ICCJ. Decizia nr. 1124/2005. Penal
| Comentarii |
|
Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 131 din 8 noiembrie 2004, a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petenții Ț.A., Ț.T.D., Ț.E.L., Ț.A.R. și Ț.R.A. împotriva rezoluției procurorului din 10 iulie 2003.
Hotărând astfel, prima instanță a reținut următoarele:
La data de 24 iunie 2004, petenții au formulat plângere împotriva rezoluției procurorului din 10 iulie 2003 de neîncepere a urmăririi penale față de L.F., magistrat la Judecătoria sector 2 București.
în motivarea acestei plângeri, petenții au arătat că judecătorul L.F. a pronunțat în mod abuziv sentința civilă nr. 12760 din 20 octombrie 2000, în dosarul nr. 11591/2000 al Judecătoriei sector 2 București, prin care a fost admisă acțiunea reclamatului G.R.M., dispunându-se evacuarea pârâților Ț.A. ș.a. din imobilul din str. Agricultori.
în esență, petenții au mai susținut următoarele:
- încheierea de ședință de la primul termen de judecată din 29 septembrie 2000 la care procedura nu a fost legal îndeplinită, a fost falsificată în sensul consemnării unei împrejurări nereale și anume că, "reclamanții prin apărător, arată că modifică temeiul juridic al acțiunii, înțelegând să-și întemeieze acțiunea pe dispozițiile art. 581 C. civ., pe calea ordonanței președențiale nr. 40/1999;
- caietul grefierului de ședință în care s-au consemnat dezbaterile din ședința de judecată din data de 29 septembrie 2000 a dispărut;
- încheierea de ședință de la al doilea (și ultimul) termen de judecată din 20 octombrie 2000 este, de asemenea, falsă cel puțin în sensul că, pârâții au formulat cerere de amânare a judecării pentru a lua cunoștință de noul temei juridic al acțiunii și pentru a-și formula apărarea în funcție de aceasta, precum și pentru angajarea unui apărător, în timp ce în încheiere s-a consemnat că " pârâții nu mai au cereri de formulat sau probe de administrat, solicitând acordarea cuvântului pe fond";
- indiferent de susținerile pârâților la termenul din 20 octombrie 2002, instanța a procedat în mod abuziv la judecarea pe fond a cauzei lipsind pârâții de dreptul procesual fundamental de a-și formula apărarea;
- acordarea cuvântului pe fond a fost abuzivă și prin ignorarea împrejurării că procedura nu era completă cu pârâta Ț.T.D., care a fost citată atât pentru primul termen din 29 septembrie 2000, când nu a fost prezentă, cât și pentru termenul din 20 octombrie 2000, când, de asemenea, nu a fost prezentă, cu numele de M.T.D. (deși dobândise numele de Ț. încă din anul 1996).
Examinând actele și lucrările de la dosar, Curtea de Apel București a reținut următoarele:
La data de 26 octombrie 2001, Ț.A. a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, cu privire la săvârșirea infracțiunii, prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), de către L.F., judecător în cadrul Judecătoriei Sector 2 București.
Prin rezoluția din 7 ianuarie 2002, procurorul a dispus, în baza art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de L.F., pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
împotriva soluției a formulat plângere Ț.A.
Prin rezoluția din 18 octombrie 2002, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a admis plângerea formulată de petent împotriva soluției din 7 ianuarie 2000, a dispus infirmarea acesteia și continuarea cercetărilor, precum și extinderea acestora, sub aspectul comiterii infracțiunilor prevăzute de art. 248,art. 289 și art. 242 C. pen.
Prin rezoluția din 10 iulie 2003, Parchetul de pe lângă Curtea de apel București a dispus neînceperea urmăririi penale față de L.F., magistrat în cadrul Judecătoriei sector 2 București, pentru săvârșirea infracțiunilor, prevăzute de art. 246 și art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
De asemenea, a dispus disjungerea și declinarea competenței de soluționare a cauzei privind pe executorul C.A., pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 4 București.
