ICCJ. Decizia nr. 1330/2005. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1330/2005
Dosar nr. 6924/2004
Şedinţa publică din 23 februarie 2005
Asupra recursurilor penale de faţă;
Din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1145 din 16 septembrie 2004, Tribunalul Bucureşti, în baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 16 din aceeaşi lege, a condamnat pe inculpata M.L.M. la 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) şi conform art. 17 din Legea nr. 143/2000 a confiscat de la inculpată suma de 2.000.000 lei ridicată de D.G.P.M.B. - Poliţia sector 3, secţia 10, conform procesului verbal din 4 aprilie 2003.
În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, prin aceiaşi sentinţă, a fost condamnat şi inculpatul S.M. la 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) şi în privinţa acestui inculpat.
Conform art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 a confiscat de la inculpat 3,85 gr. heroină, predate către Poliţia sector 3 conform procesului verbal nr. 177540 din 5 aprilie 2003.
Pentru a formula această soluţie, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În cursul zilei de 3 aprilie 2003, lucrătorii de poliţie din cadrul B.C.P.P.T.D. - sector 3 au fost contactaţi denunţătorii M.A. şi C.A., care motivând că sunt dependenţi de heroină şi că solicită sprijinul lucrătorilor de poliţie pentru a fi internaţi în vederea dezintoxicării, le-au indicat acestora adresa de unde se aprovizionau de timp îndelungat.
Întrucât aspectele sesizare de către cei doi se coroborau cu informaţiile furnizate de C.I., care la acea dată era arestat în altă cauză, lucrătorii de poliţie au procedat la organizarea unei operaţiuni ce presupunea cumpărarea de la inculpata M.L. a mai multor doze de heroină.
Pentru realizarea tranzacţiei au fost tratate criminalistic patru bancnote a câte 500.000 lei fiecare, acestea fiind marcate cu praf galben fluorescent, precum şi inscripţionate „Trafic de drog" cu un creion ce conţinea o substanţă identică.
Denunţătorii au înmânat inculpatei câte un milion lei fiecare, sumă în schimbul căreia au primit fiecare câte 4 doze de heroină care proveneau de la un individ numit M.
Întrucât inculpata şi-a manifestat dorinţa de cooperare cu organele de poliţie în vederea identificării numitului M., i-a conduspe aceştia la adresa unde acesta locuia în şoseaua Ştefan cel Mare, ocazie cu care sus-numitul a fost identificat în persoana inculpatului S.M.
Cu acest prilej, inculpatul a recunoscut că îi procura inculpatei M.L.M. cantităţile de heroină solicitate, precizând că i-a înmânat acesteia de trei ori câte 10 doze de heroină.
De la domiciliul inculpatului s-a ridicat cantitatea de 4,327 gr. heroină.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpaţii care au solicitat reducerea pedepsei, precum şi schimbarea încadrării juridice în art. 4 din Legea nr. 143/2000 pentru inculpatul S.M.
Prin Decizia penală nr. 772 din 26 octombrie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţi, cu motivarea că, pedepsele respectă dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), iar încadrarea juridică a fost corectă, deoarece cantitatea de heroină nu era destinată consumului propriu ci urma a fi distribuită inculpatei M.L.M. şi altor persoane pentru vânzare.
În termen legal au declarat recurs cei doi inculpaţi care au criticat hotărârile pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta inculpată M.L.M. a cerut admiterea recursului şi reducerea pedepsei, invocând prevederile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.
Recurentul inculpat S.M. a criticat hotărârile în ce priveşte greşita sa condamnare pentru art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 susţinând că este numai consumator de droguri, situaţie în care se impune a fi condamnat doar pentru această infracţiune;
- s-au mai criticat hotărârile şi pentru: omisiunea aplicării art. 16 din Legea nr. 143/2000, sens în care a cerut casarea şi restituirea cauzei la parchet;
- în fine s-a apreciat că pedeapsa aplicată este mare şi s-a cerut reducerea ei în raport de datele personale.
În susţinerea acestor critici, recurentul inculpat a invocat cazurile de casare, prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 10.17,18 şi 14 C. proc. pen.
Examinând hotărârile atacate în raport de aceste prevederi se constată că recursurile sunt nefondate pentru cele ce urmează.
Instanţele nu au pronunţat o soluţie de condamnare pe baza unei grave erori de fapt şi nici nu au reţinut o încadrare juridică greşită în ceea ce-l priveşte pe recurentul inculpat S.M.
Este adevărat că, fără nici o justificare, recurentul inculpat a revenit în instanţă la declaraţiile iniţiale prin care recunoştea traficul de droguri.
Dar în afara propriilor declaraţii, de recunoaştere, există probe care dovedesc activitatea infracţională desfăşurată de inculpat constând în traficarea drogurilor. Recurentul inculpat a fost depistat în urma declaraţiilor date de coinculpata M.L.M. care de altfel a şi condus pe lucrătorii de poliţie la locuinţa sa de unde aceasta se aproviziona cu dozele de heroină pe are le comercializase personal.
Cu ocazia descinderii şi a percheziţiei domiciliare, inculpatul a indicat locul în care a fost descoperită cantitatea de 130 doze de heroină, arătând că în seara respectivă în procurase coinculpatei, în trei etape, câte 10 doze cu heroină, în vederea vânzării.
Ori, în acest context probator este pe deplin dovedită vinovăţia inculpatului în comiterea infracţiunii de trafic de droguri pentru care a fost corect condamnat.
Pentru aceste considerente nu se impune nici achitarea sa şi nici schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000.
În favoarea inculpatului nu se puteau reţine nici dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000, deoarece în timpul urmăririi penale nu a solicitat identificarea şi tragerea la răspundere a altor persoane care au comis infracţiuni legate de droguri, aspect sub care nu era necesară restituirea cauzei la parchet, soluţia fiind legală şi temeinică.
Pedeapsa aplicată inculpatului S.M. a fost stabilită la limita minimă legală, deşi acesta a avut o conduită procesuală nesinceră şi oscilantă pe parcursul procesului penal, are o condamnare anterioară în antecedente şi nu se constată alte motive care să justifice reţinerea circumstanţelor judiciare atenuante şi coborârea pedepsei sub limita minimă legală.
În ce priveşte pe inculpata M.L.M. prin efectul dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, pedeapsa a fost stabilită cu mult sub limita minimă legală şi nu se constată alte motive pentru care să se apreciere o nouă reducere a pedepsei.
Pedepsele astfel stabilite pentru cei doi inculpaţi respectă atât dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cât şi pe cele ale art. 52 C. pen., şi nici sub acest aspect nu se constată motive de casare.
Aşa fiind, în conformitate cu art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate de cei doi inculpaţi se vor respinge, ca nefondate, cu obligarea lor la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În temeiul art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va computa detenţia preventivă din pedepsele aplicate celor doi inculpaţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.L.M. şi S.M. împotriva deciziei penale nr. 772 din 26 octombrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, durata arestării preventive de la 4 aprilie 2003 la 23 februarie 2005, pentru fiecare inculpat.
Obligă recurenta inculpată M.L.M. la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei, iar pe recurentul inculpat S.M. la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1.200.000 lei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1329/2005. Penal. Art.174, 176 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1332/2005. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs → |
|---|
