ICCJ. Decizia nr. 1077/2005. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1077/2005
Dosar nr. 5908/2004
Şedinţa publică din 14 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 864 din 24 iunie 2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. 5993/2002 a fost condamnat inculpatul L.R. la 7 ani şi 6 luni închisoare, pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen.
S-a aplicat pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 3 ani şi pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71 C. pen., în condiţiile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Conform art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut arestarea preventivă şi în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a computat prevenţia de la 27 februarie 2002 la zi.
S-a confiscat briceagul corp-delict şi a fost obligat inculpatul la 2.000.000 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această soluţie, s-a reţinut în fapt că, la 23 februarie 2002, inculpatul a lovit repetat cu briceagul partea vătămată M.D., producându-i leziuni traumatice descrise în expertiza medico-legală şi care au necesitat 25-30 zile îngrijiri medicale, faptă ce ar fi avut loc în următoarele împrejurări:
Partea vătămată a avut o altercaţie cu o persoană pe nume „C." în barul B.D., de faţă fiind şi inculpatul, eveniment care s-a produs la 18 februarie 2002, astfel că la 23 februarie 2003 când cei trei s-au reîntâlnit în acelaşi bar, inculpatul a hotărât să se răzbune.
În momentul când partea vătămată a ieşit din bar inculpatul a urmat-o şi a înjunghiat-o cu briceagul în zona coapsei stângi apoi în abdomen, fiind ulterior transportat la spital de martorul Constantin Mihai şi de inculpat.
Anterior partea vătămată a încercat să ia briceagul din mâna inculpatului pentru a se apăra, ocazie cu care s-a şi tăiat la palmă (leziune de apărare), menţinându-se şi împrejurarea că inculpatul purta obişnuit briceagul asupra sa.
În urma agresiunii partea vătămată a prezentat un traumatism prin înjunghiere cu şoc traumatic, plagă înjunghiată la nivelul hipocondrului drept, coapsa stg. faţă laterală şi la nivelul fosei iliace dr., necesitând intervenţie chirurgicală de explorare, hemostază, concluzionându-se că necesită 25-30 zile îngrijiri medicale.
Chiar dacă potrivit raportului de expertiză medico-legală leziunile nu au pus viaţa victimei în primejdie, s-a reţinut de prima instanţă că fapta comisă constituie tentativă la omor calificat şi nu vătămare corporală gravă, cum s-a cerut, faţă de corpul vulnerant, apt de a ucide, zona anatomică lezată, multitudinea şi intensitatea loviturilor.
Împotriva sentinţei s-a declarat apel de inculpat care a criticat-o sub aspectul calificării juridice şi a omisiunii aplicării art. 73 lit. b) C. pen., iar în subsidiar pentru greşita individualizare a pedepsei care ar fi prea severă.
Prin Decizia nr. 705/ A din 27 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a admis apelul declarat de inculpatul L.R., s-a desfiinţat în parte sentinţa atacată, în sensul reţinerii circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi, în consecinţă, s-a redus pedeapsa de la 7 ani şi 6 luni la 5 ani închisoare.
Împotriva acestor hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticându-le pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul greşitei încadrări juridice dată faptei, precum şi al individualizării judiciare necorespunzătoare a pedepsei aplicate.
În motivarea recursului, inculpatul a arătat că încadrarea juridică corectă a faptei pentru care este judecat este aceea de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 C. pen., întrucât nu a avut reprezentarea rezultatului faptei sale şi nici nu a urmărit moartea părţii vătămate, ci a acţionat doar cu intenţia de a o despărţi pe aceasta de vărul său, I.I., cu care se îmbrâncea şi se lovea reciproc. Mai arată că, întrucât nu a reuşit să-i despartă, a folosit briceagul pentru a speria partea vătămată şi pentru a se apăra.
Pe de altă parte, inculpatul susţine că a fost provocat de partea vătămată, mai ales în seara zilei de 18 februarie, când aceasta l-a injuriat şi l-a jignit, atât pe el cât şi pe vărul său.
