ICCJ. Decizia nr. 1682/2005. Penal. Art. 174 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1682/2005
Dosar nr. 828/2005
Şedinţa publică din 10 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 195 din 4 martie 2004, Tribunalul Iaşi a condamnat pe inculpatul B.I. la 17 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen.
S-a menţinut starea de arest şi s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada cât inculpatul a fost arestat preventiv, respectiv de la 12 februarie 2003 la 4 martie 2004.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 14.000.000 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că în noaptea de 16 septembrie 2002, pe fondul unei situaţii conflictuale preexistente, inculpatul s-a deplasat la domiciliul tatălui său B.D., cerându-i explicaţii cu privire la cererea de chemare în judecată formulată de acesta.
Nemulţumit de răspunsul primit, inculpatul i-a aplicat tatălui său mai multe lovituri cu pumnul în zona feţei, l-a izbit cu capul de pereţi şi a continuat să-l lovească cu picioarele în zona lombară, provocându-i leziuni grave, care au dus la decesul victimei.
Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia penală nr. 19 din 13 ianuarie 2005, a respins, ca nefondat, apelul prin care inculpatul B.I. solicita schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen. şi aplicarea unei pedepse situată sub minimul special, susţinând că prin loviturile aplicate victimei nu a urmărit uciderea acesteia.
Împotriva menţionatelor hotărâri, inculpatul a declarat recurs, reiterând motivele de casare invocate în apel, prevăzute de art. 3859 pct. 17 şi 14 C. pen., referitoare la greşita încadrare juridică a faptelor şi la individualizarea pedepsei.
Examinând hotărârile atacate, în raport de motivele de casare invocate în recurs, cât şi din oficiu, se constată că instanţele au reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, încadrarea juridică în infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., fiind corespunzătoare.
Din probele administrate (procesul-verbal şi planşele foto, procesul-verbal de reconstituire, raportul medico-legal de necropsie şi declaraţiile martorilor B.E., B.M., S.M., R.L., P.C., I.G., C.M. şi C.G., coroborate cu recunoaşterile inculpatului) care au fost analizate în considerentele hotărârilor rezultă fără dubiu, că pe fondul unei stări conflictuale preexistente, la data de 16 septembrie 2002, în timp ce se afla în locuinţa tatălui său, inculpatul i-a aplicat acestuia mai multe lovituri cu pumnul în zona capului şi cu picioarele în celelalte regiuni ale corpului, provocându-i leziuni grave externe şi interne, care au dus la decesul victimei.
Intenţia inculpatului de a ucide este demonstrată de materialitatea faptelor, acesta lovind pe tatăl său în vârstă de 76 ani cu pumnii şi cu picioarele, cu mare intensitate şi în mod repetat în zona capului, abdomenului şi toracelui (regiuni vitale ale corpului), provocându-i leziuni grave (şoc traumatic – hemoragic consecutiv echimozelos şi tumefacţiilor echimotice întinse pe o suprafaţă de peste 60% din suprafaţa corpului, contuzii cardiace) care au dus la decesul victimei.
Atitudinea părţii vătămate de a nu-i aduce la cunoştinţă inculpatului faptul că a formulat plângere penală împotriva acestuia pentru infracţiunea de calomnie, nu era de natură să-i provoace acestuia o stare de puternică tulburare care să justifice reţinerea în favoarea sa a circumstanţei atenuante, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., constituind dimpotrivă un pretext pentru a lovi victima.
Referitor la pedeapsa aplicată, se constată că aceasta a fost corect individualizată, la stabilirea ei, instanţa de fond având în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv, gradul de pericol social sporit al infracţiunii comise, cât şi persoana infractorului care nu este cunoscut cu antecedente penale, iar în cursul procesului a adoptat o atitudine sinceră.
Întrucât din actele dosarului nu rezultă nici motive de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. penultim C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursul declarat de inculpat să fie respins, ca nefondat, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada arestării preventive, de la 12 februarie 2003 la zi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.I. împotriva deciziei penale nr. 19 din 13 ianuarie 2005 a Curţii de Apel iaşi.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 12 februarie 2003 la 10 martie 2005.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1681/2005. Penal. Art.254 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1683/2005. Penal. Art. 197 Cod Penal. Recurs → |
|---|
