ICCJ. Decizia nr. 1156/2005. Penal. Art.211 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1156/2005
Dosar nr. 7437/2004
Şedinţa publică din 16 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 21 din 12 octombrie 2004 a Tribunalului Buzău, inculpatul P.A. a fost condamnat la 7 ani închisoare, pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. b), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Totodată tribunalul a menţinut starea de arest a inculpatului, a dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 28 iulie 2004 la zi şi l-a obligat să plătească părţii civile I.A. suma de 2.000.000 lei despăgubiri civile şi 3.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut în fapt că, în seara zilei de 27 iulie 2004, inculpatul P.A., însoţit de martorul C.C., a mers cu o căruţă pe şoseaua dintre localităţile Năieni şi Săhăteni şi a oprit căruţa în care se afla partea vătămată I.A. şi concubina sa B.R. şi prin ameninţare cu un cuţit i-a luat suma de 2.000.000 lei, precum şi hăţurile prin tăiere cu cuţitul şi căpiţeaua calului, motivat de împrejurarea că partea vătămată nu a mai acceptat schimbul de cai cum conveniseră anterior.
Prin Decizia penală nr. 508 din 24 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
Împotriva acestei decizii, inculpatul P.A. a declarat recurs reiterând motivul din apel şi anume a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de furt întrucât nu a ameninţat pe partea vătămată şi în subsidiar, reducerea pedepsei faţă de circumstanţele în care a comis fapta şi anume refuzul părţii vătămate de a face schimb de cai, temeiuri de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14 şi 17 C. proc. pen.
Recursul declarat de inculpat nu este fondat.
Din examinarea hotărârilor pronunţate în cauză şi a lucrărilor dosarului rezultă că instanţele, întemeindu-se pe probele administrate, au stabilit şi reţinut corect starea de fapt şi vinovăţia inculpatului şi, de asemenea, au dat o corespunzătoare încadrare juridică faptei penale comise.
În declaraţiile date, partea vătămată a susţinut în mod constant că inculpatul a oprit pe şosea, căruţa cu care se deplasa şi prin ameninţare cu cuţitul i-a luat 2.000.000 lei, căpiţeaua calului şi hăţurile prin tăiere cu cuţitul, timp în care concubina sa, de frică, a leşinat.
Declaraţiile sale se coroborează cu declaraţiile inculpatului care a recunoscut că enervat de faptul că partea vătămată a refuzat să mai facă schimb de cai, cum conveniseră, a luat un cuţit şi a tăiat hăţurile pe care apoi le-a sustras împreună cu căpiţeaua, fiind de acord să plătească acesteia suma de 2.000.000 lei.
Martorul C.C. confirmă actele de ameninţare cu cuţitul ale inculpatului şi sustragerea prin tăiere a hăţurilor şi căpiţeaua, timp în care concubina inculpatului, de frică, a leşinat.
Prin urmare, corect instanţele au reţinut că sustragerea bunurilor s-a făcut prin ameninţare, astfel că cererea inculpatului de schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de furt, nu se justifică.
Referitor la pedeapsa aplicată, instanţele au avut în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), în care sens au ţinut seama de gradul de pericol social al infracţiunii comise, în împrejurările de fapt expuse cât şi al persoanei inculpatului (care este recidivist), astfel că pedeapsa, orientată spre limita minimă prevăzută de lege, este necesară pentru reeducarea sa şi prevenirea comiterii altor infracţiuni.
Pentru motivele expuse, urmează a se respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat şi a fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
Din pedeapsă se va deduce durata arestării preventive.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.A. împotriva deciziei penale nr. 508 din 24 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti.
Deduce din pedeapsă timpul arestării preventive a inculpatului de la 28 iulie 2004 la 16 februarie 2005.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1152/2005. Penal. Art. 20 rap. la art. 174 Cod... | ICCJ. Decizia nr. 1159/2005. Penal. Art. 208-209 Cod Penal.... → |
|---|
