalonilor un briceag cu care l-a înjunghiat în partea superioară a piciorului stâng.
Constatând leziunea suferită, P.I.D. i-a alertat pe însoţitorii săi, că a fost tăiat, iar când P.V. s-a apropiat de cel agresat, ca să vadă ce i s-a întâmplat, inculpatul l-a lovit şi pe acesta cu cuţitul în abdomen, după care a fugit de la locul faptei.
Potrivit concluziilor Raportului de constatare medico-legală, nr. 3973/ E din 22 noiembrie 2002, întocmit de Serviciul judeţean de medicină legală Braşov, numitul P.I.D. a prezentat o leziune de violenţă ce a putut data din noaptea de 21 noiembrie 2002.
S-a putut produce prin lovirea regiunii abdominale cu un corp tăietor înţepător (posibil cuţit); necesită 24-25 de zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii; poziţia ipotetică victimă-agresor în momentul recepţionării loviturii a fost faţă în faţă; având în vedere leziunile organelor interne cu potenţial sceptic major, s-a apreciat că sus-numitului i s-a pus viaţa în primejdie.
Această sentinţă a fost atacată cu apel de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov şi inculpatul S.C.A., prin care o consideră netemeinică.
Parchetul a apreciat că pedeapsa aplicată, reprezentând minima specială prevăzută de lege pentru infracţiunea comisă, nu corespunde gradului de pericol social concret al faptei şi datelor ce caracterizează persoana inculpatului, cunoscut cu antecedente penale şi fără loc de muncă.
Inculpatul, la rândul său, a considerat sentinţa netemeinică şi nelegală, deoarece el a acţionat în legitimă apărare solicitând ca, prin admiterea apelului şi desfiinţarea hotărârii, să fie, în principal, achitat conform art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., sau să se schimbe încadrarea juridică a faptei în infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen., deoarece el nu a dorit să o ucidă pe partea vătămată, ci să se apere, iar, în subsidiar, recunoaşterea în favoarea sa a circumstanţei legale a provocării, prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., cu reducerea corespunzătoare a pedepsei.
Secţia penală a Curţii de Apel Braşov, prin Decizia nr. 188 din 7 iulie 2003, a admis apelul declarat de inculpat, a desfiinţat în parte hotărârea şi, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei, din art. 20, raportat la art. 174, art. 175 lit. i), în aceeaşi infracţiune, cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., texte de lege în baza cărora a condamnat pe inculpatul S.C.A. la 3 ani închisoare, cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei şi respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov.
- Instanţa de control judiciar a apreciat că prima instanţă a analizat în mod defectuos probele administrate în cauză „examinând şi acordând valoare probatorie doar acelor probe îndreptate împotriva inculpatului, înlăturând în mod nejustificat celelalte probe care acţionau în favoarea acestuia".
În acest sens, se exemplifică cu declaraţiile constante ale inculpatului şi ale soţiei sale potrivit cărora ei au fost atacaţi de mai mulţi tineri inculpatul fiind nevoit să reacţioneze agresiv, depoziţii care sunt în concordanţă cu cele ale martorului M.N., care l-a auzit pe inculpat plângându-se de dureri în zona spatelui şi a observat că soţia acestuia S.E. avea urme de praf pe îmbrăcăminte.
- Curtea de apel a subliniat şi faptul că, partea vătămată P.I.D. a avut o atitudine oscilantă şi şovăelnică pe parcursul procesului penal, şi anume: după ce în cursul urmăririi penale a menţionat că nu îi cunoştea pe inculpat şi pe soţia acestuia, că nu a manifestat nici o atitudine violentă faţă de ei, iniţiativa conflictului aparţinând inculpatului, în cursul cercetării judecătoreşti susţinând aceiaşi variantă ca şi inculpatul, în sensul că martorul P.I.D., vărul său, s-a adresat ireverenţios inculpatului, care la rândul lui, l-a pălmuit pe S.C.A.