Prin rezoluția din 11 iunie 2004, în conformitate cu prevederile art. 278 C. proc. pen., procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a dispus respingerea plângerii, ca neîntemeiată, întrucât prin rezoluția atacată, în mod corect s-a apreciat că faptele judecătoarei L.F. nu sunt prevăzute de legea penală.
Din analiza întregului material de urmărire penală, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
în anul 1939, numitul G.M. (autorul numiților R.M., G.M. și V.A.) a cumpărat imobilul situat în București, str. Agricultori. în anul 1947 imobilul în cauză a fost rechiziționat.
în anul 1997, moștenitorii numitului G.M. s-au adresat cu acțiune Judecătoriei sector 2 București, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să oblige C.G.M.B. să-i lase în deplină proprietate și posesie imobilul anterior menționat.
Prin sentința civilă nr. 14.526 din 27 octombrie 1997 Judecătoria sector 2 București a admis acțiunea, rămânând definitivă prin neapelare.
Prin dispoziția Primarului General nr. 113/1998 reclamanții au fost puși în posesie, iar predarea-primirea imobilului, s-a făcut conform procesului verbal nr. 892 din 27 ianuarie 1998.
în anul 1998, numitul G.R.M., i-a notificat, atât pe titulara de contract, M.F., cât și pe ceilalți membrii ai familiei sale pe care îi luase în spațiu, conform legii, deoarece aceștia trebuiau să încheie contracte de închiriere cu noii proprietari, în cazul în care erau interesați să rămână în spațiu.
întrucât M.F. și membrii familiei sale nu au răspuns nici la notificarea din 9 august 1999, G.R.M., personal și ca reprezentant al numitei V.A., a solicitat Judecătoriei sector 2 București, evacuarea chiriașilor și plata chiriei aferente pe o perioadă de 2 ani.
Hotărârea instanței de fond a fost desființată în apel de Tribunalul București, cauza fiind trimisă spre rejudecare, formând obiectul dosarului nr. 11591/2000.
în considerentele deciziei s-a reținut că apelanții nu datorau chirie pentru perioada respectivă, întrucât nu au încheiat un contract de închiriere cu noii proprietari.
Prin sentința civilă nr. 12760 din 20 octombrie 2000, pronunțată în dosarul nr. 11591/2000, Judecătoria sector 2 București a admis cererea formulată de reclamanții G.R.M. și V.A.D. și a dispus evacuarea pârâților M.F., Ț.A. și a altor 5 membrii de familie din parterul, etaj 1 și podul imobilului din str. Agricultori.
Prin decizia civilă nr. 1114 din 24 aprilie 2001, Tribunalul București, secția a IV-a, a respins, ca nemotivat, apelul declarat de M.T.D. și ca tardive apelurile declarate de M.F. și Ț.A.
Prin decizia civilă nr. 1946 din 25 iunie 2001, Curtea de Apel București a admis recursul formulat de M.T.D., a casat hotărârea și a dispus trimiterea cauzei la Tribunalul București pentru rejudecarea apelului declarat de aceasta.
Prin decizia civilă nr. 2796/ A din 10 octombrie 2001, Tribunalul București a respins apelul numitei M.T.D.
Sentința instanței de fond a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 598 din 6 martie 2002.
Petenții au formulat și contestație în anulare care a fost respinsă ca tardivă, prin sentința civilă nr. 6780 din 09 septembrie 2002, pronunțată în dosarul nr. 6939/2002 al Judecătoriei sector 2 București, definitivă prin respingerea apelului, ca nefondat, decizia civilă nr. 895 din 15 aprilie 2003.
Față de ansamblul probator de la dosar Curtea de Apel București, secția I penală, prin sentința penală nr. 131 din 8 noiembrie 2004, a constatat că, în mod corect prin rezoluția din 10 iulie 2003, emisă de procuror s-a reținut că fapta magistratului L.F. de a pronunța o hotărâre care a atras, inerent nemulțumirea uneia dintre părți, nu are caracter penal.
