ICCJ. Decizia nr. 1611/2005. Penal. Plângere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1611/2005
Dosar nr. 6879/2004
Şedinţa publică din 7 martie 2005
Asupra recursului penal de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 90 din 17 noiembrie 2004, pronunţată în dosarul penal nr. 8889/2004 al Curţii de Apel Ploieşti, s-a dispus respingerea plângerii formulate de petentul N.I., împotriva rezoluţiei dată în dosarul penal nr. 603/II/2004 din 3 martie 2004 de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, privind pe intimatul B.E.
În temeiul art. 192 C. proc. pen., petentul a fost obligat la plata sumei de 200.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:
La data de 21 august 2003, petentul N.I. a formulat plângere penală împotriva intimatului B.E., fost locotenent colonel în cadrul Poliţiei oraşului Titu, susţinând că acesta, cu ocazia cercetării locului accidentului de circulaţie produs în data de 1 august 2001 pe DN 7 Titu, la intersecţia cu drumul comunal Fusea, a întocmit procesul – verbal de cercetare la faţa locului, act în care, cu ştiinţă, a inserat împrejurări care nu corespundeau adevărului, a menţionat date şi împrejurări false.
Urmare cercetărilor întreprinse de organele de urmărire penală prin rezoluţia nr. 283/P/2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimatul B.E. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
S-a reţinut că procesul verbal de cercetare la faţa locului s-a întocmit de către o echipă de cercetare coordonată de şeful serviciului Poliţiei Rutiere, colonelul N.M. în prezenţa martorilor asistenţi D.C. şi S.C. Ofiţerul de cercetare penală, intimatul B.E., a procedat la audierea martorilor prezenţi, întocmindu-se totodată şi schiţa locului accidentului soldat cu decesul unei persoane.
Se mai reţine că probele administrate în cursul cercetării judecătoreşti au confirmat situaţia de fapt reţinută de organele de cercetare penală, conducând în final la pronunţarea unei hotărâri de condamnare a petiţionarului N.I., pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen.
Împotriva rezoluţiei de neîcepere a urmăririi penale, pronunţată în dosarul penal nr. 283/P/2003 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, petiţionarul N.I. a formulat plângere în condiţiile art. 2781 alin. (1) C. proc. pen.
Aceasta a fost considerată ca neîntemeiată, fiind respinsă prin rezoluţia nr. 603/II/2/2004 din 3 martie 2004 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
Instanţa de fond, sesizată fiind, în condiţiile art. 275 – art. 278 C. proc. pen., a apreciat că soluţiile pronunţate sunt legale şi temeinice, iar susţinerile petiţionarului N.I. relativ la săvârşirea de către intimatul B.E. a infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), nu sunt fondate.
Împotriva acestei hotărâri petiţionarul N.I., a declarat recurs, în termen legal solicitând casarea sentinţei şi în temeiul art. 278 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., trimiterea cauzei procurorului pentru completarea urmăririi penale.
În susţinerea recursului a reiterat motivele invocate în plângere, considerând că datele inserate în procesul – verbal de cercetare la faţa locului de către intimatul B.E. nu corespund realităţii.
A apreciat că se impune reaudierea unor martori, iar instanţa de judecată nu a dat curs cererilor sale formulate în cursul cercetării judecătoreşti.
Examinând hotărârea atacată potrivit art. 38514 C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Ca o garanţie a respectării legalităţii în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulţumită de actele şi măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să facă plângere împotriva acestora.
În concepţia legiuitorului poate face o astfel de plângere orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală fără însă a se aduce atingere autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri definitive de condamnare.
În cauza supusă analizei, procesul – verbal de cercetare la faţa locului a fost întocmit de o echipă de cercetare compusă din colonel N.M., şeful serviciului Poliţiei Rutiere, locotenent – colonel B.E., ofiţer de cercetare penală, M.C., plutonier major, A.V., agent poliţie rutieră, B.C., subofiţer cercetări penale, plutonier G.V., agent ordine publică în cadrul Poliţiei oraş Titu, G.E.
Ulterior au fost audiaţi martorii oculari, s-a întocmit schiţa locului accidentului, au fost administrate alte probe considerate de organele de cercetare penală ca fiind utile soluţionării cauzei.
Urmare analizării acestora de către procuror s-a dispus trimiterea în judecată a petiţionarului N.I., pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen.
Instanţa de judecată, în scopul aflării adevărului a procedat la administrarea tuturor probelor, dispunând şi efectuarea unei expertize pentru stabilirea dinamicii producerii accidentului. Din conţinutul acesteia rezultă că locul impactului a fost pe sensul Costeşti Deal – Sălcuţa, sens pe care rula regulamentar autoturismul. Cauzele producerii accidentului s-au circumscris neatenţiei şi aprecierii eronate în conducere de care a dat dovadă petiţionarul N.I.
Hotărârea instanţei de fond a fost verificată, urmare examinării de către părţi a căilor de atac prevăzute de lege, de instanţele de control judiciar.
Ca atare, atâta timp cât măsurile dispuse s-au făcut cu respectarea deplină a legii şi cum din actele premergătoare efectuate în cauză nu rezultă indicii cu privire la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), de către intimatul B.E., soluţiile pronunţate de parchet sunt legale.
Aşa fiind, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul N.I. pronunţat împotriva sentinţei penale nr. 90 din 17 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti.
În temeiul art. 192 C. proc. pen., obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 600.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul N.I. împotriva sentinţei penale nr. 90 din 17 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1608/2005. Penal. Revizuire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 162/2005. Penal. Art 211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
