ICCJ. Decizia nr. 1663/2005. Penal

Prin rezoluția din 19 aprilie 2004 s-a dispus, în baza art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale în cauza privind pe judecătorii M.C. și M.V. din cadrul Tribunalului Teleorman, reclamați de petenta C.V., pentru infracțiunea prevăzută de art. 205 C. pen.

în fapt, petenta C.V., avocat în cadrul Baroului București a solicitat efectuarea de cercetări penale împotriva celor doi judecători, apreciind că, conduita acestora în ședința de judecată din 29 ianuarie 2004, când își susținea pledoaria în fața instanței, ar fi fost neconformă cu conduita unor magistrați.

A mai susținut petenta că în timpul ședinței cei doi judecători au afișat o "mimică sugestivă de dezgust, plictiseală și mirare față de cele susținute, făcând chiar gesturi din mâini, zâmbind cu condescendență".

Verificările efectuate în cauză și care au constituit temei al soluției adoptate au condus la concluzia că nu constituie o atitudine ofensatoare, în sensul art. 205 C. pen., împrejurarea că cei doi magistrați au discutat în timpul pledoariei avocatei C.V.

S-a mai susținut că, aprecierile petentei în legătură cu mimica celor doi judecători sunt pur subiective și lipsite de relevanță penală.

Plângerea făcută de petentă împotriva acestei rezoluții a fost respinsă, ca nefondată, prin rezoluția din 21 iunie 2004 de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

împotriva acestor rezoluții, în termen legal, a făcut plângere la Curtea de Apel București petenta C.V.

Prin sentința penală nr. 125 din 22 octombrie 2004, Curtea de Apel București a admis plângerea formulată de petentă, a desființat rezoluțiile din 19 aprilie și 21 iunie 2004 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și a trimis cauza privind pe intimații M.C. și M.V. la același parchet, pentru completarea urmăririi penale.

în motivarea soluției, instanța a reținut că nu s-au audiat părțile implicate, martori ai faptelor reclamate și nu s-a examinat transcrierea ședinței de judecată pentru a se stabili o situație de fapt temeinică și pentru a se constata dacă sunt realizate elementele constitutive ale faptei reclamate.

în termen legal, împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și intimata M.V.

Prin motivele scrise, parchetul a susținut, în esență, următoarele:

- soluția instanței de fond este nelegală sub aspectul greșitei trimiteri a cauzei la parchet pentru completarea urmăririi penale, fiind invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 171 C. proc. pen.

Recurenta intimată M.V. a susținut, în esență, următoarele:

- tardivitatea plângerii adresată Curții de Apel București la 20 iulie 2004, deși în raport de data comunicării, termenul expira la 14 iulie 2004;

- greșita aplicare a legii prin aceea că plângerea împotriva rezoluției procurorului a fost tardiv introdusă, ceea ce echivalează cu lipsa plângerii împotriva soluției procurorului și pe cale de consecință, plângerea adresată instanței este tardivă.

Examinând hotărârea atacată în raport de motivele invocate, se constată că aceasta este supusă casării potrivit prevederilor art. 3859alin. (1) pct. 171 C. proc. pen., respectiv, pentru greșita aplicare a legii.

Deși, prin rezoluția din 19 aprilie 2004, s-a dispus în baza art. 10 lit. b) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale în cauza privind pe judecătorii M.C. și M.V., instanța de fond, Curtea de Apel București, prin hotărârea recurată a dispus desființarea acestei rezoluții și completarea urmăririi penale de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în condițiile în care urmărirea penală nu a început în cauză.

Osebit de această nelegalitate se poate observa o altă încălcare a prevederilor art. 2781alin. (8) C. proc. pen.

Potrivit acestor dispoziții procedurale de strictă interpretare și aplicare, instanța judecând plângerea poate pronunța una din soluțiile limitativ arătate de text; trimiterea cauzei la procuror neputând fi efectuată decât în vederea începerii sau a redeschiderii urmăririi penale, după caz.

în aceste situații au aplicabilitate dispozițiile art. 333 alin. (2) C. proc. pen., instanța fiind obligată să arate motivele pentru care a dispus restituirea, indicând faptele ce trebuiesc constatate, precum și prin ce mijloace de probă.

Procedând de maniera arătată, instanța a pronunțat o soluție nelegală, dar și netemeinică.

în speță nu se justifică nici trimiterea cauzei la procuror pentru începerea urmăririi penale, neexistând suficiente indicii cu privire la săvârșirea de către cei 2 judecători a faptei penale reclamate de petentă, după cum nici audierea acestora sau a vreunui martor.

în ce privește transcrierea înregistrării ședinței publice din 29 ianuarie 2004 se constată că aceasta este depusă la dosar 2829/II/2/2004 al Parchetului Curții de Apel București, dosar atașat cauzei și din lecturarea acestuia nu se constată fapte care să justifice trimiterea cauzei la procuror.

Discuțiile purtate de judecători în timpul pledoariei petentei cât și grimasele acestora, percepții pur subiective ale petentei, nu pot forma obiect al infracțiunii reclamate și în consecință nu pot antrena răspunderea penală a persoanelor reclamate.

Acestea sunt considerentele care justifică admiterea recursurilor declarate potrivit art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., casarea soluției atacate și pe fond, respingerea plângerii ca neîntemeiată.

în ce privește susținerile referitoare la tardivitatea plângerii adresată instanței, critica este nefondată, în raport de datele la care a fost comunicată petentei rezoluția nr. 2297/II/2/2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, respectiv, 24 iunie 2004 și data primirii plângerii, respectiv, 14 iulie 2004.

Nefondată este și critica vizând tardivitatea plângerii adresată procurorului.

Este adevărat că soluția pronunțată în dosarul nr. 1019/P/2004 a fost comunicată de procuror la 20 aprilie 2004, dar la dosar nu există dovezi cu privire la data la care comunicarea a fost primită de petentă și în raport de care curgea termenul legal de 20 zile, prevăzut de art. 2781C. proc. pen.

în această situație, în lipsa unor date și probe certe, nu se poate pronunța o soluție, prin analogie, de respingere ca tardivă sau inadmisibilă a unei plângeri.

în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., intimata petiționară a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1663/2005. Penal