ICCJ. Decizia nr. 141/2005. Penal. Plângere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 141/2005
Dosar nr. 6284/2004
Şedinţa publică din 10 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Constată că prin sentinţa penală nr. 86 din 21 octombrie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul penal nr. 7993/2004 s-a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulate de petenta G.A. împotriva rezoluţiei nr. 53/P/2004 din 7 iulie 2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorii M.A., M.G.C. şi I.C.G., pentru infracţiunea prevăzută de art. 266 alin. (2) C. pen.
A fost obligată petenta la plata sumei de 200.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, s-au reţinut în esenţă, următoarele:
Prin plângerea înregistrată la Judecătoria Ploieşti sub nr. 9837/2004, petenta G.A. a solicitat desfiinţarea rezoluţiei nr. 53/P/2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzute de art. 266 alin. (2) C. pen., faţă de numiţii M.A., agent şef adjunct, I.C.G., inspector de poliţie, şi M.G.C., inspector principal de poliţie.
Instanţa de fond a reţinut că petenta G.A. a solicitat tragerea la răspundere penală a sus-numiţilor, întrucât la 24 septembrie 2002, fiul său, G.M.I., a fost cercetat şi apoi trimis în judecată împreună cu alte două persoane pentru comiterea infracţiunii de furt, însă după prinderea acestora în comuna Scorţeni, judeţul Prahova şi aducerea lor la sediul poliţiei au fost loviţi cu „bâte şi bastoane" de ofiţerii de poliţie M.A., M.G.C. şi I.C.G., cauzându-i afecţiuni medicale foarte grave.
S-a arătat, de asemenea, că imediat după reţinerea fiului său, petenta s-a prezentat la sediul poliţiei şi i-a prezentat inspectorului M.G. actele medicale pentru fiul său, iar a doua zi acesta a fost prezentat procurorului dispunându-se arestarea preventivă pentru săvârşirea infracţiunii de furt.
Au fost prezentate acte medicale din care rezultă că inculpatul G.M.I. a fost internat la Spitalul Jilava fiind supus unei expertize medico-legale psihiatrice.
Fiind audiaţi făptuitorii, aceştia au arătat că ancheta s-a desfăşurat conform normelor procedurale. După prinderea inculpaţilor în comuna Scorţeni, unde au fost descoperite o parte din bunurile sustrase, cei trei inculpaţi au recunoscut faptele, audierile având loc în prezenţa apărătorului desemnat din oficiu.
Aceleaşi împrejurări au fost relatate şi de martorii B.G., C.R., T.M.S., D.D., lucrători de poliţie care au participat alături de făptuitori la prinderea şi cercetarea inculpaţilor G.M.I., O.C., precum şi de martorul G.V., apărătorul inculpaţilor, în faza de urmărire penală.
Leziunile menţionate de G.M.I. au fost constatate de medicul penitenciarului, dr. D.D., cu ocazia controlului medical efectuat la introducerea în arest, iar procesele-verbale de percheziţie corporală nr. 1328 şi nr. 1329 relevă împrejurarea că la introducerea în arest a inculpaţilor aceştia nu prezentau urme de lovituri, actele respective fiind semnate de fiecare arestat, fără obiecţiuni.
Se reţine, de asemenea, faptul că atât inculpatul G.M.I. cât şi ceilalţi inculpaţi au fost asistaţi la urmărirea penală de apărătorul G.V., însă nici unul din ei nu au adus la cunoştinţa acestuia aspectele descrise în plângerea petentei şi nici în faţa procurorului nu s-au plâns că făptuitorii au exercitat asupra lor violenţe. De altfel, dacă inculpaţii ar fi fost loviţi în modalitatea descrisă de aceştia, ar fi prezentat urme evidente ce ar fi putut fi observate cu uşurinţă de medicul din arest, apărător ori, procuror însă aceste urme nu au existat.
În legătură cu violenţele constatate de medic, acestea nu au determinat sau agravat boala de care suferă G.M.I., neexistând legătură de cauzalitate între acestea şi diagnosticul stabilit în urma expertizării medico-legale.
În atare condiţii, Curtea de Apel Ploieşti a constatat că rezoluţia nr. 53/ P din 7 iunie 2004 a parchetului este legală şi temeinică.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petiţionara G.A. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, fără a preciza însă motivele de casare.
Examinând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constată că acesta este nefondat.
Instanţa de fond a verificat rezoluţia de neurmărire penală pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constatând că nu sunt temeiuri de admitere a plângerii formulate.
Potrivit dispoziţiilor art. 266 alin. (2) C. pen., întrebuinţarea de promisiuni, ameninţări sau violenţe împotriva unei persoane aflate în curs de cercetare, anchetă penală ori de judecată, pentru obţinerea de declaraţii, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
„Întrebuinţarea de ameninţări" înseamnă folosirea de mijloace de constrângere psihică de natură a provoca o stare de temere, sub stăpânirea căreia libertatea psihică a persoanei este atinsă.
Pe de altă parte „întrebuinţarea de violenţe" înseamnă folosirea de mijloace de constrângere fizică, utilizarea forţei proprii sub presiunea căreia persoana faţă de care acţionează această forţă cu greu ar putea să se împotrivească.
În speţă, din examinarea materialului existent la dosarul cauzei, rezultă că făptuitorii M.A., M.G.C. şi I.C. nu au exercitat acte de violenţă sau ameninţare asupra inculpatului G.M.I.
Astfel, din declaraţiile martorilor B.G., C.R., M.S., D.D., lucrători de poliţie care au participat în data de 24 septembrie 2004 la ridicarea fiului petentei alături de cei trei făptuitori, rezultă că imobilizarea inculpatului s-a făcut fără a se exercita acte de violenţă.
Veridicitatea afirmaţiilor este confirmată şi prin aceea că în 24 septembrie 2004 când inculpatul a fost introdus în arestul I.P.J. Prahova, nu prezenta urme de lovituri, aspecte consemnate şi în procesele verbale de percheziţie nr. 1328 şi nr. 1329.
Nu este lipsit de relevanţă, aspect corect reţinut de instanţa de fond că inculpatul G.M.I. a fost audiat în prezenţa apărătorului din oficiu în data de 24 septembrie 2002, iar a doua zi a fost prezentat procurorului care a emis şi mandat de arestare.
Acesta nu a spus nici apărătorului, nici procurorului faptul că făptuitorii ar fi exercitat violenţe în timpul ridicării sale din localitatea Scorţeni sau în timpul audierilor.
Din înscrisurile medicale rezultă că inculpatul G.M.I. a fost internat la secţia psihiatrie a Spitalului Penitenciar Jilava cu diagnosticul „tulburare de personalitate de tip instabil, impulsiv, pierdere a cunoştinţei".
De asemenea, Comisia de Expertizare Medicală a persoanelor cu handicap pentru adulţi, prin certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 2735 din 15 aprilie 2004 a atestat faptul că G.M.I. intră în categoria persoanelor cu handicap accentuat permanent stabilindu-se diagnosticul „retard mental, tulburare de personalitate de tip impulsiv".
Nu trebuie ignorat nici faptul că petenta a formulat plângere la data de 17 martie 2004, pentru fapte pretinse a fi fost săvârşite de făptuitori în 24 septembrie 2002.
În atare condiţii, soluţia instanţei de fond fiind legală şi temeinică, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, va respinge în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. pen., recursul declarat de petenta G.A.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta G.A. împotriva sentinţei penale nr. 86 din 21 octombrie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti.
Obligă pe recurentă să plătească statului suma de 200.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1408/2005. Penal. Revizuire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1419/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs → |
|---|
