ICCJ. Decizia nr. 1602/2005. Penal. Art.257 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1602/2005
Dosar nr. 6107/2004
Şedinţa publică din 7 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 229 din 29 aprilie 2004, Tribunalul Galaţi a dispus condamnarea inculpatului B.D. la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen.
În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatului pe perioada termenului de încercare, prevăzut de art. 82 C. pen., respectiv de 4 ani şi 6 luni.
În baza dispoziţiilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada executată în baza sentinţei penale nr. 2575 din 9 octombrie 2004 a Judecătoriei Galaţi (definitivă iniţial prin Decizia penală nr. 868 din 23 septembrie 2003 a Curţii de Apel Galaţi şi casată ulterior, prin Decizia penală nr. 1252 din 24 decembrie 2003 a Curţii de Apel Galaţi prin care au fost admise contestaţiile în anulare) de la 15 octombrie 2003 până la 24 decembrie 2003.
În baza dispoziţiilor art. 257 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 256 alin. (2) C. pen., aceeaşi instanţă a dispus confiscarea în folosul statului de la inculpat a sumei de 150 dolari S.U.A. S.U.A. calculată în lei, în funcţie de paritatea leu-dolar, stabilită de B.N.R. în ziua executării.
În baza dispoziţiilor art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.500.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că martorul denunţător B.M., într-o discuţie avută în cursul lunii septembrie 2002 cu martorul C.V., şi-a exprimat dorinţa de a pleca în străinătate, dar neavând paşaport turistic l-a întrebat pe acest martor dacă îl poate ajuta.
Martorul C.V. a precizat denunţătorului că a auzit prin cartier că inculpatul B.D. ar putea să îl ajute să obţină un paşaport turistic.
În zilele următoare, cei doi martori B.M. şi C.V. s-au întâlnit cu inculpatul B.D., acesta din urmă susţinând că are influenţă asupra unor funcţionari din cadrul S.P.I.J.P. Galaţi. În acest sens a susţinut inculpatul că, în schimbul unor sume de bani, va putea interveni pe lângă funcţionarii din cadrul S.P., pentru a-i determina să elibereze într-un termen mai scurt un paşaport turistic pentru martorul denunţător B.M. În schimbul acestui serviciu, inculpatul a pretins de la denunţător suma de 1540 dolari S.U.A. S.U.A.
Martorul denunţător a povestit concubinei sale martora C.T.L., cele discutate cu inculpatul.
Întrucât nu dispunea de suma solicitată de inculpat, martorul B.M. s-a împrumutat de suma de 100 dolari S.U.A. S.U.A. de la martorul A.E., precizându-i acestuia că banii îi sunt necesari pentru a-i da persoanei care îl va ajuta să obţină paşaport turistic. Concubina denunţătorului s-a împrumutat de la o prietenă de suma de 50 dolari S.U.A. S.U.A., pe care a remis-o acestuia.
Martorul denunţător s-a întâlnit ulterior cu inculpatul şi i-a înmânat suma de 150 dolari S.U.A. S.U.A., de faţă cu această ocazie fiind şi martorul C.V.
Martorul denunţător B.M. a luat legătura cu inculpatul, de mai multe ori, pentru a intra în posesia paşaportului, însă de fiecare dată a fost amânat, în cele din urmă denunţătorul s-a adresat organelor de poliţie.
Audiat în instanţă inculpatul a recunoscut comiterea faptei. A susţinut că a primit de la denunţător suma, care la rândul său avea cunoştinţe la S.P., în scopul obţinerii unui paşaport turistic. Ulterior l-a căutat pe numitul M. însă nu l-a găsit, întrucât era plecat din ţară şi a cheltuit banii primiţi de la denunţător.
Martorul denunţător B.M. a declarat că l-a cunoscut pe inculpat prin intermediul martorului C.V. Inculpatul i-a precizat că îl poate ajuta să obţină paşaport, întrucât are cunoştinţe la poliţie, pretinzând suma de 150 dolari S.U.A. S.U.A.
