ICCJ. Decizia nr. 1082/2005. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1082/2005
Dosar nr. 335/2004
Şedinţa publică din 14 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1361 din 28 octombrie 2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, conform art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptei, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen., în infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. b) C. pen., texte de lege în baza cărora a fost condamnat inculpatul D.F. la 4 ani închisoare.
Conform art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), din momentul rămânerii definitive a sentinţei şi până la terminarea executării pedepsei.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a computat, din pedeapsa aplicată, reţinerea şi arestarea preventivă începând cu data de 6 aprilie 2004 la zi.
În latură civilă inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile M.A.C. suma de 10.000.000 lei reprezentând daune morale.
Inculpatul a mai fost obligat la 2.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
S-a reţinut că în noaptea de 4 aprilie 2004, în jurul orei 1,00, partea vătămată a părăsit locuinţa sa, situată în Bucureşti, şi s-a deplasat la un magazin pentru a-şi cumpăra ţigări. Inculpatul, aflat în magazin, a încercat să poarte o discuţie cu M.A.C., dar aceasta a refuzat şi s-a îndreptat spre un alt magazin, din apropiere, pentru a cumpăra o cartelă telefonică. Făptuitorul, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a urmărit-o, i-a comunicat că este jandarm, dar victima a refuzat să discute cu acesta şi după ce a dat telefon de la o cabină situată pe stradă, a deschis uşa de acces spre scara blocului său cu o cartelă.
Înainte ca sistemul interfon să asigure închiderea automată a uşii, motivează prima instanţă, inculpatul D.F. a pătruns pe scara blocului, a prins partea vătămată de mână şi i-a cerut să meargă să bea împreună o cola.
În urma refuzului acesteia, inculpatul a lovit-o în zona feţei şi a capului, victima a pierdut un cercel, iar făptuitorul i-a smuls geanta după care a părăsit în fugă, locul faptei, dar s-a împiedicat, a căzut, s-a lovit la umărul drept, motiv pentru care s-a deplasat la Spitalul municipal pentru îngrijiri şi a abandonat bunul sustras.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti care a susţinut că în mod greşit nu s-a reţinut în sarcina inculpatului şi agravanta prevăzută de art. 211 alin. (21) lit. c) C. pen., iar pedeapsa aplicată acestuia este blândă şi făptuitorul care a solicitat reducerea sancţiunii aplicate.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 966 din 16 decembrie 2004, a respins, ca nefondate, apelurile declarate.
Instanţa a constatat că este neîntemeiată critica formulată de parchet, deoarece scara blocului, în care locuia partea vătămată, nu reprezintă o dependinţă în sensul prevăzut de art. 211 alin. (21) C. pen.
Referitor la pedeapsa aplicată curtea a apreciat că aceasta a fost bine individualizată, ţinându-se cont de prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), de circumstanţele personale ale inculpatului, de atitudinea acestuia, dar şi de gravitatea faptei comise şi de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea de tâlhărie.
Decizia sus menţionată a fost recurată de inculpatul D.F. care, invocând dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., a susţinut că pedeapsa aplicată este prea severă şi a solicitat reducerea ei.
Recursul este nefondat.
Într-adevăr, în urma analizei probelor administrate în cursul urmăririi penale şi nemijlocit în faţa instanţei, s-a reţinut o reală situaţie de fapt prevăzută pe larg în considerentele hotărârilor atacate.
S-a apreciat corect că fapta inculpatului care în noaptea de 4 aprilie 2004 a deposedat-o prin violenţă pe partea vătămată de geanta în care se aflau bani şi obiecte personale, pe scara blocului în care aceasta locuia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) C. pen.
La stabilirea pedepsei, în conformitate cu dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), instanţele au avut în vedere limitele de pedeapsă stabilite pentru infracţiunea săvârşită, pericolul concret al faptei, împrejurările în care aceasta s-a comis, dar şi circumstanţele personale ale inculpatului.
Faptul că au fost reţinute în favoarea recurentului inculpat circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi că prin aplicarea dispoziţiilor art. 76 lit. b) C. pen., pedeapsa a fost coborâtă sub minimul special prevăzut de lege, este o dovadă elocventă în acest sens.
Desigur că, teoretic, art. 76 lit. b) C. pen., ar fi permis o reducere substanţială a pedepsei prin efectul circumstanţelor atenuante, dar, în speţă o asemenea reducere nu se justifică.
Este adevărat că inculpatul a avut o conduită bună înainte de comiterea faptei, nu are antecedente penale, era încadrat ca sergent la U.M. 30 Jandarmi şi a fost sincer în cursul procesului, dar în procesul individualizării pedepsei, după cum s-a arătat, şi-au găsit o pondere specifică şi celelalte criterii prevăzute de lege.
Astfel nu putea fi ignorat pericolul social al infracţiunii săvârşite, care fără îndoială rămâne principalul criteriu de individualizare, inculpatul deposedând-o prin violenţă de geantă pe M.A., noaptea, în jurul orei 1,00, pe scara blocului în care locuia.
Aşadar, instanţele au efectuat o justă individualizare a pedepsei ţinând seama atât de gravitatea faptei cât şi de profilul moral al inculpatului.
Întrucât critica de recurs referitoare la greşita stabilire a pedepsei nu este întemeiată, iar din examinarea actelor dosarului nu se constată existenţa unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod, va respinge, ca nefondat, recursul inculpatului.
Deoarece recurentul este arestat preventiv în această cauză, conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce din pedeapsa aplicată detenţia acestuia începând cu data de 6 aprilie 2004 la zi.
Recurentul inculpat urmează să fie obligat la plata sumei de 1.600.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.F. împotriva deciziei penale nr. 966 din 16 decembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 6 aprilie 2004 la 14 februarie 2005.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 108/2005. Penal. Revizuire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1084/2005. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs → |
|---|