- Instanţa de control judiciar a constatat, totodată, că nu se poate reţine legitima apărare „întrucât inculpatul a ripostat faţă de un atac deja consumat şi nu împotriva unui atac actual", aşa cum nu a putut fi primită nici cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei, în infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen., deoarece „în raport de instrumentul folosit, de zona vizată şi de intensitatea loviturii se concluzionează, în sensul că inculpatul, chiar dacă nu a urmărit producerea rezultatului letal, a acceptat eventualitatea producerii acestuia".
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi inculpatul S.C.A., care au criticat-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, în sensul reţinerii nejustificate în favoarea inculpatului a circumstanţei atenuante legale a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., în opinia parchetului, iar în cea a inculpatului că, nu s-a reţinut împrejurarea că el a acţionat în legitimă apărare, în care sens solicită achitarea sa ori schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de vătămare corporală gravă.
Examinând Decizia atacată în raport de cazurile de recurs prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 18 şi pct. 17 C. proc. pen., comune pentru ambele recursuri, Înalta Curte constată, în baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, recursul parchetului fondat, urmând a fi admis, iar al inculpatului, nefondat, urmând a fi respins.
1. Prin comiterea de către instanţe, cu prilejul judecării cauzei, a unei erori grave de fapt, legiuitorul a înţeles nu numai constatarea unor fapte sau împrejurări neconforme cu realitatea, contrare logicii ori realităţii evidente, ceea ce ar reprezenta o eroare grosieră, o denaturare a adevărului, rezultând din mijloacele de probă dispuse şi administrate în cauză, ci şi stabilirea unei situaţii de fapt ce nu este confirmată de probe şi care nu au fost avute în întregime în vedere.
În sensul celor enunţate, nu orice eroare comisă poate constitui motiv de casare, ci numai aceea rezultând din contradicţia existentă între probe şi soluţia instanţei (ce nu impune însă administrarea de noi mijloace de probă), altfel spus, când în temeiul unor fapte reţinute în mod vădit greşit, aceasta a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute în art. 345 alin. (1) C. proc. pen.
- De asemenea, circumstanţele agravante şi cele atenuante sunt împrejurări, stări, calităţi sau situaţii care însoţesc fapta, influenţând sau modificând gradul său concret de pericol social (şi implicit cuantumul pedepsei); ele se găsesc în afara conţinutului esenţial al infracţiunii, alcătuind conţinutul circumstanţial (extern) al acesteia. Din moment ce circumstanţele însoţesc săvârşirea infracţiunii ele trebuie să rezulte din probatoriu, iar constatarea şi nereţinerea lor poate constitui o eroare gravă de fapt, ca şi nereţinerea acestora atunci când probatoriul evidenţiază existenţa lor.
- Totodată, pot fi erori grave de fapt, în sensul dispoziţiei în discuţie, art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., şi acele greşeli în stabilirea situaţiei de fapt, care au avut drept consecinţă nereţinerea unor date, împrejurări ori consecinţe ce s-au produs ori s-ar fi putut produce şi care privesc încadrarea juridică a faptei, caz de recurs prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 17.
2. Pentru a se reţine legitima apărare, cauză care înlătură caracterul penal al faptei, este necesar, potrivit art. 44 alin. (2) C. pen., ca făptuitorul să fi acţionat pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust, îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obştesc şi care a pus în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat, ale altuia ori interesul obştesc.
Aceste condiţii, prevăzute expres în textul enunţat, trebuie îndeplinite în mod cumulativ, lipsa oricăreia dintre ele fiind de natură a înlătura existenţa legitimei apărări.
3. Pentru a se putea face aplicarea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., se cere ca săvârşirea infracţiunii să constituie o ripostă la fapta victimei, care însă să nu fi fost, la rândul ei, determinată de manifestări agresive ale inculpatului; deci, infracţiunea să fi fost comisă într-o stare de puternică tulburare sau emoţie, determinată de o provocare din partea victimei.
4. Corecta caracterizare juridică a faptei ca tentativă de omor sau vătămare corporală gravă, în raport cu urmările pe care şi le-a reprezentat făptuitorul, depinde de stabilirea locului unde s-a aplicat lovitura, obiectul folosit şi intensitatea loviturii, împrejurări care pot pune în evidenţă voinţa inculpatului de a ucide, chiar dacă rezultatul urmărit nu s-a produs.
