ICCJ. Decizia nr. 1497/2005. Penal. L143/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1497/2005
Dosar nr. 3987/2004
Şedinţa publică din 1 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 300 din 1 martie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a condamnat pe inculpatul N.C.B. la 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din aceeaşi lege.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., cu referire la art. 10 alin. (1) lit. a) din acelaşi cod, s-a dispus achitarea sus-numitului inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare, pe durata termenului de încercare de 4 ani şi 6 luni, conform art. 82 din acelaşi cod.
S-a mai dispus punerea în libertate a inculpatului.
Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În luna septembrie 2003, organele abilitate în materia combaterii traficului şi consumului ilicit de droguri, au primit informaţii că astfel de operaţiuni au loc într-un imobil situat pe strada Căluşei, în acesta locuind o anume G. şi, sporadic concubinul ei, inculpatul N.C.B.
Ca atare, supraveghind imobilul, în seara zilei de 4 septembrie 2003, în jurul orelor 21,00, organele în drept au sesizat că din locuinţă a ieşit inculpatul şi când s-a urcat într-un taximetru în care se mai aflau două persoane, l-au percheziţionat pe inculpat, ocazie în care au depistat la el 20 de doze de heroină.
Raportul tehnico-ştiinţific de expertiză a reţinut că cele 2 doze de heroină însumau 0,722 gr., substanţa fiind drog de mare risc, înscris în tabelul I al Legii nr. 143/2000.
Probele administrate, respectiv recunoaşterea inculpatului că este consumator de heroină şi declaraţiile ocupanţilor taximetrului, au format instanţei convingerea că acesta din urmă era numai consumator, sens în care el a susţinut că heroina a cumpărat-o de la numitul D.A. faţă de care se pornise urmărirea penală.
Împotriva sentinţei, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, motivele invocate fiind greşita achitare a inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000 şi pentru nelegala reţinere a aplicării art. 16 din aceeaşi lege.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 428 din 7 iunie 2004, a admis apelul declarat de parchet, a desfiinţat sentinţa, a înlăturat aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 şi l-a condamnat pe inculpat la 3 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000.
Totodată, instanţa a înlăturat aplicarea art. 81 şi a art. 82 C. pen.
Nemulţumit de hotărârea pronunţată în apel, inculpatul, în termen legal, a declarat recurs, cazurile de casare invocate fiind cele prevăzute de art. 3859 pct. 171 şi pct. 14 C. proc. pen., respectiv prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicarea a legii şi pedeapsa a fost greşit individualizată în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Recursul declarat de inculpat nu este fondat.
Pentru reţinerea aplicării art. 16 din Legea nr. 143/2000, cu consecinţa aplicării unei pedepse reduse, este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiţii şi anume: inculpatul, în cursul urmăririi penale, să denunţe şi să faciliteze identificarea şi tragerea la răspundere penală, a persoanei de la care a cumpărat droguri.
Din probatoriul administrat se reţine însă că inculpatul, audiat fiind la data de 25 noiembrie 2003, atunci când i s-au prezentat planşe foto, l-a indicat pe numitul S. ca fiind persoana de la care a cumpărat droguri, la acea dată acesta, identificat a fi D.A., era arestat preventiv urmare denunţului lui F.P.
În aceste condiţii, în cauză, nu sunt aplicabile prevederile art. 16 din Legea nr. 143/2000.
În ce priveşte motivul de recurs vizând netemeinicia pedepsei, se reţine că instanţa de apel, orientându-se la 3 ani închisoare, a avut în vedere criteriile generale de individualizare stipulate în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP): limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege incriminator, pericolul social concret al faptei, împrejurările în care s-a comis, respectiv prin depistarea inculpatului având asupra sa drogul, dar şi persoana acestuia, nesincer pe parcursul desfăşurării fazelor procesului penal.
În altă ordine de idei, se apreciază că executarea pedepsei prin privare de libertate va fi în măsură să realizeze şi scopul ei, aşa cum prevede art. 52 C. pen., la data prezentei inculpatul fiind arestat şi în altă cauză.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpat nefiind fondat, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.
Conform art. 192 C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.C.B. împotriva deciziei penale nr. 428/ A din 7 iunie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 5 septembrie 2003, la 2 martie 2004.
Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1495/2005. Penal. Art. 174 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1498/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs → |
|---|
