ICCJ. Decizia nr. 1284/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 274 din 26 iulie 2004, pronunțată în dosarul nr. 446/2004, Tribunalul Giurgiu a dispus, în baza art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. c) și art. 21lit. b) C. pen., condamnarea inculpatului C.G. la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de tâlhărie.
S-a făcut aplicarea art. 71, raportat la art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), privind pedeapsa accesorie.
S-a luat act că partea vătămată C.D.M. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
în baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a confiscat în folosul statului un cuțit, corp delict.
în baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 3.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, onorariul avocatului din oficiu, a fost avansată din fondul Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:
Inculpatul L.G., bolnav de TBC a fost internat în Spitalul Izvoru din Giurgiu și, în perioada 25 - 28 iulie 2003 a fost învoit din unitatea sanitară, pentru a se deplasa la domiciliul său din comuna Oinacu, jud. Giurgiu.
în dimineața zilei de 28 iulie 2003, inculpatul a plecat de la domiciliul său, la Giurgiu, de unde urma să se deplaseze cu un autobuz în comuna Vânătorii Mici, sat Izvoru, unde este amplasat spitalul. în jurul prânzului inculpatul a ajuns în Piața Centrală din Giurgiu, unde a consumat băuturi alcoolice.
SC P. SRL deține în Giurgiu un magazin de confecții pe Șos. București, magazin situat într-o zonă cu fluctuație mare de persoane. La SC P. SRL lucrează ca vânzătoare partea vătămată C.D.M. și martora I.M., accesul în magazin făcându-se printr-o ușă dinspre stradă, ușă pe care cele două o țineau deschisă.
în jurul orelor 16,30, în timp ce în unitate nu se aflau clienți, inculpatul C.G. a pătruns în magazin și, sub pretextul că dorește să cumpere o fustă pentru soția sa, s-a apropiat de casa de marcat în dreptul căreia se afla partea vătămată C.D.M.
Sub amenințarea cu un cuțit, tip briceag pe care-l avea asupra sa, inculpatul i-a cerut părții vătămate să-i dea banii din casa de marcat, moment în care martora I.M., sesizând cele întâmplate, a reușit să se strecoare afară din magazin și să alarmeze persoanele de serviciu de la magazinul SC Y.R. SRL situat în imediata apropiere.
Martorul P.P. a reușit să-l dezarmeze pe inculpat de cuțit și să-l imobilizeze până la sosirea organelor de poliție.
împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul C.G., invocând netemeinicia hotărârii sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, pe care a considerat-o prea severă în raport cu circumstanțele sale personale.
Prin decizia penală nr. 693/ A din 22 septembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a fost admis apelul declarat de inculpatul C.G. împotriva sentinței penale nr. 274 din 26 iulie 2004, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, în dosarul nr. 446/2004.
A fost desființată, în parte, sentința penală apelată și în rejudecare:
A fost înlăturată pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (21) lit. b) C. pen.
în baza art. 20 C. pen., raportat la art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (21) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. și art. 76 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.G. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71, raportat la art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), privind pedeapsa accesorie.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
Onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 400.000 lei s-a stabilit a se plăti din fondul Ministerului Justiției.
împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București care a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859alin. (1) pct. 14 teza I C. proc. pen., respectiv a criticat hotărârea sub aspectul greșitei rețineri a circumstanței atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., în favoarea inculpatului C.G., cu consecința reducerii pedepsei sub limita minimă prevăzută de textul sancționator.
înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 3856alin. (1) și art. 3857alin. (1) C. proc. pen., constată că prima instanță a reținut, în mod corect situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpatului pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptei comise de acesta încadrarea juridică corespunzătoare.
De asemenea, instanța de apel a efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, atât sub aspectul naturii și al cuantumului acesteia, cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Astfel, instanța de apel s-a orientat la un cuantum al pedepsei care să aibă drept consecință recuperarea inculpatului.
Ceea ce contează, în esență, este ca pedeapsa aplicată să aibă acea forță care să-i arate inculpatului că a greșit, să-l determine la reflecție și să stimuleze la el dorința ca pe viitor să aibă o conduită corectă.
Pedeapsa nu trebuie să fie percepută de inculpat ca o răzbunare din partea societății pentru că a greșit, ci ea trebuie să trezească rezonanțe în plan psihologic și să conducă în final la redarea lui societății.
Pentru ca pedeapsa să contribuie la îndreptarea inculpatului, ea trebuie să fie bine gândită, ceea ce presupune aplicarea unei pedepse juste, singura susceptibilă să-l determine să regrete fapta și să-și propună să nu mai repete infracțiunea.
Pedeapsa poate fi corectivă numai dacă este retributivă, dacă ține seama de latura morală a omului, de capacitatea sa de a-și analiza faptele și de a se hotărî pentru o conduită compatibilă cu interesele societății.
Operațiunea de individualizare a pedepsei este atributul exclusiv al judecătorului care, percepând prin propriile simțuri atitudinea făptuitorului, față de infracțiunea săvârșită și de consecințele acesteia, este în măsură să aprecieze întinderea ripostei societății.
A aplica mecanic elementele de fapt și de drept reținute prin actul de inculpare, ar însemna golirea de conținut a activității de cercetate judecătorească, transformând magistratul într-un executant.
Or, potrivit Constituției și legislației penale, rolul instanțelor judecătorești este cu totul altul și anume cel de a decide, în spiritul și litera legii, dacă există ori nu vinovăție, gradul de pericol social al faptei și necesitatea unui proces reeducațional mai lung sau mai scurt, pentru resocializarea infractorului.
întrucât instanța de apel în baza materialului probator rezultat din cercetarea judecătorească, a apreciat că se impune recunoașterea de circumstanțe atenuante personale în favoarea inculpatului, criticile aduse în mod subiectiv hotărârii nu pot fi primite.
în operațiunea de individualizare a pedepsei, instanța de apel a avut temeiuri să rețină largi circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, având în vedere vârsta acestuia (47 ani) faptul că nu are antecedente penale, dar mai ales starea de boală confirmată de actele medicale depuse la dosar, din care rezultă că inculpatul prezintă o personalitate cu trăsături psihopate instabil emoționale, cu crize de pierdere a cunoștinței, diagnostic ce dă o altă dimensiune gradului de pericol social concret al faptei pe care a comis-o.
Din probele administrate în cauză a mai rezultat că inculpatul a fost lovit cu câțiva ani în urmă, cu o bară metalică în cap, astfel că la data de 29 iulie 2003, în timp ce i se întocmeau formele legale de reținere în prezenta cauză, inculpatului i s-a făcut rău, fiind necesară internarea acestuia în spital și efectuarea unei intervenții chirurgicale.
în atare condiții, având în vedere și împrejurarea că inculpatul este bolnav TBC, invocarea de către parchet în defavoarea inculpatului a contextului social în care violența devine o componentă frecventă, și prin urmare, trebuie aspru sancționată, nu are legătură directă cu fapta dedusă judecății.
Față de cele menționate mai sus, înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de parchet.
Onorariul apărătorului din oficiu pentru intimatul inculpat s-a plătit din fondul Ministerului Justiției.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1277/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1278/2005. Penal → |
|---|
