ICCJ. Decizia nr. 1016/2005. Penal. Art.20 rap.la art.174, 175 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1016/2005
Dosar nr. 4840/2004
Şedinţa publică din 11 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 279 din 18 mai 2004, Tribunalul Prahova, secţia penală, a condamnat inculpatul E.I. la 2 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.
A luat act că partea vătămată E.T. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
A admis acţiunea civilă exercitată de C.A.S. a judeţului Prahova şi a obligat inculpatul la plata sumei de 29.483.005 lei cu titlu de despăgubiri civile reprezentând cheltuieli de spitalizare ale părţii vătămate efectuate de Spitalul Judeţean Prahova pentru asistenţa medicală acordată părţii vătămate în perioada 25 decembrie 2003 – 2 ianuarie 2004.
S-a reţinut, că, în data de 25 decembrie 2003, în urma unui conflict avut cu soţia sa E.T., inculpatul E.I. a lovit-o pe aceasta cu intensitate, cu un cuţit mare, în abdomen, provocându-i o plagă penetrantă şi perforantă de 12 cm. profunzime care a interesat stomacul, intestinele şi venele lombare, cu urmarea unui peritoneu şi apoi şoc hemoragic, leziuni care a pus în primejdie viaţa victimei.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală, prin Decizia nr. 342 din 4 august 2004, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat împotriva hotărârii primei instanţe, cu motivarea că încadrarea juridică este legală iar individualizarea judiciară a pedepsei este corectă în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), atât sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate cât şi a modalităţii de executare a acesteia.
Împotriva ultimei hotărâri inculpatul a declarat recurs solicitând, în principal, schimbarea încadrării juridice a faptei în tentativă la infracţiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 C. pen. şi, în subsidiar, reindividualizarea pedepsei în sensul reducerii cuantumului acesteia şi schimbarea modalităţii de executare într-o formă neprivativă de libertate.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Din materialul probator administrat a rezultat că inculpatul şi partea vătămată sunt soţi şi locuiesc împreună cu mama inculpatului în satul Baraitaru, comuna Drăgăneşti, judeţul Prahova.
Între cei doi soţi au existat în timp neînţelegeri din cauza mamei inculpatului. Multe dintre aceste neînţelegeri au degenerat în certuri.
În data de 24 decembrie 2003, mama inculpatului a solicitat celor doi soţi carne din porcul tăiat pentru sărbătoarea Crăciunului, în scopul de a o împărţi vecinilor, potrivit obiceiului locului.
Partea vătămată a refuzat. Drept urmare între cei doi soţi a izbucnit o ceartă urmare căreia partea vătămată a refuzat să mai vorbească cu inculpatul.
La data de 25 decembrie 2003, martorul I.M., fratele soţului fiicei inculpatului şi părţii vătămate, s-a deplasat la rude în comuna Bărăitaru.
Cu acest prilej, la cererea cumnatei sale, martorul s-a deplasat la locuinţa soţilor E., în ideea de a le transmite felicitări cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Fără a intra în casă, martorul a format numărul de telefon al cumnatei sale şi a înmânat părţii vătămate telefonul mobil.
Cu această ocazie, persoana vătămată E.T. a vorbit cu fiica sa I.C. căreia, între altele, i-a spus că este certată cu soţul său, inculpatul E.I.
Inculpatul auzind discuţia s-a supărat, a luat telefonul din mâna părţii vătămate şi l-a restituit martorului menţionat, legătura telefonică fiind întreruptă.
Cei doi soţi s-au retras în casă, starea de tensiune fiind accentuată de acest din urmă incident.
Pe acest fond, starea vindicativă a inculpatului a crescut în intensitate, culminând cu înjunghierea soţiei, în abdomen, cu cuţitul pe care îl avea în mână şi cu care tăia cârnaţi şi carne pentru pregătirea mesei.
În acest timp, fiica celor doi soţi l-a contactat telefonic pe cumnatul său, martorul I.M., rugând să îl dea pe tatăl său la telefon.
Când a ajuns la poarta celor doi soţi, martorul s-a întâlnit cu partea vătămată care i-a spus că a fost înţepată cu cuţitul de soţul său.
Dorind „rămânerea în familie" a situaţiei menţionate, partea vătămată a refuzat internarea în spital dar, la cererea fiicei sale, a fost dusă la Ploieşti, la domiciliul acesteia, unde i s-a agravat starea de sănătate.
Drept urmare, victima a fost internată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti cu diagnosticul şoc hemoragic urmare unei plăgi prin înjunghiere în hipocondrul stâng, unde a fost operată în regim de urgenţă.
Prin raportul de expertiză medico-legală s-a concluzionat că partea vătămată prezintă leziuni traumatice, ce pot data din 25 decembrie 2003, care s-au putut produce prin corp tăietor-înţepător posibil cuţit şi care au pus în primejdie viaţa acesteia.
În raport de situaţia de fapt expusă, cu referire la criticile formulate de inculpat în apel şi recurs, încadrarea juridică legală priveşte stabilirea concordanţei dintre aceasta şi norma penală specială care incriminează fapta.
În cauză, din protocolul operator a rezultat că lama cuţitului a pătruns profund în abdomen, lungimea canalului traumatic fiind de 10-12 cm, constatare care impune concluzia că lovitura cu cuţitul a fost aplicată cu intensitate, într-o regiune vitală a corpului.
Sub aspectul laturii subiective, omorul se săvârşeşte întotdeauna cu intenţie, în timp ce vătămarea corporală din culpă se săvârşeşte din culpă, aşa cum o arată şi numele de altfel, vinovăţie care se poate prezenta fie sub forma uşurinţei, fie sub forma neglijenţei.
Or, împrejurările concrete în care s-a consumat fapta, datele care caracterizează persoana inculpatului în momentul de referinţă, obiectul vulnerant şi intensitatea loviturii aplicate părţii vătămate, precum şi regiunea anatomică vizată, impun concluzia certă a comiterii faptei cu intenţie.
Ca atare, în mod corect Curtea a respins apelul declarat de inculpat împotriva hotărârii primei instanţe, vizând aplicaţia art. 334 C. proc. pen., în sensul schimbării încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 184 C. pen.
În consecinţă, hotărârile pronunţate în cauză nu sunt supuse cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., invocat de inculpat.
Cu referire la cea de a doua critică, aceasta se constată a fi neîntemeiată, în raport de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cu referire la art. 21 alin. (2) şi art. 76 alin. (2), din acelaşi cod, pedeapsa aplicată fiind just individualizată, aptă a răspunde rolului şi funcţiilor pedepselor prevăzute de art. 52 din acelaşi cod, aşa că nu sunt temeiuri pentru reindividualizarea acesteia în sensul cerut de inculpat.
Drept urmare, respingând apelul şi sub aspectul acestei critici, instanţa de control a pronunţat o hotărâre legală, nesupusă cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurentul-inculpat E.I. va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul E.I. împotriva deciziei penale nr. 342 din 4 august 2004 a Curţii de Apel Ploieşti.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1008/2005. Penal. Art.183 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 102/2005. Penal. Art. 215 alin.2 c pen. Recurs... → |
|---|