S-a reținut că judecătorul L.F. a pronunțat o hotărâre motivată în fapt și în drept, potrivit convingerii formate pe baza probatoriului administrat în cauză, iar petenții au uzat de căile de atac prevăzute de lege.
A mai reținut că sunt neîntemeiate și celelalte susțineri ale petenților, în sensul că nu au avut cunoștință despre modificarea temeiului de drept al acțiunii formulate de către G.R.M., deși l-au invocat în motivele de apel și recurs, ori că M.T.D. a fost citată greșit, numele de căsătorie al acesteia fiind Ț. Legat de acest din urmă aspect, s-a reținut că Ț.A. a solicitat citarea soției sale pe numele cu care figura în contractul de închiriere.
Urmare celor reținute, Curtea de apel a respins plângerea formulată de petenți, ca neîntemeiată.
împotriva menționatelor hotărâri, în termen legal, petenții Ț.A., Ț.T.D., Ț.E.L., Ț.R.A. și Ț.A.R. au declarat recurs, reiterând criticile formulate și la instanța de fond și anume, că soluția de neîncepere a urmăririi penale adoptată față de L.F. este nelegală și netemeinică, magistratul respectiv făcându-se vinovat de săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor personale, abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, împiedicarea participării în proces și amenințare, prevăzute de art. 246,art. 247,art. 2611și art. 193 C. pen. și au solicitat admiterea recursurilor, casarea sentinței atacate, infirmarea rezoluției procurorului emisă în data de 10 iulie 2003 în dosar nr. 1540/P/2001 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și continuarea cercetărilor penale.
în motivarea recursurilor petenții au susținut, în esență, ca și la Curtea de apel, că magistratul L.F., cu ocazia judecării cauzei civile ce a format obiectul dosarului nr. 11591/2000, le-a încălcat dreptul la apărare, a trecut la judecarea cauzei în fond în condițiile în care procedura de citare nu a fost legal îndeplinită cu pârâții, refuzând în mod abuziv să primească la dosar înscrisurile pe care aceștia înțelegeau să-și întemeieze apărarea, că încheierea de ședință din 29 septembrie 2000 a fost falsificată, în sensul că s-a consemnat în cuprinsul său, în mod eronat, schimbarea temeiului juridic al acțiunii promovate de reclamantul G.R.M., dispărând și caietul grefierului în care s-au consemnat dezbaterile din ședința de judecată de la această dată iar încheierea din 20octombrie 2000 este, de asemenea, falsă, întrucât pârâții au formulat cerere de amânare a judecării cauzei pentru a lua cunoștință de noul temei juridic al acțiunii și pentru a-și formula apărarea în funcție de textul legal invocat, precum și pentru a-și angaja apărător, în timp ce, în încheiere, s-a consemnat că pârâții nu au cereri de formulat sau probe de administrat.
Recursurile sunt nefondate.
Din verificarea lucrărilor cauzei, se reține că hotărârea a fost pronunțată cu respectarea legii.
Examinând cererea petenților, precum și actele de la dosar se constată că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București prin rezoluția nr. 739/II/2/2004 din 11 iunie 2004, a respins, ca neîntemeiate, plângerile formulate în conformitate cu prevederile art. 275 - art. 278 C. proc. pen., de petiționari împotriva rezoluției din 10 iulie 2003 adoptată în dosarul nr. 1540/P/2001.
în raport de probele administrate, rezultând din dosarul nr. 1540/P/2001 și nr. 739/II/2/2004, atașate, Curtea constată însă că rezoluția împotriva căreia s-a formulat plângerea ce formează obiectul prezentei cauze este temeinică și legală, nereieșind din lucrările și probele dosarului elemente care să justifice reținerea în sarcina numitei L.F. săvârșirea vreunei fapte cu caracter penal, soluția instanței în acest sens fiind amplu și convingător motivată, argumente pe care Curtea și le însușește pe deplin, astfel că reluarea lor nu se mai impune.
Așa a fost, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate de petenți au fost respinse, ca nefondate, iar în baza art. 192 din același cod, recurenții au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1154/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1080/2005. Penal → |
|---|
