ICCJ. Decizia nr. 1278/2005. Penal
Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 1199 din 27 septembrie 2004, Tribunalul București, secția I penală, a dispus condamnarea inculpatului S.C.I. la trei pedepse de câte 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (21) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a), art. 74 lit. a) și c) C. pen. și art. 76 lit. d) C. pen.
în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. a) C. pen., a contopit cele trei pedepse aplicate inculpatului și a dispus executarea pedepsei celei mai grele de 3 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 6 luni închisoare, inculpatul urmând să execute în final, 3 ani și 6 luni închisoare.
A interzis inculpatului exercițiul drepturilor civile, prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata stabilită de art. 71 C. pen.
A menținut arestarea preventivă a inculpatului și a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 8 mai 2004 la zi.
în baza art. 118 lit. d) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a două cuțite tip bucătărie, ridicate de la acesta cu dovada seria B nr. 62798 din 17 mai 2004 a secției 7 Poliție și depunerea lor la camera de Corpuri delicte din cadrul D.G.P.M.B.
S-au constatat recuperate prejudiciile cauzate părților civile G.M.L., B.D. și A.E.C.
S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 192 alin. (1) C. proc. pen.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:
în data de 4 mai 2004, în jurul orelor 16,00, inculpatul a urmărit partea vătămată G.M. până la blocul unde aceasta își are domiciliul. După ce a urcat în lift împreună cu partea vătămată, inculpatul l-a blocat între etaje, a scos din buzunarul de la pantaloni un cuțit cu lamă lată și mâner de culoare albastră, cerându-i părții vătămate să-i dea banii pe care-i avea asupra sa.
Speriată, aceasta i-a dat inculpatului suma de 700.000 lei.
în aceeași modalitate, inculpatul și-a însușit, prin amenințare, de la părțile vătămate B.D. și A.E.C., sumele de 700.000 lei, respectiv 400.000 lei (5 mai 2004; 7 mai 2004).
La data de 8 mai 2004, inculpatul a fost depistat de organele de poliție în apropierea blocului unde locuiesc părțile vătămate G.M. și A.E., recunoscând că el este autorul celor trei fapte.
împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul S.I.C. care a solicitat reducerea pedepsei prin valorificarea circumstanțelor sale personale.
Prin decizia nr. 801 din 27 octombrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, s-a admis apelul inculpatului S.I.C. și s-a dispus înlăturarea sporului de 6 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 3 ani închisoare.
Au fost menținute celelalte dispoziții.
A fost menținută arestarea preventivă și computată prevenția de la 8 mai 2004 la zi.
A fost obligat apelantul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
împotriva acestor hotărâri, în termen legal a declarat recurs inculpatul, care a invocat cazul de casare, prevăzut de art. 3859pct. 14 C. proc. pen., respectiv, faptul că s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, ambele hotărâri conform prevederilor art. 3859alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856alin. (1) C. proc. pen., constată următoarele:
Din analiza cauzei, rezultă că instanțele, după o riguroasă evaluare asupra materialului probator administrat, au stabilit corect starea de fapt, constând în aceea că inculpatul, în perioada 4 mai 2004 - 7 mai 2004, prin amenințare cu cuțitul și-a însușit de la trei părți vătămate, diverse sume de bani în timp ce acestea se aflau în lift, și au atribuit faptelor o încadrare juridică legală.
Cu privire la cererea inculpatului de reindividualizare a pedepselor, înalta Curte constată că instanța de apel în mod judicios a înlăturat sporul de pedeapsă de 6 luni închisoare, care nu se justifică în condițiile în care instanța de fond a reținut în favoarea inculpatului circumstanțe judiciare atenuante, stabilind sancțiuni sub limita minimă prevăzută de textele incriminatoare, păstrând totodată, o justă proporție între gravitatea actelor infracționale, consecințele acestora, precum și durata de timp necesară reeducării inculpatului.
Nu se impune redozarea pedepselor, în condițiile în care inculpatul a săvârșit infracțiunile în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, amenințând victimile cu cuțitul în lift, conștient fiind de imposibilitatea acestora de a cere ajutor.
Față de aceste considerente, înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.I.C., menținând hotărârea atacată ca fiind legală și temeinică.
în baza art. 38516 raportat la art. 381 C. proc. pen., se va deduce durata reținerii și arestării preventive de la 8 mai 2004 la 21 februarie 2005.
Față de respingerea recursului, inculpatul a fost obligat, potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., la plata cheltuielilor judiciare către stat.
← ICCJ. Decizia nr. 1284/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1281/2005. Penal → |
---|