ICCJ. Decizia nr. 1659/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 949 din 20 iulie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptei săvârșită de inculpatul S.D., din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) C. pen.
în baza art. 208 alin. (1) C. pen., inculpatul S.D. a fost condamnat la un an închisoare, iar potrivit art. 81 - art. 82 C. pen., s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe o perioadă de 3 ani, constituind termen de încercare.
S-a atras atenția asupra dispozițiilor art. 83 C. pen., și s-a luat act că partea vătămată C.V. nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul fiind recuperat prin restituire.
S-a reținut în fapt că, în după-amiaza zilei de 28 noiembrie 2003, în jurul orelor 16,30, inculpatul, prin violență, a sustras părții vătămate C.V., dintr-un buzunar interior al hainei sumele de 3.000.000 lei 100 dolari SUA și 10 EURO, în timp ce se afla în scara blocului din str. Ghimpați.
Prin decizia penală nr. 710 din 5 octombrie 2004, Curtea de Apel București a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat reținând că, încadrarea juridică corectă este furt, nefiind dovedită agresiunea pentru reținerea tâlhăriei.
în termen legal împotriva acestor hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.
Prin motivele scrise, parchetul a susținut, în esență, următoarele:
- greșita încadrare juridică dată faptei în art. 208 alin. (1) în loc de art. 211 alin. (1) C. pen., având în vedere că deposedarea părții vătămate de sumele de bani s-a făcut prin exercitare de violențe; în acest sens a fost invocată nelegalitatea și netemeinicia hotărârii încălcate, precum și cazul de casare prevăzut de art. 3859alin. 1 pct. 17 C. proc. pen.
Examinând hotărârile atacate, în raport de această critică și de cazul de casare invocat se constată că pentru motivele ce urmează, recursul declarat de parchet este fondat.
Astfel, art. 211 C. pen., circumstanțiază tâlhăria ca un furt comis prin violență sau amenințări, precum și ca un furt urmat de întrebuințarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat, pentru înlăturarea urmelor infracțiunii sau pentru a-și asigura scăparea.
Urmărind modul de desfășurare a faptei prin prisma acestor prevederi legale se constată că activitatea infracțională din speță realizează conținutul și elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie și nu de furt, așa cum greșit au reținut instanțele.
în mod constant în faza urmăririi penale, partea vătămată a indicat împrejurările în care l-a cunoscut pe inculpat și în care s-a întâlnit cu acesta, în ziua de 28 noiembrie 2003, în Piața Progresul, precum și faptul că acesta l-a însoțit până în scara blocului. Prin aceleași declarații cât și cu ocazia cercetării locului faptei, partea vătămată a explicat modul în care inculpatul i-a sustras banii din buzunar prin folosirea forței. în sensul acestor susțineri, inculpatul l-a împins pe partea vătămată, și când acesta s-a dezechilibrat i-a sustras din buzunar sume în lei și valută. Pentru că inculpatul a încercat să fugă, partea vătămată l-a prins de haină, dar acesta s-a smuls, moment în care o bucată din haină a rămas în mâna părții vătămate.
Ori, în acest context era imposibilă sustragerea sumelor din buzunarul de la piept al părții vătămate dacă inculpatul nu folosea forța. Simpla sustragere a banilor din buzunarul de la piept presupunea o stare de inconștiență a părții vătămate, ceea ce în fapt nu s-a întâmplat.
De altfel, deși inculpatul recunoaște numai sustragerea banilor, fără folosirea violenței, în declarația olografă din 28 noiembrie 2003, în prezența avocatului, inculpatul descrie modul de comitere a faptei în modul următor: "m-am repezit cu mâna la buzunarul interior al hainei lui C.V. smulgându-i de acolo suma de 190.000 lei".
împrejurarea că în fața instanței partea vătămată a revenit asupra declarațiilor inițiale susținând că nu a fost lovită și amenințată de inculpat este în parte reală prin aceea că actele de violență comise de inculpat la sustragerea banilor nu au constat în lovirea părții vătămate ci doar în împingerea acesteia, ceea ce a condus la dezechilibrarea ei și posibilitatea introducerii, de către inculpat, a mâinii în buzunarul de la pieptul hăinii.
Pe de altă parte, menținerea declarației de parte vătămată în fața instanței, fără o justificare plauzibilă este de natură a creea o situație mai ușoară părții vătămate.
în consecință, sustragerea sumelor de bani din buzunarul de la piept al părții vătămate, prin folosirea forței (împrejurare ce a condus la dezechilibrare) constituie în drept infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) C. pen.
Acestea sunt considerentele pentru care recursul declarat de parchet este fondat și potrivit art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., s-a admis și s-au casat hotărârile. S-a rejudecat cauza, s-a procedat la schimbarea încadrării juridice a faptei comisă de inculpat în art. 211 alin. (1) C. pen. și la condamnarea acestuia, în condițiile art. 74 - art. 76 C. pen., la o pedeapsă sub limita minimă legală având în vedere datele personale și împrejurările concrete în care fapta s-a comis.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1655/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1663/2005. Penal → |
|---|
