ICCJ. Decizia nr. 1285/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 1406 din 29 iunie 2001, pronunțată în dosarul penal nr. 1614/2000 Judecătoria Brașov a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., încetarea procesului penal, ca urmare a lipsei plângerii prealabile a persoanei vătămate G.L.V., pornit împotriva inculpatei O.A. și inculpatului G.M., pentru infracțiunea de calomnie, prevăzută de art. 206 C. pen.
Totodată în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a dispus achitarea acelorași inculpați, pentru săvârșirea a două infracțiuni de calomnie, prevăzută de art. 206 C. pen., comise împotriva părților vătămate M.M. și B.A.
în baza art. 14 și art. 346 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 998 și art. 1003 C. civ., a obligat în solidar pe inculpații O.A. și G.M. (în solidar și cu părțile responsabile civilmente O.A. și O.A.V. respectiv SC A. SRL) la plata sumei de 10.000.000 lei cu titlu de daune morale, părții civile G.A.
Instanța a apreciat că fapta afirmată sau imputată nu este de natură să producă, pentru părțile vătămate M.M. și G.A., una din consecințele prevăzute de lege, respectiv disprețul public, astfel încât existența infracțiunii de calomnie este exclusă.
S-a constatat și reținut faptul că infracțiunea nu a fost săvârșită cu forma de vinovăție cerută de lege.
Tribunalul Brașov, prin decizia penală nr. 260/ R din 26 aprilie 2002, a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov, părțile vătămate M.M., G.A. și inculpata O.A. împotriva sentinței penale nr. 1406/2001 a Judecătoriei Brașov pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Instanța de recurs a apreciat că, soluția instanței de fond, de a limita răspunderea penală a inculpatei numai la faptele reclamate de părțile vătămate M.M. și G.A. este nelegală, fiind încălcate dispozițiile art. 131 alin. (3) C. pen.
Judecătoria Brașov, soluționând cauza după casarea cu trimitere spre rejudecare, prin sentința penală nr. 1120 din 9 mai 2003, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpaților O.A. și G.M., pentru săvârșirea a trei infracțiuni de calomnie, prevăzută de art. 206 C. pen., față de părțile vătămate M.M., G.A. și G.L.V.
în baza art. 346 alin. (2), raportat la art. 14 C. proc. pen., art. 998 - art. 999 C. civ., a obligat inculpata O.A., în solidar cu părțile responsabile civilmente conform art. 1000 alin. (2) C. civ., să plătească părții civile G.A. suma de 20.000.000 lei daune morale și părții civile G.L.V., 20.000.000 lei cu același titlu.
Tribunalul Brașov, prin decizia penală nr. 886/ A din 21 noiembrie 2003, a admis recursurile declarate de procuror, inculpata O.A. și părțile vătămate.
în baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpata O.A., pentru cele trei infracțiuni de calomnie, prevăzute de art. 206 C. pen., întrucât s-a constatat că a intervenit prescripția răspunderii penale.
Totodată, a majorat la 100.000.000 lei cuantumul daunelor morale acordate părții vătămate G.A., respectiv 50.000.000 lei pentru partea vătămată G.L.V., menținând celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
A respins recursurile declarate de partea vătămată M.M. și părțile responsabile civilmente O.A. și O.A.V.
împotriva acestor hotărâri, în baza art. 409 și art. 410 alin. (1) partea I pct. 5 teza a II-a C. proc. pen., procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare pentru motivul că pentru una din faptele reținute în sarcina inculpatei O.A. există o cauză de înlăturare a răspunderii penale.
în fapt s-a reținut că, prin plângerea prealabilă formulată la 26 februarie 1999, partea vătămată M.M. a solicitat în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al minorei G.A., tragerea la răspundere penală a inculpaților O.A. și G.M., pentru publicarea unei scrisori în revista S.G.P. nr. 33 din 16 februarie 1999.
în scrisoarea publicată s-a menționat în mod nereal, printre altele, că partea vătămată G.A. și-a început viața sexuală la o vârstă fragedă fiind violată de propriul tată.
