ICCJ. Decizia nr. 1681/2005. Penal. Art.254 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1681/2005
Dosar nr. 5830/2003
Şedinţa publică din 10 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 291 din 21 noiembrie 2002 a Tribunalului Vaslui a fost condamnat inculpatul A.M.D. la următoarele pedepse:
- 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pentru infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pentru infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen.;
- două pedepse de câte un an închisoare, pentru două infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP);
- două pedepse de câte 2 ani închisoare, pentru două infracţiuni de abuz în serviciu, prevăzute de art. 246, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- două pedepse de câte un an închisoare, pentru două infracţiuni de primire de foloase necuvenite, prevăzute de art. 256 C. pen.;
- două pedepse de câte 2 ani închisoare, pentru două infracţiuni de şantaj, prevăzute de art. 194 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen., s-au contopit pedepsele, urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
Conform art. 861 şi art. 862 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un timp de încercare de 5 ani, stabilindu-se măsurile de supraveghere, prevăzute de art. 863 alin. (1) lit. a), b), c) şi d) C. pen.
S-a dispus, de asemenea, confiscarea de la inculpat a sumei de 19.508.000 lei, conform art. 118 lit. d) C. pen.
S-au admis în parte acţiunile civile formulate de părţile civile Ţ.V. şi A.T. fiind obligat inculpatul să plătească lui Ţ.V. despăgubiri în sumă de 10.200.000 lei şi lui A.T. despăgubiri în sumă de 23 milioane lei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut următoarele:
În perioada 1998 – 2000, în care a îndeplinit funcţia de director tehnic adjunct şi, cu începere de la data de 22 octombrie 1998, funcţia de director al sucursalei Vaslui a R.A.I.F., inculpatul A.M.D. a abuzat de funcţia îndeplinită şi, prin numeroase acte de intimidare şi de şantajare a subordonaţilor săi a obţinut de la aceştia diferite foloase materiale, iar în unele cazuri a pretins şi primit sume de bani şi alte foloase materiale pentru angajarea unor persoane.
Astfel, inculpatul, exercitând o permanentă stare de intimidare a inginerului T.I., şeful Sistemului Hidro Prut – Huşi, l-a determinat pe acesta să-i dea, în repetate rânduri diferite cantităţi de vin, păsări, produse agro-alimentare, în valoare de 3.714.000 lei, cu motivaţia că trebuie să facă faţă unor cerinţe de protocol cu ocazia vizitelor unor persoane din conducerea Regiei sau din cadrul autorităţilor locale. În acelaşi mod, inculpatul a pretins şi primit de la B.M. şi C.M. câte un porc, iar de la inginerii Ţ.V. şi B.M. produse alimentare şi scândură de brad în valoare de 9.690.000 lei.
Alte produse alimentare i-au fost date inculpatului sub ameninţarea unor represalii disciplinare, de către T.I. şi alţi salariaţi de la Sistemul Hidro Elan.
De asemenea, inculpatul a pretins şi primit sume de bani şi produse alimentare de la N.N. (pentru angajarea acestuia la barajul M.) şi de la A.T. (pentru angajarea acestuia ca electromecanic la Sistemul H.E.) şi a primit foloase materiale de la N.G. (cu răsplată pentru angajarea acestuia) şi I.L. (după angajarea fiului acesteia).
Prin Decizia penală nr. 387 din 23 octombrie 2003, Curtea de Apel Iaşi a admis apelul declarat de inculpatul A.M.D. împotriva sentinţei pronunţate de prima instanţă, a desfiinţat hotărârea atacată în latura penală şi, rejudecând cauza, a constatat graţiate în baza art. 1 din Legea nr. 543/2000 pedepsele aplicate inculpatului pentru infracţiunile de abuz în serviciu, prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi a contopit pedepsele aplicate pentru celelalte infracţiuni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară, în condiţiile stabilite prin sentinţa instanţei de fond.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs inculpatul A.M.D. care a solicitat casarea hotărârii atacate, rejudecarea cauzei şi achitarea sa sau restituirea dosarului, fie la organul de urmărire penală, fie la prima instanţă, cu motivarea că nu se face vin ovat de comiterea faptelor penale reţinute în sarcina sa şi că probele administrate sunt incomplete şi contradictorii. În subsidiar, inculpatul recurent a cerut redozarea pedepselor aplicate. De asemenea, inculpatul a solicitat exonerarea sa de obligaţiile de plată stabilite prin sentinţa primei instanţe.
Recursul nu este fondat.
Faptele reţinute în sarcina inculpatului au fost dovedite prin probele concludente administrate în cursul procesului şi anume declaraţiile părţilor vătămate şi ale martorilor, procesele-verbale de confruntare a inculpatului cu părţile vătămate şi cu martorii, precum şi înregistrarea audio a convorbirilor telefonice dintre martorul T.I. şi inculpat, înregistrare necontestată de inculpat, din care rezultă cu certitudine că acesta, cerea şi primea de la martor şi de la alţi salariaţi din subordine diferite foloase materiale în condiţiile reţinute prin sentinţa de condamnare.
Având în vedere că probele administrate sunt concludente şi suficiente pentru stabilirea adevărului şi întrucât aceste probe au fost apreciate corect de către instanţele de judecată, nu poate fi primită cererea recurentului de restituire a dosarului şi nici de achitare.
De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că inculpatului i s-au aplicat pedepse mici, în raport cu numărul şi pericolul infracţiunilor comise, astfel că nu poate fi primită nici cererea acestuia de redozare a pedepselor aplicate.
În sfârşit, ţinând seama de natura infracţiunilor pentru care a fost condamnat inculpatul, obligarea acestuia la despăgubiri către părţile civile şi confiscarea sumei pentru care cei păgubiţi nu s-au constituit parte civilă este legală, neexistând nici un temei să se admită cererea recurentului de a fi exonerat de plata sumelor stabilite prin hotărârile pronunţate în cauză.
În consecinţă, urmează ca recursul inculpatului să fie respins, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.M.D. împotriva deciziei penale nr. 387 din 23 octombrie 2003 a Curţii de Apel Iaşi.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 168/2005. Penal. Art254 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1682/2005. Penal. Art. 174 Cod Penal. Recurs → |
|---|
