ICCJ. Decizia nr. 1072/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1072/2005
Dosar nr. 533/2005
Şedinţa publică din 14 februarie 2005
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 377 din 10 noiembrie 2004, Tribunalul Ialomiţa, în baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul D.V. la 7 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (2) lit. a) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul C.N. la 7 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a menţinut starea de arest a inculpaţilor şi s-a dedus prevenţia de la 18 august 2004 la zi, pentru inculpatul D.V. şi de la 10 august 2004 la zi, pentru inculpatul C.N.
Au fost obligaţi inculpaţii în solidar la 10 milioane lei despăgubiri materiale către partea civilă S.I. şi la câte 3.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, în esenţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În noaptea de 21 iulie 2004, după ce s-au întâlnit în municipiul Urziceni cei doi inculpaţi s-au deplasat însoţiţi de numiţii B.C. şi C.I. (fratele lui C.N.) de-a lungul DN 2A spre localitatea Alexeni unde îşi aveau domiciliul sau reşedinţa.
În jurul orelor 1,30, la ieşirea din comuna Manasia, observând un autoturism Dacia 1310, proprietatea părţii vătămate S.I., ce staţiona în afara părţii carosabile la aproximativ 20 m de şosea, cei patru făptuitori, însoţiţi fiind şi de un câine lup, s-au apropiat de partea vătămată aflată lângă autoturism. În timp ce inculpatul D.V. a început să o ameninţe verbal pe aceasta, ceilalţi trei s-au urcat în autovehicul lângă martora R.E., ce ocupa scaunul din dreapta faţă şi i-au cerut acesteia să le înmâneze eventualele bijuterii.
În acest scurt interval de timp inculpatul D.V., ce avea asupra sa o bâtă, a lovit o dată peste faţă pe partea vătămată cu pumnul, după care partea vătămată a căzut la pământ, iar inculpatul i-a sustras din buzunarul pantalonilor suma de 500.000 lei, lanţul de aur ce-l purta la gât precum şi telefonul mobil NOKIA 3310.
În timpul cercetărilor s-au descoperit mai multe urme papilare ale inculpaţilor imprimate pe exteriorul portierelor autoturismului şi s-a stabilit că inculpatul D.V. a împărţit cu ceilalţi o parte din banii sustraşi, dându-le şi câte 300.000 lei bani obţinuţi din vânzarea ulterioară a telefonului mobil.
Prin Decizia penală nr. 997/ A din 22 decembrie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II a penală şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii D.V. şi C.N. ce au criticat soluţia de la fond exclusiv pe aspectul individualizării pedepselor ce le-au fost aplicate.
Ulterior, în termen legal a formulat recurs numai inculpatul C.N. criticând Decizia din apel pentru aceleaşi motive, respectiv, solicitând ca în baza dispoziţiilor art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., prin reanalizarea întregului material probator şi raportat la contribuţia sa concretă la săvârşirea faptei, coborârea pedepsei sub limita minimului special întrucât se află la primul conflict cu legea penală.
Recursul este nefondat.
Înalta Curte, examinând tot materialul probator administrat în cauză, a constatat că instanţele au reţinut, în mod corect, situaţia de fapt şi au apreciat, în mod just, atât pericolul social concret al faptei, cât şi persoana inculpaţilor, pedepsele fiind deci în concordanţă cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Înalta Curte apreciază că deşi recurentul inculpat este la primul conflict cu legea penală, raportat la circumstanţele în care faptele au fost comise (pe timpul nopţii, sub forma complicităţii, alături de un alt coinculpat, însoţiţi de un câine lup), dar văzând şi atitudinea acestuia pe parcursul procesului penal, ce a încercat să-şi minimalizeze aportul la săvârşirea faptei pentru care a fost cercetat şi judecat, nu se justifică reducerea pedepsei sub minimul special, întrucât nu există motive pentru a se reţine în favoarea sa circumstanţe atenuante judiciare.
Apreciind că pedeapsa trebuie să fie, în acelaşi timp, atât o măsură de constrângere, cât şi un mijloc de reeducare al inculpatului, iar scopul prevăzut de art. 52 C. pen., în speţă, nu poate fi atins prin coborârea pedepsei sub limita stabilită de prima instanţă şi păstrată în instanţa de apel, Înalta Curte urmează să respingă recursul în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga pe recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.N. împotriva deciziei penale nr. 997/ A din 22 decembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru Cauze cu Minori şi Familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 10 august 2004 la 14 februarie 2005.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1070/2005. Penal. Legea 143/2000. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1074/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs → |
|---|
