ICCJ. Decizia nr. 1282/2005. Penal. Legea143/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1282/2005
Dosar nr. 6612/2004
Şedinţa publică din 21 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1196 din 24 septembrie 2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală a dispus condamnarea inculpatului P.D.I. la 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din aceeaşi lege şi art. 74 lit. a) raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen.
În baza art. 53 pct. 1 lit. a) C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus perioada arestului preventiv de la 5 iulie 2004 la zi.
În baza art. 17 din Legea nr. 143/2000 şi art. 118 lit. e) C. pen., s-a confiscat de la inculpat cantitatea de 8 comprimate care conţin substanţă activă Tenamfetamină, rămasă după efectuarea analizelor de laborator.
În baza art. 357 alin. (2) lit. e) C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpat a telefonului mobil, marca Nokia şi cartela Q SIM-SMART.
În temeiul art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:
În data de 5 iulie 2004, inculpatul P.D.I. a vândut martorului R.C. un număr de 28 comprimate Ecstasy şi mai multe fragmente de astfel de comprimate, contra sumelor de 100 Euro şi 3.500.000 lei.
Martorul denunţător a predat organelor de poliţie comprimatele, procedându-se la prinderea şi imobilizarea inculpatului care a aruncat toţi banii pe care-i avea asupra sa. Examinându-se ulterior bancnotele, s-a constatat că banii aruncaţi de inculpat erau cei primiţi de la denunţător, având aceleaşi serii cu cele consemnate în cadrul procesului-verbal încheiat anterior de către organele de poliţie.
Fiind audiat inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei.
Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat apel inculpatul P.D.I., considerând-o nelegală şi netemeinică întrucât au fost încălcate dispoziţiile art. 68 C. proc. pen., care interzice întrebuinţarea de violenţe, ameninţări ori alte mijloace de constrângere în scopul de a obţine probe. În atare condiţii hotărârea este lovită de nulitate, în condiţiile art. 197 alin. (4) C. proc. pen.
S-a reţinut, de asemenea, că pedeapsa este prea aspră, impunându-se reducerea acesteia şi aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen.
Prin Decizia penală nr. 791 din 1 noiembrie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a respins, ca nefondat, apelul inculpatului P.D.I.
Pentru a dispune astfel, instanţa de apel a reţinut că martorul denunţător R.C. s-a prezentat la sediul I.G.P. sesizând faptul că are o cunoştinţă care vinde droguri. În aceste împrejurări, aducându-i-se la cunoştinţă dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 143/2000, martorul denunţător a fost de acord să colaboreze cu organele de urmărire penală. Nu se poate vorbi astfel de o nulitate relativă, în sensul cerut de art. 197 alin. (4) C. proc. pen.
S-a apreciat că pedeapsa este just individualizată şi că nu pot fi reţinute dispoziţiile art. 861 C. pen., întrucât limitele de pedeapsă pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului sunt cuprinse între 10 şi 20 ani închisoare.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, solicitând casarea acesteia şi în cadrul rejudecării, suspendarea executării pedepsei în condiţiile art. 861 C. pen., sau art. 81 C. pen.
De asemenea, s-a apreciat că pedeapsa aplicată este prea severă şi greşit individualizată în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Examinând recursul declarat de inculpat, în raport de motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14, 171 C. proc. pen., cu referire la art. 3856 C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Analizând probatoriul dispus şi administrat în cauză se constată că fapta, constând în aceea că inculpatul, în data de 5 iulie 2004, a vândut martorului denunţător R.C. mai multe comprimate de Ecstasy, împrejurările săvârşirii acesteia, precum şi vinovăţia inculpatului au fost corect stabilite.
Încadrarea juridică a faptei în infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din aceeaşi lege şi art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) este legală.
Cât priveşte suspendarea executării pedepsei sub supraveghere sau suspendarea condiţionată a acesteia, instanţa constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 861 C. pen., respectiv art. 81 C. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 81 alin. (3) C. pen. şi art. 861 alin. (4) C. pen., suspendarea executării pedepsei nu poate fi dispusă în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani.
Prin urmare, ori de câte ori legea condiţionează aplicarea unor texte de lege de limita pedepselor, acestea se referă întotdeauna la limitele prevăzute pentru infracţiunea consumată şi nu la limitele rezultate ca urmare a unor cauze legale de atenuare.
Legea nu a exceptat în mod expres de la suspendare traficul de droguri aşa cum a făcut-o cu alte infracţiuni, vătămare corporală gravă, violul, tortura, loviturile cauzatoare de moarte, întrucât aceasta este exceptată tocmai prin introducerea condiţiei referitoare la limitele de pedeapsă.
În speţă, infracţiunea săvârşită de inculpat, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, este sancţionată de lege cu o pedeapsă cuprinsă între 10 şi 20 ani închisoare.
În atare condiţii, reducerea pedepsei ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 nu poate conduce la suspendarea executării pedepsei nefiind îndeplinite cerinţele legii.
Reducerea pedepsei s-a datorat atitudinii inculpatului care, în cursul urmăririi penale a facilitat identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor inculpaţi.
Cât priveşte pedeapsa de 4 ani închisoare, instanţa de recurs apreciază că aceasta a fost just individualizată, ţinându-se seama de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Nu se impune reducerea sancţiunii în condiţiile în care inculpatul a săvârşit o faptă gravă, fiind cunoscut şi cu antecedente penale.
Chiar dacă în raport de pedeapsa de 4 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 328 din 8 martie 2001 a Judecătoriei sector 3 Bucureşti a intervenit reabilitarea, se constată că inculpatul a săvârşit alte infracţiuni, prezentând astfel periculozitatea socială sporită.
Faţă de considerentele invocate anterior, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.D.I.
Potrivit art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., combinat cu art. 385 alin. (2) şi art. 381 alin. (1) C. proc. pen., va deduce din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la 5 iulie 2004 la zi.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.D.I. împotriva deciziei penale nr. 791 din 1 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive de la 5 iulie 2004 la 21 februarie 2005.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1.200.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1276/2005. Penal. Art. 176 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1283/2005. Penal. Art.20 rap. la art.174, 175... → |
|---|
