ICCJ. Decizia nr. 1281/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 1515 din 22 noiembrie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen., și art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.F. la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
S-a făcut aplicarea art. 71, raportat la art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), privind pedeapsa accesorie.
A fost menținută starea de arest a inculpatului și, potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a fost dedusă arestarea preventivă a acestuia de la 02 august 2004 la zi.
în baza art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 346 C. proc. pen., a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea vătămată T.F. și a fost obligat inculpatul să-i plătească acesteia suma de 13 milioane lei, cu titlu de despăgubiri civile.
în temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.400.000 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu s-a dispus a fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 2 august 2004, în timp ce partea vătămată T.F. aștepta autobuzul în stația R.A.T.B. Petre Ispirescu din sectorul 5, București, inculpatul B.F. s-a apropiat din spate și i-a smuls de la gât două lănțișoare din aur, după care s-a îndepărtat în fugă. Fapta a fost văzută de martorul Radu Constantin (angajat la SC L.C. SRL, cu punctul de lucru pe str. Petre Ispirescu), care a plecat împreună cu colegul său, martorul C.L.G., în urmărirea inculpatului. Cei doi martori au reușit să-l rețină pe inculpat și imediat au sesizat organele de poliție. De menționat este faptul că cele două lănțișoare din aur au fost aruncate de inculpat într-o grădină și nu au mai putut fi recuperate, deși inculpatul a condus la scurt timp organele de poliție la locul respectiv. De asemenea, în timpul incidentului, partea vătămată a pierdut un cercel de aur, care nu a mai fost găsit.
Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost reținute de instanță pe baza plângerii și declarațiilor părții vătămate T.F., ce se coroborează cu declarațiile martorilor C.L.G. și R.C., cu procesul verbal de cercetare la fața locului, cu procesul verbal de reconstituire, cu procesul verbal întocmit cu ocazia recunoașterii inculpatului din grup de persoane de către partea vătămată, cu procesul verbal de depistare și cu declarațiile inculpatului, în care acesta a recunoscut săvârșirea faptei.
împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul B.F. care a criticat-o sub aspectul individualizării pedepsei, al cărei cuantum l-a apreciat ca fiind prea mare.
Prin decizia penală nr. 1009 din 23 decembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. 4449/2004, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul B.F.
A fost dedusă arestarea preventivă a inculpatului de la 2 august 2004 la 23 decembrie 2004 și a fost menținută starea de arest a acestuia.
A fost obligat apelantul inculpat la plata sumei de 900.000 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu s-a dispus a fi avansată din fondul Ministerului Justiției.
împotriva deciziei penale nr. 1009 din 23 decembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, a declarat recurs, în termen legal, inculpatul B.F. care a invocat cazul de casare, prevăzut de art. 3859alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., respectiv a solicitat reducerea pedepsei ce i-a fost aplicată, apreciind că individualizarea făcută de instanțele anterioare este greșită.
înalta Curte examinând motivele de recurs invocate cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 3856alin. (1) și art. 3857alin. (1) C. proc. pen., constată că prima instanță a reținut, în mod corect, situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpatului pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptei comise de către acesta încadrarea juridică corespunzătoare.
De asemenea, instanța de fond a efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului atât sub aspectul naturii și al cuantumului acesteia, cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Astfel, prima instanță s-a orientat la un cuantum al pedepsei care să aibă drept consecință recuperarea inculpatului.
Ceea ce contează, în esență, este ca pedeapsa aplicată să aibă acea forță care să-i arate inculpatului că a greșit, să-l determine la reflecție și să stimuleze la el dorința ca pe viitor să aibă o conduită corectă.
Pedeapsa nu trebuie să fie percepută de inculpat ca o răzbunare din partea societății pentru că a greșit, ci ea trebuie să trezească rezonanțe în plan psihologic și să conducă în final la redarea lui societății.
Pentru ca pedeapsa să contribuie la îndreptarea inculpatului, ea trebuie să fie bine gândită, ceea ce presupune aplicarea unei pedepse juste, singura susceptibilă să-l determine să regrete fapta și să-și propună să nu mai repete infracțiunea.
Pedeapsa poate fi corectivă, numai dacă este retributivă, dacă ține seama de latura morală a omului, de capacitatea sa de a-și analiza faptele și de a se hotărî pentru o conduită compatibilă cu interesele societății.
Revenind la speță, a proceda în sensul reducerii pedepsei, așa cum a solicitat inculpatul B.F., ar însemna ca pedeapsa să nu-și mai atingă finalitatea înscrisă în art. 52 C. pen., anume cea a prevenției generale și speciale, ceea ce evident nu este în spiritul legii.
Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni deosebit de grave ce vizează simultan atât integritatea fizică și viața persoanei, cât și bunurile acesteia.
Folosirea violenței în scopul însușirii unor bunuri conferă faptelor un grad deosebit de ridicat de periculozitate socială, atât prin urmările directe, păgubitoare și traumatizante asupra victimei, cât și prin sentimentul de insecuritate difuzat în masa cetățenilor.
Infracțiunea de tâlhărie prezintă un grad ridicat de pericol social reflectat chiar și prin limitele pedepsei stabilite de legiuitor.
în atari condiții, a reduce pedeapsa pentru autorul unei asemenea infracțiuni, cu impact social deosebit, ar echivala cu încurajarea tacită a lui și a altora la săvârșirea unor fapte similare și la scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției.
De altfel, instanțele de fond și apel au dat dovadă de maximum de clemență, recunoscându-i inculpatului circumstanțe atenuante personale, cu consecința reducerii pedepsei sub limita minimă prevăzută de textul sancționator.
Față de cele menționate mai sus, înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.F. împotriva deciziei penale nr. 1009 din 23 decembrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală.
Potrivit art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., raportat la art. 383 alin. (2) și art. 381 alin. (1) C. proc. pen., va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive de la 2 august 2004 la 21 februarie 2005.
în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat recurentul inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei a reprezentat onorariul apărătorului desemnat din oficiu, a fost avansată din fondul Ministerului Justiției.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1278/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1274/2005. Penal → |
|---|
