ICCJ. Decizia nr. 1606/2005. Penal. Contestaţie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1606/2005
Dosar nr. 6744/2004
Şedinţa publică din 7 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1247 din 1 octombrie 2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 5296/2004, s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de petentul condamnat T.D. cu privire la sentinţa penală nr. 163 din 27 decembrie 1994 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin neapelare la 31 ianuarie 1995.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut faptul că, prin sentinţa penală din 1994, petentul a fost condamnat la 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de stupefiante, fiindu-i aplicată şi măsura de siguranţă a expulzării prevăzută de art. 117 C. pen.
În susţinerea contestaţiei la executare formulată de petent acesta a adus argumente de ordin familial arătând că este în România din anul 1976, este căsătorit şi are un copil minor în întreţinere şi că este absolvent al Facultăţii de Biochimie.
Tribunalul, faţă de motivele invocate în cererea formulată de contestator şi raportat la dispoziţiile art. 461 C. proc. pen., a apreciat contestaţia la executare ca inadmisibilă, constând că toate argumentele invocate de acesta nu pot fi analizate pe această cale, respectiv că nu este posibilă o reanalizare a fondului cauzei constând în legalitatea şi necesitatea aplicării unei măsuri de siguranţă.
Prin Decizia penală nr. 790/ A din 22 octombrie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul contestator constatând că nici unul din motivele invocate de contestator nu se încadrează în cazurile expres şi limitativ prevăzute de legiuitor pe calea aleasă de acesta.
Fiind nemulţumit de soluţia pronunţată, condamnatul contestator, în termen legal a formulat recurs reiterând şi într-un memoriu depus la dosar, dar şi oral toate motivele invocate în faţa instanţei de fond şi apoi în faţa celei din apel, subliniind că în Republica Mali nu mai au în prezent nici o rudă, familia sa fiind cea constituită în România.
Recursul este nefondat.
Analizând tot probatoriul administrat în cauză, Înalta Curte reţine că, prin sentinţa penală nr. 163 din 27 decembrie 1994 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, contestatorul a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzută de art. 312 C. pen., pedeapsă ce a fost executată la aceasta în perioada 3 mai 1993 - 2 mai 1995.
Prin aceeaşi hotărâre judecătorească, rămasă definitivă la 31 ianuarie 1995, contestatorului i-au fost aplicate prevederile art. 117 C. pen., măsura de siguranţă a expulzării în ţara sa de origine, Republica Mali.
Conform dispoziţiilor art. 461 lit. a) şi b) C. proc. pen., o persoană condamnată poate formula contestaţie la executare împotriva unei hotărâri penale în condiţiile în care s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă [(lit. a)], executarea privea o altă persoană decât cea condamnată [(lit. b)], s-a ivit o nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută sau vreo împiedicare la executare [(lit. c)], ori se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau există o cauză de stingere sau micşorare a pedepsei, ca şi orice alt incident ivit în cursul executării.
Ori în speţă nu poate fi încadrat nici unul din motivele invocate în contestaţia la executare în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege, iar faptul că măsura de siguranţă a expulzării nu s-a putut aplica deşi era executorie încă din luna mai a anului 1995, se datorează lipsei de cooperare din partea autorităţilor statului Mali, neexistând nici un alt impediment din punct de vedere al legislaţiei române care să justifice înlăturarea acestei măsuri.
Pentru aceste considerente, în baza art. 38510 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul declarat de condamnatul contestator T.D., ca nefondat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul condamnat contestator va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul contestator T.D. împotriva deciziei penale nr. 790/ A din 22 octombrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul condamnat contestator la plata sumei de 600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1603/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1608/2005. Penal. Revizuire. Recurs → |
|---|