De asemenea, s-a mai susținut, mincinos, că partea vătămată M.M. a exercitat acte de violență asupra acesteia.
Din analiza hotărârilor pronunțate s-a apreciat că acestea au fost date, în parte, cu încălcarea legii.
Se reține astfel, că potrivit art. 279 alin. (1) C. proc. pen., punerea în mișcare a acțiunii penale se face numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede că este necesară o astfel de plângere.
Art. 284 alin. (1) C. proc. pen., statuează că, în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede că este necesară o plângere prealabilă, aceasta trebuie să fie introdusă în termen de două luni din ziua în care persoana vătămată a știut cine este făptuitorul.
De asemenea, se reține că, potrivit art. 131 alin. (1) C. pen., în cazul infracțiunilor pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale este condiționată de introducerea unei plângeri prealabile de către persoana vătămată, lipsa acestei plângeri înlătură răspunderea penală.
în sfârșit, alin. (3) al aceluiași articol, prevede că fapta care a adus vătămare mai multor persoane atrage răspunderea penală, chiar dacă plângerea prealabilă s-a făcut sau se menține numai de către una dintre ele.
Se apreciază însă că dacă numai una dintre persoanele vătămate formulează plângere prealabilă, răspunderea penală a făptuitorului va fi angajată ținându-se seama de regulile diferite ce guvernează unitatea infracțională și respectiv, concursul real ca ipoteze ale pluralității pasive.
în situația concursului de infracțiuni s-a considerat că nu este necesară plângerea penală prealabilă a tuturor persoanelor vătămate pentru tragerea la răspunderea penală a făptuitorului pentru o parte din infracțiunile ce alcătuiesc concursul. în egală măsură, plângerea formulată numai de o parte din persoanele vătămate nu poate angaja răspunderea făptuitorului pentru întreaga pluralitate.
în cazul în care fapta săvârșită printr-un singur act material întrunește elementele constitutive a mai multor infracțiuni, plângerea prealabilă a uneia dintre părțile vătămate va angaja răspunderea inculpatului numai cât privește acea infracțiune și nu pentru întreaga pluralitate. Cu privire la fiecare dintre celelalte componente ale concursului, tragerea la răspundere penală se va realiza numai sub condiția ca respectivele persoane vătămate să formuleze valabil, în condițiile și termenul prevăzut de lege, plângerea penală prealabilă.
Ca atare, dreptul de a face plângere prealabilă aparține numai persoanei vătămate, respectiv victimei infracțiunii, fiind un drept cu caracter personal, indivizibil și netransmisibil.
Din actele dosarului, rezultă însă că partea vătămată G.L.V. nu a depus o astfel de plângere prealabilă în termenul imperativ prevăzut de art. 284 C. proc. pen., care curge din momentul în care a știut cine este făptuitorul.
Plângerea depusă la poliție în 26 februarie 1999 și susținută în fața instanței a fost semnată exclusiv de partea vătămată M.M., soția lui G.L.V. și mama părții vătămate, minora G.A.
în cursul judecății, prin încheierea din 23 iunie 1999, s-a constatat că doar mama și fiica urmează a fi citate în calitate de părți vătămate.
Ulterior, la termenul din 29 septembrie 2003 G.L.V. a înțeles să-și exprime intenția de a participa în proces în calitate de parte vătămată, astfel încât nu a ratificat în termenul legal de două luni plângerea prealabilă formulată de soția sa.
în atare condiții, se solicită ca în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., încetarea procesului penal față de inculpata O.A., pentru infracțiunea de calomnie asupra părții vătămate G.L.V., deoarece lipsește plângerea prealabilă a acestuia, cum corect a dispus Judecătoria Brașov, prin sentința penală nr. 1120 din 9 mai 2003.
Recursul în anulare este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
Pentru a determina tragerea la răspunderea penală a făptuitorului plângerea prealabilă trebuie să fie făcută de persoana vătămată, la infracțiunile anume desemnate prin lege, să fie făcută cu respectarea condițiilor legale în ce privește forma, organul căruia urmează să i se adreseze și termenul în care poate fi făcută.
