ICCJ. Decizia nr. 162/2005. Penal. Art 211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 162/2005
Dosar nr. 6978/2004
Şedinţa publică din 11 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1276 din 12 octombrie 2004, pronunţată în dosarul nr. 2647/2004, în temeiul art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c) C. pen.
În temeiul dispoziţiilor art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.M.V. la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
În temeiul dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002 s-a revocat graţierea condiţionată a pedepsei de un an şi 7 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 3035 din 18 decembrie 2002 a Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 872 din 14 mai 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, dispunându-se ca pedeapsa de un an şi 7 luni închisoare să se execute pe lângă pedeapsa stabilită prin prezenta sentinţă.
S-a dispus ca, în final, inculpatul să execute 6 ani şi 7 luni închisoare.
Conform art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În temeiul dispoziţiilor art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului, iar în conformitate cu art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a scăzut din durata pedepsei aplicată, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 29 aprilie 2004 la 12 octombrie 2004.
S-a constatat că partea vătămată M.G.G., nu s-a constituit parte civilă.
În temeiul dispoziţiilor art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 3.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 400.000 lei s-a avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că, prin Rechizitoriul nr. 2341/P/2004 din 10 mai 2004 Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv a inculpatului M.M.V., pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Din coroborarea faptelor şi împrejurărilor ce rezultă din ansamblul mijloacelor de probă administrate în ambele faze procesuale (procesul-verbal de depistare în flagrant încheiat de poliţie la data de 29 aprilie 2004, declaraţiile părţii vătămate M.G.G., declaraţiile martorilor oculari C.A. şi B.S., proces-verbal de percheziţie corporală şi proces-verbal de prezentare pentru recunoaştere din grup, dar şi mărturisirea inculpatului M.M.V.) potrivit art. 63 C. pen., tribunalul a reţinut că:
La data de 29 aprilie 2004, în jurul orelor 18,00, inculpatul M.M.V., s-a repezit la gâtul părţii vătămate M.G.G., în timp ce aceasta mergea pe Şoseaua Olteniţei împreună cu copilul său de 3 ani, spre casă, i-a smuls cu violenţă lanţul din aur cu cruciuliţă şi a fugit, fiind ulterior prins de cetăţeni la strigătele părţii vătămate şi predat poliţiei.
Violenţa cu care inculpatul a smuls de la gât lanţul părţii vătămate, este relevată de ruperea bluzei acesteia, surprinsă în fotografiile judiciare efectuate.
În drept, fapta inculpatului M.M.V. care, ziua, într-un loc public, a sustras în scopul însuşirii pe nedrept şi prin întrebuinţare de violenţă, un lanţ din aur de la gâtul părţii vătămate M.S.G.G., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie în forma agravantă, prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c) C. pen.
Dispoziţiile art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), reţinute prin actul de sesizare, au fost înlăturate prin aplicarea art. 334 C. proc. pen.
La individualizarea judiciară a pedepsei ce a stabilit-o inculpatului, tribunalul a ţinut seama de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), de pericolul social concret al faptei săvârşite de inculpat, rezultat din natura infracţiunii şi modalitatea de comitere, urmarea produsă (prejudiciul fiind recuperat datorită surprinderii în flagrant a inculpatului) şi persoana inculpatului, care a mai fost condamnat pentru o infracţiune de furt calificat în timpul minorităţii.
Faţă de datele invocate, tribunalul nu a reţinut circumstanţe atenuante, atitudinea sinceră a inculpatului fiind irelevantă, întrucât acesta a fost prins la strigătul public, imediat după săvârşirea faptei, apreciindu-se ca o pedeapsă stabilită la minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşită, privativă de libertate este în măsură să satisfacă exigenţele prevenţiei speciale, în principal şi ale prevenţiei generale, conform art. 52 C. pen.