În subsidiar, inculpatul solicită reţinerea circumstanţelor atenuante şi reducerea pedepsei, întrucât este cunoscut ca o persoană cu o comportare corespunzătoare în familie şi societate, nu figurează cu antecedente penale, a avut o poziţie sinceră pe parcursul procesului penal şi a ajutat partea vătămată, în sensul că a dus-o la spital şi i-a oferit bani pentru a-şi putea procura medicamentele necesare.
Examinând hotărârile recurate prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen., Curtea constată că recursul este nefondat.
În ceea ce priveşte motivul de recurs ce vizează încadrarea juridică a faptei, Curtea constată că acesta este nefondat, instanţa de fond şi cea de apel respingând în mod corect şi motivat solicitarea constantă a inculpatului de a se schimba încadrarea juridică dată faptei din tentativă la omor calificat în vătămare corporală. Astfel, instanţele au reţinut că, deşi inculpatul nu a urmărit rezultatul faptei sale, a prevăzut şi acceptat posibilitatea producerii acestuia, săvârşind fapta de tentativă la omor calificat cu vinovăţie, în forma intenţiei indirecte, ce rezultă din faptul că inculpatul a folosit un instrument apt să producă decesul, a vizat zone vitale ale corpului şi a lovit victima de mai multe ori în zone bogat vascularizate. Ca atare, încadrarea juridică dată de instanţa de fond şi apel este cea corectă, chiar dacă leziunile nu au pus în primejdie viaţa părţii vătămate.
Referitor la susţinerea inculpatului, în sensul că a acţionat în stare de provocare, cauzată de atitudinea părţii vătămate care a exercitat acte de violenţă şi i-a adus o atingere gravă a demnităţii prin injuriile adresate, examinând actele dosarului se constată că, în seara zilei de 18 februarie 2004, partea vătămată a lovit pe vărul inculpatului, I.I., fără ca inculpatul, prezent la locul agresiunii, să intervină. Ulterior, partea vătămată a convenit cu cel agresat să-l despăgubească, astfel că, în seara zilei de 23 februarie 2004, cei doi au ieşit din bar pentru a proceda în consecinţă, fiind urmaţi de inculpat care, fără a aştepta să vadă cum evoluează lucrurile, a agresat partea vătămată şi a urmărit-o, atunci când aceasta a luat-o la fugă, aplicându-i mai multe lovituri cu un briceag pe care-l purta permanent asupra sa. În concluzie, cum, în seara zilei de 18 februarie 2004, inculpatul nu a avut nici un conflict cu partea vătămată iar apoi, în seara zilei de 23 februarie, aceasta nu a exercitat agresiuni fizice sau verbale la adresa inculpatului sau a vărului acestuia, nu se poate reţine că inculpatul a acţionat într-o stare de puternică tulburare cauzată de atitudinea provocatoare a părţii vătămate care să justifice reţinerea circumstanţei atenuante prevăzută de art. 73 lit. b C. pen.
Pe cale de consecinţă, nu este întemeiată nici critica referitoare la individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului de instanţa de apel, în sensul reducerii acesteia ca efect al acordării unei mai mari eficienţe a circumstanţelor atenuante, prevăzute de art. 74 C. pen., deoarece nu se justifică o nouă reducere a pedepsei de 5 ani închisoare, ce a fost deja coborâtă sub minimul special de 7 ani şi 6 luni, după reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen.
Pentru toate aceste considerente, având în vedere şi faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de inculpat ca nefondat.
Conform dispoziţiilor art. 38516 alin. (2) C. proc. pen., se va computa durata arestării preventive, la zi, iar în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurentul – inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.R. împotriva deciziei penale nr. 705 din 27 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II–a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 27 februarie 2002 la 14 februarie 2005.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.200.000 lei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1076/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1078/2005. Penal. Art.20 rap.la art.174,175 c.... → |
|---|
