ICCJ. Decizia nr. 1499/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1499/2005
Dosar nr. 241/2005
Şedinţa publică din 1 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1316 din 19 octombrie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a condamnat pe inculpatul H.I. la:
- 8 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi art. 21 lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Pe durata executării pedepsei, conform art. 71 C. pen., inculpatului i-a fost interzis exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsa aplicată, s-a dedus timpul arestării preventive de la 24 iulie 2003 la zi.
S-a luat act că partea vătămată R.E. nu s-a constituit parte civilă.
În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 3.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
În ziua de 26 iunie 2003, partea vătămată R.E. a intrat în farmacia I.F. de pe Calea Călăraşi din Bucureşti.
Inculpaţii H.I. şi N.L. (condamnat în cauză) neavând bani pentru a-şi cumpăra droguri, au intrat după partea vătămată în farmacie pentru a o jefui.
După intrarea în farmacie, inculpatul N.L. s-a apropiat de partea vătămată pe care a imobilizat-o ţinând-o de mâini, timp în care inculpatul H.I. i-a sustras din buzunarul stâng un portofel, iar din buzunarul drept suma de 300.000 lei.
Partea vătămată le-a spus inculpaţilor că nu are bani în portofel, iar aceştia, după verificare, l-au aruncat.
Faptele s-au petrecut în prezenţa farmacistelor B.G. şi F.E., care de teamă nu au intervenit şi care ulterior au relatat că partea vătămată a fost îmbrâncită şi buzunărită de cei doi inculpaţi.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul H.I., pe care a criticat-o cu privire la:
- încadrarea juridică a faptei, pe care o consideră ca fiind cea de furt calificat, întrucât sustragerea banilor şi a portofelului de la partea vătămată a avut loc fără exercitarea de acte de violenţă;
- pedeapsa aplicată care în condiţiile în care nu se va primii prima critică, o consideră ca fiind prea severă, impunându-se reducerea ei prin reaprecierea criteriilor de individualizare.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 928 din 7 decembrie 2004, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, cu motivarea că încadrarea juridică dată faptei este cea corectă, din moment ce din probele de la dosar rezultă, fără nici un dubiu, că inculpaţii au sustras portofelul şi suma de 300.000 lei de la partea vătămată, numai după ce au imobilizat-o, deci prin punerea acesteia în imposibilitate de a se apăra, fiind întrunite cerinţele art. 211 C. pen.
Cu privire la pedeapsa aplicată s-a arătat că nu poate fi considerată, ca fiind severă, faţă de pericolul social al faptei, rezultat din modul în care a fost concepută şi exercitată, respectiv prin urmărirea victimei şi atacarea ei în plină zi într-un loc public cum este farmacia şi în prezenţa altor persoane, dar şi faţă de datele ce caracterizează persoana sa care are statutul de recidivist.
Decizia Curţii de apel a fost atacată cu recurs de către inculpatul H.I. pe care a criticat-o pentru aceleaşi motive invocate şi la judecata în apel şi anume:
- încadrarea juridică a faptei pe care o consideră ca fiind cea de furt calificat;
- pedeapsa aplicată care este prea severă şi se impune a fi redusă prin reaprecierea circumstanţelor reale şi personale.
Recursul declarat de inculpat este nefondat.
Deposedarea părţii vătămate R.E., după imobilizarea acesteia, deci prin punerea în situaţia de a nu se putea apăra, de un portofel şi suma de 300.000 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie aşa cum este caracterizată în art. 211 C. pen., astfel încât nu sunt temeiuri de a se dispune încadrarea juridică a faptei în infracţiunea de furt calificat.
Condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 8 ani închisoare, cu numai un an peste limita minimă prevăzută de textele de lege incriminatoare, în condiţiile în care acesta are statutul de recidivist, nu poate fi considerată ca fiind nici măcar severă se constituie într-un minim necesar, pentru realizarea prevederilor art. 52 C. pen.
Pentru considerentele arătate, având în vedere că verificând Decizia atacată, în raport şi cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existenţa şi a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat de inculpatul H.I. este nefondat şi a fi respins, ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., şi a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul H.I. împotriva deciziei penale nr. 928 din 7 decembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 24 iulie 2003, la 1 martie 2005.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1498/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1500/2005. Penal. Art.174,175.c.pen. Recurs → |
|---|