5. Revenind la cauză şi analizând materialul probator dispus şi administrat în cele două faze ale procesului penal, rezultă fără nici un dubiu că, situaţia de fapt a fost corect reţinută de către prima instanţă, inculpatul acţionând spontan fără să fi fost în legitimă apărare sau provocat de atitudinea violentă a victimei.
Astfel, martorii oculari P.I.D., lovit primul de către inculpat şi fratele său, P.N.M., care erau împreună cu partea vătămată P.V.I. au declarat în mod constant şi în acelaşi fel, încă de la primele cercetări, modul în care s-a derulat incidentul dintre ei şi inculpat.
„În ziua de 21 noiembrie 2002, relatează P.I.D., împreună cu fratele meu P.N.M. şi vărul P.V.I. am mers în târgul organizat în comuna Bran, unde am consumat băuturi alcoolice, respectiv bere şi vin. Spre seară am mers împreună în vizită la domiciliul vărului meu A.V. şi pe la mama mea, care locuieşte în satul Predeluţ.
În jurul orelor 21,30, am hotărât să ne întoarcem la domiciliile noastre şi am plecat toţi trei pe str. Principală.
Cam în dreptul casei aparţinând lui D.R., am observat că din sens opus venea un cunoscut pe nume S. împreună cu soţia sa. Când s-a apropiat la circa 2-3 m, eu l-am salutat cu cuvintele „Ce faci, băi S.?", dar nu am primit nici un răspuns. În schimb, când a ajuns în dreptul meu S. m-a lovit cu mâna stângă în partea superioară a coapsei piciorului stâng, după care a fugit în direcţia locuinţei sale.
Eu am simţit usturime în locul unde am fost lovit şi am constatat că îmi curge sânge, astfel că i-am zis fratelui meu, ce era lângă mine, că am fost tăiat cu cuţitul.
Atunci fratele şi vărul meu au fugit după S., ajungându-l după 20-30 m. Am constatat că s-a format o mică învălmăşeală şi imediat l-am auzit pe P.I.D. ţipând şi l-am văzut ţinându-se cu mâna de abdomen, după care a început să fugă spre mine.
Fratele meu s-a dezbrăcat de geacă şi a început să o învârtă deasupra capului şi în direcţia lui S., până l-a lovit şi l-a doborât la sol, după care a venit la rândul său după mine.
Nu cunosc unde a stat soţia lui S. în timpul conflictului, însă aceasta nu s-a implicat în scandal, nici măcar verbal.
Precizez, mai declară martorul, că nici o persoană din grupul nostru nu a avut asupra sa obiecte contondente şi nu a apucat să poarte vreo discuţie cu S. înainte ca acesta să mă lovească".
În acelaşi sens sunt şi declaraţiile părţii vătămate P.V.I., care menţionează „Când persoanele sus-menţionate mai aveau 2-3 metri până la noi, P.I.D. l-a salutat pe bărbat cu cuvintele „Ce faci băi S.?". Am auzit când bărbatul a răspuns „Ce băi, eu sunt S. tău.?", moment în care ajunsese chiar în dreptul vărului meu. Am observat o mică ciocnire între bărbat şi P.I.D., dar nu mi-am dat seama ce s-a întâmplat. Imediat însă P.I.D. a strigat „M-a tăiat", iar eu, din instinct, m-am apropiat de cele două persoane pentru a vedea ce se întâmplă. Când am ajuns lângă bărbatul respectiv, acesta m-a lovit cu braţul drept în regiunea abdominală, simţind imediat o arsură şi constatând că-mi curge sânge. Precizez că eu nu am apucat să văd cuţitul în mâna bărbatului pe nume S., însă mişcarea acestuia a fost una de împingere, folosind braţul drept.
În urma durerii eu m-am încovoiat, însă am văzut că celălalt văr pe nume M.N. s-a dezbrăcat de geacă şi a început să lovească cu aceasta în direcţia agresorului. La un moment dat l-a nimerit pe S.C.A. în cap şi acesta a căzut la sol, după care a venit lângă noi să vadă cât de grave sunt leziunile.
