ICCJ. Decizia nr. 1748/2005. Penal. Legea 143/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1748/2005
Dosar nr. 651/2005
Şedinţa publică din 11 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1396 din 4 noiembrie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a condamnat pe inculpatul B.M. la 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen. şi art. 16 din Legea nr. 143/2000.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), s-a menţinut starea de arest şi s-a dedus din pedeapsă timpul arestării preventive de la 17 mai 2004 la zi.
Totodată, s-a constatat că cele două doze de heroină ridicate de la inculpat au fost consumate în procesul analizelor de laborator.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut în fapt următoarele:
La data de 17 mai 2004, organele de poliţie din cadrul B.C.C.O.A. sector 6, în baza informaţiilor obţinute de la denunţătoarea R.M., au procedat la organizarea unei acţiuni pentru prinderea în flagrant a inculpatului B.M.
Astfel, numita M.F. a pus la dispoziţia organelor de poliţie suma de 1.500.000 lei, în bancnote de câte 100.000 lei, ale căror serii au fost consemnate într-un proces verbal.
La realizarea flagrantului a participat în calitate de martor asistent şi numitul Y.A.I.
Numita M.F. s-a deplasat pe str. Lizeanu, unde s-a întâlnit cu inculpatul, i-a înmânat acestuia suma de 600.000 lei şi a primit în schimb 2 doze de heroină, moment în care organele de poliţie, care urmăriseră desfăşurarea întregii operaţiuni, au intervenit şi au procedat la prinderea şi imobilizarea inculpatului.
Cu ocazia percheziţiei corporale efectuate asupra inculpatului s-a găsit suma de 600.000 lei compusă din 6 bancnote a câte 100.000 lei ale căror serii corespundeau cu cele consemnate în procesul-verbal.
De asemenea, numita M.F. a predat organelor de poliţie cele 2 doze de heroină pe care le cumpărase de la inculpat.
În faza de urmărire penală inculpatul a recunoscut comiterea faptei, dar în faza de cercetare judecătorească a negat că i-ar fi vândut numitei M.F. droguri în schimbul sumei de 600.000 lei, precizând că se droga împreună cu aceasta şi cumpărau amândoi droguri, pe rând.
Coroborând declaraţia inculpatului dată în faza de urmărire penală cu declaraţiile denunţătoarei şi martorilor, Tribunalul a concluzionat că inculpatul B.M. se face vinovat de săvârşirea infracţiunii, prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi nu de cea prevăzută de art. 4 din aceeaşi lege, sens în care s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat, ca nefondată.
S-a constatat existenţa circumstanţelor atenuante, prevăzute de art. 74 C. pen., şi s-a făcut aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000, deoarece inculpatul a ajutat la prinderea altui inculpat care este cercetat pentru aceeaşi infracţiune.
Apelul declarat de inculpat împotriva sentinţei sus-menţionate a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 948/ A din 13 decembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Împotriva deciziei inculpatul B.M. a declarat recurs, susţinând că a fost condamnat în mod greşit pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, el fiind consumator de droguri. A cerut schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută în art. 4 din Legea nr. 143/2000. În subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei.
Recursul este nefondat.
În ceea ce priveşte cererea inculpatului de a se dispune schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, se constată că nu poate fi primită. Contrariu celor susţinute în cadrul acestei cereri, ansamblul materialului probator administrat în cauză confirmă neîndoielnic, aşa cum corect s-a relevat prin considerentele hotărârilor atacate, că fapta reţinută a fost săvârşită, fiind infirmată ipoteza deţinerii drogurilor pentru consum propriu, invocată de inculpat.
Astfel, la urmărirea penală, în faţa procurorului şi în prezenţa apărătorului, inculpatul a recunoscut că a început să cumpere droguri de la numiţii B., G. şi C. din comuna Tunari, iar ulterior să i le vândă numitei F. De asemenea, inculpatul a recunoscut că în ziua de 17 mai 2004, i-a vândut numitei M.F. două doze de heroină în schimbul sumei de 600.000 lei, fiind prins în flagrant de organele de poliţie care au găsit asupra sa banii încasaţi.
De asemenea, cu ocazia flagrantului, inculpatul a recunoscut că a vândut numitei M.F. două doze de heroină în schimbul sumei de 600.000 lei.
Recunoaşterile inculpatului se coroborează cu declaraţiile denunţătoarei R.M., a martorilor Y.A.I., M.F. şi C.E.T., care au arătat că numitul inculpat oferea spre vânzare droguri de mare risc.
În faţa instanţei, inculpatul a retractat, este adevărat, toate declaraţiile date în cursul urmăririi penale, susţinând pentru prima dată, că se droga împreună cu M.F. şi cumpărau amândoi droguri, pe rând, însă această retractare nu este cu nimic justificată; mai mult, probele administrate nu confirmă faptele în sensul celor arătate în instanţă.
În aceste condiţii, nu se poate reţine în hotărârile atacate nici o nelegalitate sau netemeinicie din împrejurarea că în stabilirea situaţiei de fapt, instanţa de fond şi cea de apel s-au bazat pe recunoaşterile iniţiale ale inculpatului, înlăturând ca nejustificată revenirea acestuia în faţa instanţei.
În consecinţă, se constată că starea de fapt reţinută este corectă, probele administrate dovedind vinovăţia acestuia, pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, aşa încât cererea de a se dispune schimbarea încadrării juridice în art. 4 din aceeaşi lege, este nejustificată.
În acelaşi timp, instanţele reţinând în sarcina inculpatului infracţiunea prevăzută de art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi condamnându-l la pedeapsa de 4 ani închisoare, prin aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen. şi art. 16 din Legea nr. 143/2000, au pronunţat o pedeapsă just individualizată, ţinând seama de gravitatea faptei comise şi de datele sale personale, nefiind cazul redozării ei.
Motivele de casare invocate nefiind fondate şi cum alte cauze de casare susceptibile de a fi invocate din oficiu, nu se constată, recursul urmează a fi respins, dispunându-se potrivit dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.M. împotriva deciziei penale nr. 948/ A din 13 decembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, şi pentru cauze cu minori şi familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 17 mai 2004 la 11 martie 2005.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1746/2005. Penal. Art. 208-209 Cod Penal.... | ICCJ. Decizia nr. 1749/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs → |
|---|