Pentru a face rost de bani inculpatul s-a împrumutat de la martorii A.E. şi C.T. cu suma de 100 dolari S.U.A. S.U.A. şi respectiv 50 dolari S.U.A. S.U.A. Ulterior, în prezenţa martorului C.V. a dat inculpatului suma de 150 dolari S.U.A. S.U.A.
Martorul A.E. a declarat că l-a împrumutat pe denunţător cu suma de 100 dolari S.U.A. S.U.A. Denunţătorul i-a precizat că suma de bani îi este necesară pentru a o da unei persoane care îl va ajuta să obţină paşaport.
Martora C.T., concubina denunţătorului a declarat că acesta i-a precizat că inculpatul îl va ajuta să obţină paşaport, însă îi este necesară suma de 150 dolari S.U.A. S.U.A. Denunţătorul a împrumutat de la martorul A.E. suma de 100 dolari S.U.A. S.U.A., iar ea a împrumutat de la o prietenă suma de 50 dolari S.U.A. pe care i-a dat-o denunţătorului.
Denunţătorul a dat inculpatului suma de 100 dolari S.U.A., iar mai târziu i-a dat şi diferenţa de 50 dolari S.U.A., ocazie cu care martora l-a văzut pe inculpat.
În drept, fapta inculpatului B.S. de a pretinde şi primi de la martorul denunţător B.M. suma de 150 dolari S.U.A., afirmând că are influenţă asupra unor funcţionari de la Serviciul Paşapoarte din cadrul I.P.J. Galaţi, şi că va interveni pe lângă aceştia pentru a-i determina să elibereze într-un termen mai scurt paşaport turistic pentru denunţător, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen.
La individualizarea juridică a pedepsei aplicată inculpatului s-au avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Prin Decizia penală nr. 539 din 30 septembrie 2004, Curtea de Apel Galaţi a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi a desfiinţat în parte sentinţa penală nr. 229 din 29 aprilie 2004 a Tribunalului Galaţi, numai în ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, înlăturând dispoziţiile art. 81 C. pen., interzicând astfel inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. De asemenea, a respins, ca tardiv, formulat apelul declarat de inculpatul B.D. obligându-l pe plata sumei de 1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Galaţi a reţinut că, deşi parchetul a criticat soluţia instanţei de fond, ca fiind netemeinică şi nelegală pentru 2 motive, respectiv: 1) s-a stabilit o pedeapsă redusă, raportat la circumstanţele reale în care a fost săvârşită infracţiunea şi la antecedentele penale ale inculpatului şi 2) s-a procedat necorespunzător atunci când la stabilirea modalităţii de executare a pedepsei au fost lipsite de consecinţele pe care le justificau cele două condamnări anterioare aplicate inculpatului pentru infracţiuni de furt calificat, pedepse executate în regim de detenţie; a constatat că este întemeiat doar al doilea motiv, sub aspectul interpretării corecte a dispoziţiilor art. 72 şi art. 52 C. pen.
Instanţa de apel a apreciat în considerente că instanţa de fond a reţinut o situaţie de fapt corectă, susţinută de probatoriul judicios administrat în cauză, însă în procesul de individualizare şi la stabilirea modalităţii de executare au fost lipsite de consecinţele juridice pe care le justificau cele două condamnări în regim de detenţie, anterioare aplicate prin sentinţele penale nr. 1364 din 10 decembrie 1990 a Judecătoriei Galaţi şi nr. 1495 din 16 mai 1995 a aceleiaşi judecătorii, pentru infracţiuni de furt calificat.