Bărbatul pe nume S.C.A. s-a ridicat imediat de la sol şi a fugit înspre satul Predeluţ. Nu am mai văzut-o nici pe femeia care însoţea pe S.C.A., dar precizez că aceasta nu a intervenit fizic sau verbal în conflict.
Arăt faptul că eu şi verii mei nu am avut asupra noastră obiecte contondente şi nici nu am exercitat acte de violenţă asupra bărbatului şi a femeii, de fapt, eu nici nu-i cunoşteam pe aceştia.
Între grupul nostru şi persoanele respective nu a avut loc nici o discuţie cu excepţia salutului, astfel că nu înţeleg ce l-a determinat pe bărbat să ne lovească cu cuţitul pe mine şi pe P.I.D.".
Examinând declaraţiile inculpatului şi ale soţiei sale, în raport cu cele ale grupului de trei tineri, rezultă, fără teama de a greşi, că aceştia şi-au alcătuit un scenariu, care nu este susţinut cu nici un mijloc de probă.
Inculpatul îşi motivează recursul ca dealtfel şi apelul cu afirmaţii gratuite: „Nu am avut sub nici o formă intenţia de a ucide, aspect care rezultă şi din faptul că am aplicat celor două părţi vătămate numai câte o lovitură de briceag, la întâmplare, căci eram căzut la pământ şi nu vedeam unde lovesc şi numai atât cât a fost strict necesar, adică să înceteze loviturile pe care mi le aplicau cu sălbăticie".
S.C.A. nu a lovit „la întâmplare" pe P.I.D., fapt precizat în concluziile Raportului de constatare medico-legală, şi anume: „Poziţia ipotetică victimă agresor în momentul receptării loviturii a fost faţă în faţă", iar lovirea sa cu „sălbăticie" („de nenumărate ori cu pumnii şi picioarele în zona capului şi a corpului") a inculpatului de către cei „3-4 necunoscuţi" nu s-a dovedit cu nici un act medical.
Partea vătămată, P.I.D. a fost internată de urgenţă la data de 22 noiembrie 2002, ora 2,30, cu diagnosticul: „Plagă penetrantă epigastrică cu evisceraţie de epiplon. Hemoperitoneu minim. Plagă de lob stâng hepatic cu hematom subscapular", şi avându-se în vedere leziunile organelor interne cu potenţial sceptic major, medicii specialişti au apreciat că acesteia i s-a pus viaţa în primejdie.
În raport de probele examinate în cele ce preced, rezultă că, aplicând cu cuţitul o lovitură în abdomenul victimei, inculpatul a prevăzut rezultatul letal al acţiunii sale, a cărui realizare a şi urmărit-o, dar care nu s-a produs datorită ajutorului medical acordat de urgenţă.
Aşa fiind, nu se constată nici una dintre cerinţele legale ce caracterizează legitima apărare sau circumstanţa atenuantă legală a provocării, partea vătămată neavând nici o atitudine violentă, de natură a produce o puternică tulburare sau emoţie inculpatului, reţinută de către instanţa de control judiciar numai printr-o greşită analiză şi apreciere a probelor, care atestă comiterea de către inculpat a tentativei la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen.
În consecinţă, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, va casa Decizia atacată, în sensul că va respinge apelul declarat de inculpatul S.C.A. împotriva sentinţei Tribunalului Braşov, care este temeinică şi legală.
Conform art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b), va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat, va deduce din pedeapsa aplicată acestuia timpul arestării preventive de la 22 noiembrie 2002 la 5 februarie 2003 şi îl va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov împotriva deciziei penale nr. 188 din 7 iulie 2003 a Curţii de Apel Braşov, privind pe inculpatul S.C.A.
Casează Decizia atacată, în sensul că respinge apelul declarat de inculpatul S.C.A. împotriva sentinţei penale nr. 106 din 27 februarie 2003 a Tribunalului Braşov, pe care o menţine.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.C.A. împotriva aceleiaşi decizii.
Deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 22 noiembrie 2002, la 5 februarie 2003.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 922/2004. Penal. Art.215 alin.3 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 927/2004. Penal. Art.254 alin.1 c.pen. Recurs → |
|---|
