ICCJ. Decizia nr. 1603/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1603/2005
Dosar nr. 538/2005
Şedinţa publică din 7 martie 2005
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 249 din 27 septembrie 2004 a Tribunalului Sibiu, pronunţată în dosarul penal nr. 796/2004, s-a dispus condamnare inculpatului V.I.M. la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 41, art. 42, art. 74 şi art. 76 C. pen.
Prin aceeaşi sentinţă s-a dispus condamnarea inculpaţilor C.A. şi F.D. la câte o pedeapsă de 4 ani şi 2 luni închisoare, pentru săvârşirea aceleiaşi infracţiuni.
În temeiul art. 71 C. pen., au fost interzise inculpaţilor exercitarea drepturilor civile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 346 C. pen., inculpaţii au fost obligaţi în solidar să plătească următoarele despăgubiri civile:
- P.S. -1.252.000 lei
- R.Şt. - 2.504.000 lei
- O.O.M. - 3.712.000 lei
- M.C.R. - 5.000.000 lei, constatând recuperat restul prejudiciilor cauzate părţilor vătămate M.I.L. şi I.D.P.
În temeiul art. 191 C. pen., inculpaţii au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:
În noaptea de 27 iulie 2003, inculpatul V.I.M. C.A. şi F.D., după ce au participat la Festivalul de Artă Medievală din Sighişoara – jud. Mureş, au urcat în staţia C.F.R. din această localitate, în trenul personal nr. 3511 cu plecare la ora 05,23, pentru a se deplasa la domiciliu. Împreună cu aceştia au mai călătorit şi alţi cunoscuţi ai acestora cu domiciliul în Dumbrăveni, trenul fiind aglomerat.
După ce au urcat în tren, inculpatul V.I.M. le-a propus celorlalţi „să facă rost de telefoane mobile" deposedând călătorii care au la vedere asemenea aparate.
Fiind de acord cu propunerea făcută, cei trei s-au deplasat prin vagoanele trenului unde călătorea partea vătămată M.I.L., domiciliată în Buzău, str. Dorobanţilor, jud. Buzău, aici aflându-se şi alte persoane.
Văzând că aceasta are la gât într-un port mobil, un telefon, inculpatul C.A. „i-a cerut acesteia să-i dea telefonul mobil", solicitare la care partea vătămată a refuzat să-i dea curs.
Întrucât inculpatul C.A. a continuat solicitarea telefonului, a intervenit partea vătămată A.P. domiciliat în Buzău, pentru ca M.I.L. să fie lăsată în pace.
În urma celor întâmplate, partea vătămată M.I.L., fiind constrânsă psihic, a înmânat fără opunere telefonul mobil personal, marca Mitsubischi Trium în valoare de trei milioane lei.
Inculpatul C.A., după ce a intrat în posesia aparatului pentru că cineva din grup „i-a sugerat să scoată cartela din aparat" pentru a nu fi identificat, iar acesta nu ştia cum să procedeze, i-a solicitat acest lucru părţii vătămate M.I.L., care a păstrat cartela telefonului, dându-i doar aparatul învinuitului.
Telefonul respectiv a fost păstrat de inculpatul C.A., la domiciliul său, de unde a fost ridicat de organele de poliţie la data de 1 august 2003.
În timpul cercetărilor, telefonul a fost prezentat şi restituit părţii vătămate, care nu s-a mai constituit parte civilă în procesul penal.
În continuare inculpatul V.I.M. însoţit de F.D. şi C.A. s-au deplasat în vagonul unde călătorea partea vătămată M.C.R., domiciliat în Lipova.
Pe aceasta, după ce l-a întrebat dacă deţine telefon mobil, l-a căutat prin buzunare inculpatul V.I.M. şi constatând că în buzunarul pantalonilor are un asemenea aparat, l-a lovit de mai multe ori, deposedându-l de telefonul mobil marca în valoare de 5.000.000 lei.
C.A. şi F.D., deşi au fost prezenţi la cele întâmplate prin atitudinea lor au împiedicat ca partea vătămată M.C.R. sau persoanele care se mai aflau în compartiment să riposteze sau să intervină, fără a exercita însă acte de violenţă asupra victimei.
Pe parcursul cercetărilor inculpatul V.I.M. a fost prezentat şi recunoscut dintr-un grup de persoane de partea vătămată M.C.R., ocazie cu care a recunoscut că l-a deposedat pe acesta de telefonul mobil.
Cu privire la aparat, inculpatul V.I.M. susţine că l-a făcut „cadou" prietenei sale, martora HG, însă pe parcursul cercetărilor s-a dovedit că deşi aceasta a primit un telefon marca asemănător cu cel luat de la M.C.R., nu aparţine acestuia.
