ICCJ. Decizia nr. 1070/2005. Penal. Legea 143/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1070/2005
Dosar nr. 500/2005
Şedinţa publică din 14 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, prin sentinţa nr. 1345 din 21 octombrie 2004, în baza dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a), raportat la art. 76 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul G.N. la 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b), cu aplicarea art. 71, raportat la art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Tribunalul a menţinut starea de arest a inculpatului şi a dedus din pedeapsă timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 13 ianuarie 2001 la zi; a constatat că substanţele, provenind din punguţele din material plastic, s-au consumat în urma analizelor de laborator şi a obligat inculpatul la plata sumei de 3.000.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî în acest fel, instanţa a reţinut, în fapt, că, la data de 12 ianuarie 2004, inculpatul G.N. şi soţia sa, învinuita G.M. (faţă de care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală) au fost depistaţi de lucrătorii de poliţie vânzând denunţătorului G.F.L., patru doze de heroină şi deţinând alte 19 doze.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal, inculpatul prin care o critică pentru nelegalitate şi netemeinicie, întrucât, pe de o parte, tribunalul nu a reţinut în favoarea sa dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000, deşi a formulat două denunţuri, iar, pe de altă parte, pedeapsa este prea aspră.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 996 din 22 decembrie 2004 a respins, ca nefondat, apelul, reţinând că, din adresele nr. 221/P/2004 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi, respectiv, nr. 1/2954 din 20 septembrie 2004 a D.G.P. Municipiului Bucureşti, poliţia sector 3, rezultă că s-au făcut cercetări în legătură cu denunţurile formulate împotriva numiţilor B. şi M. însă susţinerile inculpatului nu s-au confirmat.
De asemenea, nici critica referitoare la netemeinicia pedepsei aplicate nu este fondată, deoarece la individualizarea pedepsei s-au avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
În termen legal, cu formularea aceloraşi critici care au format şi obiectul cererii de apel, inculpatul a declarat recurs.
Examinând Decizia atacată, în raport de cazurile de recurs invocate, prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 171 teza a doua şi pct. 14 teza întâi C. proc. pen., în baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
1. Referitor la prima critică, potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 16 din Legea nr. 143/2000, persoana care a comis una dintre infracţiunile prevăzute de art. 2-10, iar, în timpul urmăririi penale denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni legate de droguri, beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.
Corespunde realităţii faptul că inculpatul a formulat două denunţuri, la 21 ianuarie 2004, către poliţia sectorului 3 privind pe numiţii M. şi A., care vând heroină şi la 2 martie 2004, referitor la aşa numitul B. care, de asemenea, vinde zilnic acelaşi drog, însă, din verificările întreprinse de respectivele organe judiciare, s-a constatat că, susţinerile formulate privind săvârşirea de către persoanele denunţate (B. a fost identificat în persoana lui C.C.) de infracţiuni prevăzute de Legea nr. 143/2000 nu s-au confirmat.
Aşa fiind, dispoziţiile cuprinse în art. 16 din Legea nr. 143/2000 nu sunt aplicabile în cauză, cum în mod corect a reţinut şi instanţa de control judiciar.
2. Nefondat se dovedeşte şi motivul de recurs privind greşita aplicare a dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), întrucât la stabilirea pedepsei, instanţele au reţinut în favoarea inculpatului circumstanţele atenuante judiciare referitoare la conduita sa bună înainte de săvârşirea faptei, respectiv, lipsa antecedentelor penale, faptul că este căsătorit, a desfăşurat activităţi sporadice pentru a-şi întreţine familia, şi nu în ultimul rând împrejurarea că, pe parcursul desfăşurării procesului penal a manifestat o atitudine procesuală sinceră, de recunoaştere a infracţiunii săvârşite.
În consecinţă, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, constatând neîndeplinite cerinţele cazurilor de recurs invocate, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.N., va deduce din pedeapsa aplicată, timpul reţinerii şi al arestării preventive şi îl va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.N. împotriva deciziei penale nr. 996/ A din 22 decembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru Cauze cu Minori şi Familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 13 ianuarie 2004 la 14 februarie 2005.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 106/2005. Penal. Plângere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1072/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs → |
|---|