De aceea, Curtea de Apel Galaţi a concluzionat că prin prisma acestui aspect şi raportat la împrejurările săvârşirii faptei, precum şi la datele ce îl caracterizează pe inculpat, scopul preventiv educativ al pedepsei aplicate, raportat la criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), poate fi atins numai prin executarea pedepsei în condiţiile privative de libertate a inculpatului, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), cuantumul acesteia fiind suficient stabilit şi proporţional cu criteriile mai sus menţionate.
Cât priveşte apelul declarat de inculpat, în baza art. 379 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., a fost respins, ca tardiv, formulat, întrucât în raport de data pronunţării încheierea instanţei de fond din 27 aprilie 2004 când inculpatul a fost prezent la dezbateri şi de data înregistrării declaraţiei sale de apel nu au fost respectate dispoziţiile art. 363 C. proc. pen.
Fiind nemulţumit de soluţia pronunţată, inculpatul, în termen legal a formulat recurs.
Deşi în cauză s-au acordat două termene: 6 decembrie 2004 şi 24 ianuarie 2005, recurentul inculpat nu s-a prezentat pentru a-şi susţine apărările, asigurându-i-se asistenţă juridică din oficiu.
Apărătorului recurentului inculpat i s-a solicitat de către Înalta Curte să precizeze care sunt motivele de recurs ale acestuia, raportat la faptul că apelul acestuia a fost respins, ca tardiv, iar instanţa de apel a admis apelul parchetului numai cu privire la înlăturarea dispoziţiilor art. 81 C. pen.
Astfel, apărătorul recurentului inculpat a arătat că principala critică a deciziei atacate este strict cea privitoare la faptul că instanţa de apel a înlăturat în mod greşit dispoziţiile art. 81 C. pen., a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei şi pe fond păstrarea ca legală şi temeinică a sentinţei penale nr. 229 din 29 aprilie 2004 a Tribunalului Galaţi.
Recursul inculpatului este nefondat.
Analizând tot materialul probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au reţinut în mod corect atât situaţia de fapt cât şi încadrarea juridică dată faptei săvârşită de inculpat.
Astfel, a rezultat că, în luna septembrie 2002, inculpatul a solicitat şi primit suma de 150 dolari S.U.A. de la martorul denunţător B.M., afirmând că are influenţă la funcţionarii Serviciului Paşapoarte pentru a-i determina să-i elibereze paşaportul într-un termen mai scurt, aducând atingere relaţiilor sociale care guvernează desfăşurarea atribuţiilor de serviciu.
Ulterior, l-a amânat pe denunţător sub diverse pretexte şi a cheltuit banii în interes personal. Inculpatul a recunoscut parţial săvârşirea infracţiunii, afirmând că nu a avut în mod direct cunoştinţe la Serviciul Paşapoarte.
Instanţa de fond cât şi cea de control judiciar au făcut o corectă apreciere a criteriilor de individualizare a pedepsei aplicate recurentului inculpat, acordând deopotrivă semnificaţia cuvenită atât pericolului social concret al faptei reţinute în sarcina sa cât şi datelor ce caracterizează persoana inculpatului, cuantumul pedepsei fiind suficient şi de natură a atinge scopul preventiv educativ.
Însă, instanţa de apel a apreciat în mod corect că acelaşi scop preventiv educativ prevăzut de art. 52 C. pen., nu poate fi servit decât raportat şi la dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), prin executarea pedepsei în condiţii privative de libertate a inculpatului, acesta suferind anterior două condamnări pentru infracţiuni de furt calificat, fapt ce denotă o perseverenţă infracţională ce nu poate fi altfel sancţionată.
Pentru toate considerentele enunţate, având în vedere că verificând Decizia atacată, în raport şi cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se identifică existenţa şi a altor motive, care analizate din oficiu, să atragă casarea, urmează a se constata că recursul declarat în cauză este nefondat, şi va a fi respins, ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat şi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.D. împotriva deciziei penale nr. 539/ A din 30 septembrie 2004 a Curţii de Apel Galaţi.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1601/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1603/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs → |
|---|
