ICCJ. Decizia nr. 1152/2005. Penal. Art. 20 rap. la art. 174 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1152/2005
Dosar nr. 453/2005
Şedinţa publică din 16 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 333 din 5 octombrie 2004 a Tribunalului Gorj, inculpatul B.P.F. a fost condamnat la 8 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru tentativă la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Totodată, tribunalul a menţinut starea de arest a inculpatului, a dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 19 februarie 2004 la zi şi l-a obligat către partea civilă C.D. la 20.000.000 lei despăgubiri civile şi 20.000.000 lei daune morale precum şi la 3.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut în fapt următoarele:
La începutul lunii septembrie 2003, mai multe persoane de cetăţenie română, printre care şi partea vătămată C.D. şi inculpatul B.P.F., s-au deplasat în Ungaria pentru a presta diferite munci, stabilindu-se în localitatea Dabaş Sali. Zilnic erau transportaţi pentru lucrări forestiere în localitatea Mende.
În ziua de 13 octombrie 2003, în timp ce se aflau la locul de muncă, inculpatul şi partea vătămată s-au certat, insultându-se şi ameninţându-se reciproc, această conduită având-o şi pe timpul transportului cu microbuzul, la întoarcerea spre comuna unde locuiau.
După ce a mers la gazda unde locuia, inculpatul a intrat în locuinţa, unde se afla partea vătămată şi a lovit-o cu un cuţit în antebraţul mâinii drepte precum şi în zona abdominală, producându-i perforaţie de colon transvers, viaţa fiindu-i salvată, urmare internării în spital şi efectuării intervenţiei chirurgicale.
Prin Decizia penală nr. 561 din 20 decembrie 2004 a Curţii de Apel Craiova, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
Împotriva acestei decizii inculpatul B.P.F. a declarat recurs, susţinând că fapta a fost comisă de mama sa, solicitând astfel achitarea în baza art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar, reducerea pedepsei pe care o consideră prea severă, temeiuri de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14 şi 18 C. proc. pen., de inculpat nu este fondat.
Din examinarea hotărârilor pronunţate în cauză şi a lucrărilor dosarului, rezultă că instanţele întemeindu-se pe probele administrate, au stabilit şi reţinut corect starea de fapt şi vinovăţia inculpatului şi de asemenea, au dat o corespunzătoare încadrare juridică faptei penale comise.
În declaraţiile date, partea vătămată C.D. a susţinut constant că în ziua respectivă, la locul de muncă inculpatul a insultat-o şi ameninţat-o, iar după ce s-a întors la locuinţa de reşedinţă, inculpatul a lovit-o cu un cuţit în zona braţului drept şi abdominală, producându-i o plagă penetrantă, după care a fugit.
Declaraţiile sale se coroborează cu constatările din actul medico-legal, procesul-verbal de recunoaştere din grup şi declaraţiile martorilor T.C., I.N. şi I.M.M., care atestă actele de violenţă ale inculpatului.
În declaraţiile date, inculpatul a susţinut iniţial că nu o cunoaşte pe partea vătămată, după care a revenit şi a recunoscut că a avut cu aceasta la locul de muncă un conflict, împrejurare în care s-au insultat reciproc.
Martorul T.C. a precizat că după ce organele de poliţie au început cercetările s-a dus la locuinţa unde se afla inculpatul cu mama sa, fiindu-i permis să intre numai după ce inculpatul s-a asigurat că nu este însoţit de vreo persoană, că a fost primit pe întuneric, apoi inculpatul a întrebat dacă partea vătămată a murit şi după ce i-a spus că a fost transportată la spital, a dispărut, sustrăgându-se de la urmărirea penală.
După darea în urmărire generală inculpatul a fost prins şi reţinut la data de 18 februarie 2004.
Prin urmare, susţinerile că nu a comis fapta sunt combătute de probele administrate în cauză, sus-arătate.
Referitor la pedeapsa aplicată, instanţa de fond a avut în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), în care sens a ţinut seama de gradul de pericol social ridicat al infracţiunii comise şi persoanei inculpatului (recidivist, cu o conduită nesinceră în cursul procesului penal, s-a sustras de la urmărirea penală) astfel că pedeapsa stabilită, este necesară pentru reeducarea sa şi prevenirea comiterii altor infracţiuni, nefiind cazul a mai fi redusă.
În consecinţă, urmează a se respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat şi a fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
Din pedeapsă se va deduce durata arestării preventive.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.P.F. împotriva deciziei penale nr. 561 din 20 decembrie 2004 a Curţii de Apel Craiova.
Deduce din pedeapsă timpul arestării preventive a inculpatului de la 19 februarie 2004 la 16 februarie 2005.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1151/2005. Penal. Art. 20 rap. la art. 174 Cod... | ICCJ. Decizia nr. 1156/2005. Penal. Art.211 c.pen. Recurs → |
|---|