Deoarece partea vătămată M.C.R. nu şi-a recuperat telefonul sustras, s-a constituit parte civilă cu suma de 5.000.000 lei reprezentând contravaloarea aparatului.
În urma săvârşirii faptei descrise mai sus, inculpaţii V.I.M., F.D. şi C.A. s-au deplasat în ultimul vagon din compunerea trenului, unde călătorea partea vătămată I.D.P., domiciliat în Fălticeni, acesta în momentul respectiv având telefonul mobil în mână.
Văzându-l „cineva" din grupul în care se afla V.I.M. a afirmat „uite-l că are telefon", fapt ce l-a determinat pe aceste să-şi pună telefonul în buzunar.
Inculpatul V.I.M. a cerut părţii vătămate să-i „dea telefonul" şi pentru că acesta a refuzat, a început să-l lovească pe I.D.P. cu pumnii peste faţă şi corp, după care i-a luat din buzunar, telefonul mobil în valoare de 2.500.000 lei.
Fapta săvârşită de inculpat a fost încurajată şi susţinută de către inculpaţii C.A. şi F.D., care prin actele şi afirmaţiile făcute au pus victima şi persoanele prezente la faţa locului, în imposibilitatea de a se apăra ori de a interveni.
Pe parcursul cercetărilor s-a dovedit că telefonul luat de către V.I.M. de la I.D.P. a fost găsit şi ridicat de la martora HG
Aparatul a fost restituit părţii vătămate, motiv pentru care I.D.P. nu s-a mai constituit parte civilă în procesul penal.
În acelaşi vagon în care s-au întâmplat faptele de mai sus, au mai călătorit şi părţile vătămate P.S., domiciliată în Luduş Cheja, precum şi R.Ş.A., ambele având ca bagaj câte un rucsac aşezat pe suportul de bagaje.
În timp ce trenul se pregătea să oprească în staţia C.F.R. Dumbrăveni, inculpatul F.D. a luat din locul respectiv rucsacele părţilor vătămate, cu care s-a deplasat spre uşa vagonului coborând din tren.
Cele două victime nu au avut nici un fel de reacţie faţă de fapta inculpatului, fiind martore la fapta săvârşită asupra părţii vătămate I.D.P.
Singurul care a reacţionat a fost partea vătămată O.O.M., domiciliat în Luduş, acesta plecând în urmărirea inculpatului F.D. şi ajungându-l jos pe peronul staţiei, trenul fiind deja oprit, a reuşit pentru scurt timp să recupereze rucsacul sustras de la partea vătămată R.Şt.A. Nu a reuşit însă să urce cu acesta înapoi în tren întrucât a fost lovit de către V.I.M., cu pumnii, fiind doborât la pământ şi apoi deposedat de rucsac.
În urma loviturilor primite partea vătămată O.O.M. s-a prezentat la medicul legist, fiindu-i constatate leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 8-9 zile de îngrijiri medicale, precum şi o ruptură parţială a incisivului inferior stâng.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termen legal, inculpaţii V.I.M., C.A. şi F.D., care au criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, s-a arătat că faptele săvârşite nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de tâlhărie ci furt calificat, impunându-se ca în temeiul art. 334 C. proc. pen., să se dispună schimbarea încadrării juridice şi pe cale de consecinţă reducerea pedepselor.
Prin Decizia penală nr. 415/,A din 21 decembrie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, în dosarul penal nr. 8427/2004, au fost respinse apelurile inculpaţilor ca nefondate.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpaţii apelanţi au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel Alba Iulia a constatat că activităţile inculpaţilor de sustragere a telefoanelor mobile s-a realizat prin acţiuni de violenţă fizică şi psihică îndreptate împotriva celor care au fost deposedaţi de aceste bunuri, astfel că în mod corect a fost reţinută infracţiunea de tâlhărie şi nu cea de furt.
În ceea ce privesc pedepsele aplicate inculpaţilor, instanţa de apel a apreciat că acestea corespund gravităţii faptelor şi persoanei inculpaţilor, fiind nejustificată cererea de reducere a lor.
Împotriva deciziei penale nr. 415/A/2004, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, a declarat recurs, în termen legal, inculpatul C.A., care a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17 şi 171 C. proc. pen., solicitând schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 şi art. 76 C. pen., în infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1), raportat la art. 209 lit. a) şi f) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În subsidiar, a solicitat casarea hotărârilor şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
În motivarea recursului, se arată că deposedarea părţilor vătămate, de telefoanele mobile, nu s-a realizat prin acte de violenţă sau ameninţare.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (1) şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că prima instanţă a reţinut, în mod corect situaţia de fapt şi a stabilit vinovăţia inculpaţilor, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptelor comise de către inculpat o încadrare juridică corespunzătoare.