Ea trebuie să fie premergătoare activității concrete procedurale, întrucât punerea în mișcare a acțiunii penale și desfășurarea procesului penal sunt condiționate de manifestarea de voință a persoanei vătămate prin infracțiune.
Potrivit dispozițiilor art. 131 alin. (1) C. pen., în cazul infracțiunilor pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale este condiționată de introducerea unei plângeri prealabile de către persoana vătămată, lipsa acestei plângeri înlătură răspunderea penală.
Alin. 3 al aceluiași articol, statuează că fapta care a adus vătămare mai multor persoane atrage răspunderea penală, chiar dacă plângerea prealabilă s-a făcut sau se menține numai de către una din ele.
De asemenea, alin. (4) prevede că fapta atrage răspunderea penală a tuturor participanților la săvârșirea ei, chiar dacă plângerea prealabilă s-a făcut sau se menține cu privire numai la unul dintre ei.
Invocarea expresă a dispozițiilor art. 131 alin. (3) și (4) C. pen., se impune ținându-se seama de faptul că plângerea prealabilă are caracter indivizibil, ceea ce înseamnă că, atunci când sunt mai multe persoane vătămate, fapta atrage răspunderea penală chiar dacă plângerea s-a făcut sau se menține numai de către unele dintre acestea (indivizibilitate activă), iar, atunci când sunt mai mulți participanți la infracțiune, fapta atrage răspunderea penală a tuturor participanților chiar dacă plângerea s-a făcut sau se menține numai cu privire la unul dintre ei (indivizibilitate pasivă).
Prin urmare, atitudinea activă a uneia dintre persoanele vătămate produce efecte ca și cum toate persoanele vătămate ar fi acționat.
în același sens, răspunderea penală operează cu privire la toți participanții chiar dacă s-a formulat plângere penală numai cu privire la unul dintre aceștia [(art. 131 alin. (4) C. pen.)].
Pentru a putea reține lipsa plângerii prealabile ca și cauza ce înlătură răspunderea penală este necesar ca nici una din persoanele vătămate să nu-și manifeste voința de a pune în mișcare acțiunea penală.
în speța analizată, plângerea prealabilă formulată de partea vătămată M.M. la data de 26 februarie 1999 a fost întocmită cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 284 C. proc. pen., reținându-se calomnierea, prin fapta inculpatei, a trei persoane (M.M., G.A. și G.L.V.).
în atare condiții, instanța de fond în mod corect după casarea cu trimitere spre rejudecare s-a pronunțat cu privire la trei infracțiuni de calomnie, dispunând achitarea inculpatei O.A. în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. în același sens, instanța de recurs, în mod legal a constatat că a intervenit prescripția răspunderii penale.
încetarea procesului penal, putea opera doar în cazul retragerii plângerii prealabile formulate de părțile vătămate, ceea ce în speță nu s-a produs.
Deși recursul în anulare a vizat numai acest aspect de nelegalitate, apărătorul inculpatei O.A. a solicitat, ca în temeiul art. 4121C. proc. pen., să se extindă recursul în anulare, examinându-se cauza și cu privire la părțile la care acesta nu se referă.
Astfel, s-a solicitat să se dispună achitarea inculpatei O.A. în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., întrucât lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii și anume o cerință esențială a laturii obiective respectiv consecința afirmațiilor cu caracter calomnios, referitor la partea vătămată G.A.
De asemenea, pentru o infracțiune de calomnie, parte vătămată G.L.V., să se dispună încetarea procesului penal în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., deoarece lipsește plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
S-a apreciat că latura civilă a cauzei a fost soluționată cu încălcarea dispozițiilor legale în materie, acordându-se daune morale care nu se justifică, constituind o sursă de îmbogățire fără justă cauză.
în ceea ce-l privește pe inculpatul G.M. s-a solicitat condamnarea acestuia, pentru săvârșirea infracțiunilor de calomnie întrucât a avut o contribuție hotărâtoare, publicând în revista S.G.P. materialul primit de la inculpata O.A.
