ICCJ. Decizia nr. 1749/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1749/2005
Dosar nr. 711/2005
Şedinţa publică din 11 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 59 din 15 septembrie 2004, Tribunalul Covasna a condamnat inculpatul S.L. la 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b), alin. (21) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (3) lit. c) C. pen.
S-a reţinut că, în noaptea de 8 martie 2004, în jurul orei 1,00, aflat în stare de ebrietate, inculpatul a escaladat gardul împrejmuitor al locuinţei părţii vătămate J.P. şi a început să caute în buzunarele hainei şi a genţii agăţate pe peretele exterior al casei.
Partea vătămată, alertată de lătratul câinilor s-a trezit şi, văzându-l pe inculpat, a aprins lumina din bucătărie, apoi a descuiat uşa de la intrare, moment în care a fost lovită de inculpat în zona capului şi, ulterior, trasă afară din bucătărie.
Inculpatul, ţinând-o de mână, a tras-o pe partea vătămată până la intrarea în grădină, unde a trântit-o la pământ şi a început să o lovească peste faţă.
Partea vătămată i-a propus inculpatului să intre în casă de unde, profitând de neatenţia şi starea de ebrietate a acestuia, a luat cheile de la poartă şi a reuşit să fugă din locuinţă.
Inculpatul a sustras din locuinţă suma de 300.000 lei.
În raport de atitudinea parţial sinceră a inculpatului după săvârşirea infracţiunii, justificată de starea de ebrietate în raport de care nu-şi mai aminteşte exact cele întâmplate, precum şi faptul că acesta a achiesat la pretenţiile civile ale părţii vătămate pe care le-a şi achitat până la primul termen de judecată, instanţa de fond a reţinut aceste împrejurări ca circumstanţe atenuante judiciare.
Împotriva hotărârii primei instanţe Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna a declarat apel, criticile privind greşita reţinere a circumstanţelor atenuante în favoarea inculpatului.
Împotriva aceleaşi hotărâri a declarat apel şi inculpatul, solicitând achitarea în temeiul art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., criticile privind netemeinicia sentinţei.
Curtea de Apel Braşov, secţia penală, prin Decizia penală nr. 412/ Ap din 21 decembrie 2004, a respins apelurile ca nefondate, cu motivarea că situaţia de fapt a fost corect stabilită, încadrarea juridică a faptei este cea legală, iar pedeapsa este just individualizată, circumstanţele atenuante fiind judicios reţinute în raport de conduita procesuală a inculpatului.
Împotriva acestei din urmă hotărâri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov a declarat recurs.
S-a susţinut că hotărârea este nelegală, ca urmare a greşitei reţineri a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen. şi netemeinică, în sensul că în raport de gradul de pericol social al faptei pedeapsa aplicată inculpatului este necorespunzătoare criteriilor generale de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi scopului pedepsei stabilit în art. 52 din acelaşi cod.
În concluzie, procurorul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi, în rejudecare, înlăturarea circumstanţelor atenuante şi reindividualizarea pedepsei aplicate inculpatului în sensul majorării acesteia.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Din dispoziţiile art. 74 C. pen., rezultă că circumstanţele atenuante judiciare, având ca efect coborârea pedepsei aplicate sub minimul prevăzut de norma incriminatoare, ca urmare a mecanismului spectaculos al acestora determinat de art. 76 C. pen., sunt acele stări, împrejurări ori calităţi ce ţin de infracţiune sau inculpat care preced, însoţesc ori succed activitatea infracţională şi care micşorează gradul de pericol social al infracţiunii sau periculozităţii infractorului.
Din modul de redactare al art. 74 C. pen., rezultă că recunoaşterea ca circumstanţe atenuante a împrejurărilor determinate exemplificativ de textul menţionat este lăsat la aprecierea instanţei de judecată.
În această apreciere se ţine seama de pericolul social concret al faptei, de ansamblul împrejurărilor în care s-a săvârşit infracţiunea, ca şi de orice elemente de apreciere privitoare la persoana inculpatului.
Instanţa a reţinut că inculpatul a avut o conduită procesuală sinceră, parţial, revenirile nefiind însă datorate relei credinţe şi încercări de a ascunde adevărul ci împrejurării că, în stare de ebrietate fiind, acesta nu-şi aminteşte cu rigurozitate cele întâmplate.
Că acesta regretă fapta, este dovedit de faptul că a achiesat la pretenţiile părţii civile şi a dezdăunat-o pe aceasta, ceea ce susţine caracterul accidental al faptei, în raport de care circumstanţele atenuante pot fi reţinute în favoarea inculpatului.
Or, criteriile de individualizare a pedepsei, prin raportare la dispoziţiile art. 52 C. pen., vizează stabilirea, sub aspectul cuantumului şi modalităţii de executare, a unor pedepse care să constituie, în limitele legii, o replică socială adecvată gravităţii infracţiunii.
Această adecvare nu priveşte însă numai funcţiile de constrângere şi exemplaritate a pedepsei ci şi pe cea de reeducare, în scopul reinserţiei sociale a inculpatului, aşa încât în această operaţiune trebuie să se ţină cont, prevalent, de pericolul social concret al faptei şi de urmările produse, în contextul ansamblului împrejurărilor în care fapta a fost comisă.
În raport de criteriile arătate, instanţa de fond a apreciat judicios că pericolul social concret al faptei, periculozitatea inculpatului se situează sub cel abstract ilustrat de limita minimă de pedeapsă, prevăzută de norma incriminatoare şi, reţinând circumstanţe atenuante în favoarea acestuia, a aplicat o pedeapsă de natură a asigura realizarea scopului şi îndeplinirea funcţiilor acesteia stabilite prin art. 52 C. pen.
Din examinarea cauzei în raport de criticile formulate şi corespunzător dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată temeiuri pentru înlăturarea circumstanţelor atenuante şi reindividualizarea pedepsei şi nici alte motive de casare susceptibile a fi puse în discuţie din oficiu.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov împotriva deciziei penale nr. 412/ Ap din 21 decembrie 2004 a Curţii de Apel Braşov, privind pe inculpatul S.L.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 9 martie 2004 la 11 martie 2005.
Onorariul de avocat în sumă de 400.000 lei pentru apărarea din oficiu, a intimatului inculpat se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1748/2005. Penal. Legea 143/2000. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 175/2005. Penal. Plângere. Recurs → |
|---|