Constatând că, după o condamnare la un an şi 7 luni închisoare, prin sentinţa penală nr. 3035 din 18 decembrie 2002 a Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 872 din 14 mai 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, pentru infracţiunea prevăzută de art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a) şi g) C. pen., constatată ca graţiată conform art. 1 din legea nr. 543/2002, inculpatul M.M.V. a săvârşit din nou, cu intenţie o infracţiune la data de 29 aprilie 2004, în cursul termenului de încercare, caz în care operează revocarea graţierii condiţionate.
Tribunalul a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002 şi a dat în executare inculpatului, pe lângă pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă şi această pedeapsă, de un an şi 7 luni închisoare, din care inculpatul nu a executat nimic potrivit referatului încheiat de Biroul de executări penale al Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti.
Drept pentru care, în temeiul dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptei, din infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c) C. pen., întrucât prima infracţiune a fost comisă în timpul minorităţii.
Împotriva acestei hotărâri a făcut apel inculpatul M.M.V., criticând sentinţa ca netemeinică sub aspectul individualizării pedepsei, care este prea severă şi sub aspectul nededucerii perioadei executate de 10 luni din pedeapsa de un an şi 7 luni aplicată de Judecătoria sectorului 4 Bucureşti, prin sentinţa penală nr. 3035 din 18 decembrie 2002.
Prin Decizia penală nr. 860 din 15 noiembrie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a admis apelul declarat de inculpatul M.M.V., desfiinţând sentinţa apelată numai în ce priveşte nededucerea perioadei executate anterior şi, în fond, a dedus din durata pedepsei de 6 ani şi 7 luni închisoare perioadele de la 11 septembrie 2002 la 30 iulie 2003 şi de la 29 aprilie 2004 la 15 noiembrie 2004 şi a menţinut starea de arest.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul M.M.V., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor şi, rejudecând, reducerea pedepsei, în condiţiile aplicării circumstanţelor atenuante.
Verificând actele dosarului cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a stabilit corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, procedând la încadrarea juridică corespunzătoare a faptei săvârşită de inculpat.
De altfel, inculpatul nu contestă fapta pe care a comis-o şi pe care a recunoscut-o, ci cuantumul pedepsei aplicate, apreciind-o ca fiind prea severă.
De asemenea, solicită reţinerea circumstanţelor atenuante în favoarea sa.
Cu privire la motivul de recurs formulat şi care vizează reducerea cuantumului pedepsei, Curtea constată că la stabilirea pedepsei aplicate inculpatului s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv modalitatea de săvârşire a infracţiunii şi condiţiile concrete de comitere a acesteia, gradul ridicat de pericol social al infracţiunii, limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracţiunea săvârşită, cât şi persoana inculpatului, cunoscut cu antecedente penale (a fost condamnat anterior pentru infracţiunea de furt), aspecte care au condus la stabilirea unei pedepse situate la limita minimă prevăzută pentru infracţiunea de tâlhărie şi care este în măsură să asigure atingerea scopurilor pedepsei corespunzător prevederilor art. 52 C. pen.
Referitor la solicitarea inculpatului de reţinere a circumstanţelor atenuante în favoarea sa, Curtea apreciază că, în cauză, nu sunt temeiuri care să justifice această solicitare.
Astfel, faptul că inculpatul a recunoscut săvârşirea infracţiunii, nu reprezintă un aspect ce poate fi reţinut ca circumstanţă atenuantă, întrucât acesta a fost prins în momentul comiterii faptei, astfel încât recunoaşterea este o atitudine corespunzătoare situaţiei de fapt.
Pe de altă parte, deşi inculpatul are antecedente penale, instanţa i-a aplicat o pedeapsă situată la limita minimă prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, dând dovadă de suficientă clemenţă faţă de acesta.
Faţă de aceste considerente, urmează ca, în baza dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins recursul declarat de inculpat, ca nefondat.
În baza dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.M.V. împotriva deciziei penale nr. 860 din 15 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada executată de la 11 septembrie 2002 până la 30 iulie 2003 şi durata arestării preventive de la 29 aprilie 2004 la 11 ianuarie 2005.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1611/2005. Penal. Plângere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1624/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs → |
|---|