Critica recurentului inculpat privind schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie în infracţiunea de furt calificată nu este fondată.
Tâlhăria, aşa cum este definită prin lege, este o infracţiune complexă, în care sunt absorbite două activităţi specifice, reprezentând o unitate legală. Aceste două activităţi specifice sunt legate între ele printr-un raport de la mijloc la scop şi printr-o unică rezoluţie infracţională.
Potrivit art. 211 C. pen., tâlhăria este „furtul săvârşit prin întrebuinţarea de violenţe sau ameninţări, ori prin punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra, precum şi furtul urmat de întrebuinţarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea".
Din această definiţie rezultă că obiectul juridic al tâlhăriei cuprinde un obiect principal şi anume relaţiile sociale vizate de obiectul juridic al furtului şi un obiect secundar, respectiv relaţiile sociale privitoare la ocrotirea vieţii şi integrităţii corporale a persoanei.
Prin urmare, în conţinutul infracţiunii de tâlhărie intră, ca parte componentă principală, obiectul juridic şi material al infracţiunii de furt, acesta din urmă trebuind să îndeplinească două condiţii: să fie un bun mobil corporal care are valoare şi să se afle, în momentul săvârşirii infracţiunii, în posesia sau detenţia altuia decât făptuitorul.
Pe de altă parte, latura obiectivă a infracţiunii de tâlhărie are două componente, prima este acţiunea scop şi constă în luarea bunului mobil din posesia altuia cu scopul de a şi-l însuşi pe nedrept, iar cea de-a doua este acţiunea mijloc, de constrângere a victimei pentru săvârşirea furtului, păstrarea bunului furat sau scăparea făptuitorului.
Revenind la speţă, din materialul probator administrat rezultă că inculpatul C.A. împreună cu coinculpaţii V.I.M. şi F.D., aflându-se în tren, s-au hotărât să sustragă telefoanele mobile aparţinând părţilor vătămate.
În baza acestei rezoluţii infracţionale, inculpatul C.A. a cerut părţii vătămate M.I.L. telefonul mobil. Faţă de refuzul acesteia, şi la insistenţele inculpatului C.A. a intervenit coinculpatul V.I.M. care i-a aplicat o lovitură peste faţă martorului A.P., ce intervenise în apărarea părţii vătămate, însuşindu-şi ulterior telefonul mobil.
Grupul celor trei inculpaţi şi-au continuat activitatea infracţională şi s-au deplasat în celelalte vagoane ale trenului, procedând în aceeaşi manieră.
Exercitarea actelor de violenţă şi ameninţare, rezultă cu prisosinţă din declaraţiile părţilor vătămate M.C., I.D.P., P.S., R.Şt., O.O., declaraţiile martorului A.P. care a descris momentul în care a intervenit să o ajute pe partea vătămată M.I.L., fiind lovit de inculpatul V.I.M.
Relevant este faptul că inculpaţii au acţionat împreună, completându-se reciproc, prezenţa lor în compartimentul victimelor, afirmaţiile făcute le-au pus pe acestea şi persoanele prezente în imposibilitatea de a se apăra sau interveni.
Inculpatul C.A. profitând de aglomeraţia din staţia Dumbrăveni a smuls lănţişorul din aur aparţinând părţii vătămate O.O. În aceleaşi împrejurări coinculpatul V.I.M. a lovit aceeaşi parte vătămată reuşind să-i sustragă din mână un rucsac.
În urma loviturilor primite, victima a suferit leziuni corporale vindecabile în 8-9 zile îngrijiri medicale.
În atare condiţii faptele săvârşite de inculpatul C.A., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie în formă de continuată.
Cât priveşte pedeapsa aplicată, se constată că instanţele au realizat o justă individualizare a acesteia atât sub aspectul naturii şi al cuantumului lor, cât şi ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Faptele săvârşite de inculpat, prezintă un grad ridicat de pericol, fiind săvârşite împreună cu alte persoane şi în mod repetat.
Pe de altă parte, modul cum au acţionat exercitând acte de violenţă şi ameninţări pentru însuşirea bunurilor, pentru a înfrânge eventuala rezistenţă a victimelor, demonstrează că atât inculpatul recurent cât şi ceilalţi coinculpaţi sunt persoane ce prezintă un pericol social sporit.
Faţă de cele menţionate mai sus şi cum în cauză nu se constată motive de casare a hotărârilor, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.A., împotriva deciziei penale nr. 415 din 21 decembrie 2004 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 1.200.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.A. împotriva deciziei penale nr. 415/ A din 21 decembrie 2004 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1602/2005. Penal. Art.257 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1606/2005. Penal. Contestaţie la executare.... → |
|---|