în sfârșit, s-a invocat faptul că se impunea efectuarea unei expertize psihiatrice a inculpatei minore O.A., în condițiile art. 117 alin. (1) C. proc. pen. Neprocedând astfel, instanțele au pronunțat hotărâri lovite de nulitate, în condițiile art. 197 alin. (1) și (4) C. proc. pen.
în drept au fost invocate dispozițiile art. 4121C. proc. pen., respectiv art. 410 alin. (1) pct. 2, 6, 7, 71 _i 8 C. proc. pen.
Criticile susținute de inculpata O.A., prin apărătorul său nu pot fi primite.
Pe de o parte, hotărârile pronunțate în cauză au fost examinate anterior formulării recursului în anulare, constatându-se doar motivul de nelegalitate privind lipsa plângerii prealabile a părții vătămate G.L.V.
Pe de altă parte nu se justifică aplicarea dispozițiilor art. 4121C. proc. pen., relativ la extinderea recursului în anulare, întrucât hotărârile au fost pronunțate cu respectarea dispozițiilor legale.
Cât privește consecința afirmațiilor cu caracter calomnios, din probele administrate a rezultat că părțile vătămate au suferit traume psihice, au fost expuse unor consecințe dăunătoare în ceea ce privește imaginea lor publică și demnitatea. Cunoștințele părților vătămate după săvârșirea infracțiunilor de către inculpata O.A. și-au schimbat atitudinea față de aceasta.
Relativ la condamnarea inculpatului G.M., pentru săvârșirea infracțiunilor de calomnie, prevăzută de art. 206 C. pen., urmează a se constata că soluția de achitare a acestuia este legală și temeinică.
Inculpatul nu a avut intenția de a săvârși vreo faptă penală ci doar de a da posibilitatea autoarei scrisorii, inculpata O.A., de a-și exprima opiniile alături de alți tineri care se adresau redacției condusă de către acesta.
în aceeași manieră a procedat inculpatul și în celelalte numere ale publicației S.G.P., publicând scrisori ale tinerilor care au înțeles să ceară ajutorul redactorului.
Cât privește efectuarea expertizei trebuiesc avute în vedere dispozițiile art. 117 C. proc. pen.
Potrivit alin. (1) al art. 117 C. proc. pen., efectuarea unei expertize psihiatrice este obligatorie în cazul infracțiunii de omor deosebit de grav, precum și atunci când organul de urmărire penală sau instanța de judecată are îndoială asupra stării psihice a învinuitului sau inculpatului.
Expertiza în aceste cazuri se efectuează în instituții sanitare de specialitate.
în cauză, în sarcina inculpatei nu s-a reținut o infracțiune contra vieții, în sensul cerut de art. 117 alin. (1) C. proc. pen. Pe de altă parte, instanța a dispus efectuarea unui raport de expertiză mdico-legală psihiatrică, nr. 206 din 9 iunie 2000 întocmit de Laboratorul medico-legal județean Constanța, care a concluzionat că numita O.A. prezintă tulburare de dezvoltare a personalității cu imaturitate afectiv-emoțională și cu elemente de pseudologie fantasmat, imaginativă cu nedezvoltarea discernământului la data scrierii operei literare incriminatorii.
Rezultă deci că a săvârșit fapta cu discernământ, nefiind necesară internarea sa într-un institut sanitar de specialitate pentru efectuarea unei expertize psihiatrice.
Relativ la latura civilă a cauzei, instanța de recurs constatând îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, în mod judicios a stabilit cuantumul daunelor morale.
S-a reținut, în sprijinul majorării sumelor faptul că demnitatea părților vătămate a fost grav afectată, colegii de clasă ai minorei privind-o deseori cu compasiune, cu milă. Aceste elemente au format convingerea că se impune majorarea cuantumului daunelor morale.
Pentru considerentele expuse anterior, recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentințelor penale nr. 1406 din 29 iunie 2001, sentința penală nr. 1120 din 9 mai 2003 ale Judecătoriei Brașov și deciziile penale nr. 260/ R din 26 aprilie 2002 respectiv 886/ A din 21 noiembrie 2003 pronunțate de Tribunalul Brașov, urmează a fi respins.
în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1293/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1277/2005. Penal → |
|---|
