ICCJ. Decizia nr. 1753/2005. Penal

Prin sentința penală nr. 170 din 5 februarie 2004, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat pe inculpatul B.M. la 8 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzute de art. 20, raportat la art. 174 - art. 175 lit. e) și i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)

S-a reținut că, în data de 28 august 2003, inculpatul B.M. a aruncat la întâmplare, asupra mai multor persoane, cu bucăți mari de pavaj stradal, lovind în zona capului pe partea vătămată P.L.T., în vârstă de 8 ani.

La data de 23 iulie 2004, invocând cazul prevăzut de art. 394 lit. a) C. pen., condamnatul B.M. a solicitat revizuirea sentinței penale menționate, arătând că în urma cercetărilor efectuate de către familia sa au apărut elemente noi cu privire la cauze care nu au fost cunoscute de către instanță la soluționarea cauzei.

Prin sentința penală nr. 1449 din 16 noiembrie 2004, Tribunalul București, secția a II-a penală, a luat act de manifestarea de voință a condamnatului în sensul retragerii cererii de revizuire.

S-a reținut că, la termenul din 16 noiembrie 2004, fixat pentru judecarea cererii de revizuire, condamnatul, prezent în instanță, a arătat că înțelege să retragă cererea de revizuire.

împotriva hotărârii primei instanțe revizuientul a declarat apel, solicitând schimbarea încadrării juridice.

Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 21 din 14 ianuarie 2005, a respins apelul ca nefondat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar a reținut că schimbarea încadrării juridice nu se încadrează în cazurile prevăzute de art. 294 C. proc. pen., iar retragerea cererii de revizuire este irevocabilă.

împotriva acestei din urmă hotărâri condamnatul a declarat recurs, reiterând cererea privind schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 - art. 175 lit. e) și i) C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 C. pen.

Recursul este nefondat:

Din economia dispozițiilor Codului de procedură penală, partea Specială, Titlul II Cap. IV, Secțiunea II rezultă caracterul revizuirii de cale de atac extraordinară.

Acest caracter, în plan procesual, are între altele două consecințe.

Sub un prim aspect, cale de atac fiind, partea interesată care își dovedește calitatea în condițiile legii, poate retrage cererea de revizuire.

în cazul retragerii cererii de revizuire, revizuientul nu mai poate, în condițiile art. 407 C. proc. pen., exercita căile de atac care să ducă cauza penală în etapele procesuale superioare ale controlului judiciar, acestea nefiind admisibile.

Recurentul a retras cererea de revizuire, prima instanță luând act de manifestarea de voință a condamnatului.

Drept urmare, în mod judicios prima instanță, față de situația expusă, a decis în sensul respingerii apelului.

Este adevărat că apelul declarat de revizuient urma a fi respins ca inadmisibil.

Recursul declarat de condamnat împotriva acestei din urmă hotărâri nu este admisibil pentru acest motiv, deoarece nu ar corespunde naturii juridice de remediu procesual a acestei căi de atac, casarea hotărârii atacate și, în final, menținerea soluției de respingere a apelului ca inadmisibil, în loc de nefondat.

Sub un al doilea aspect, cale extraordinară de atac fiind, revizuirea unei hotărâri penale nu poate fi cerută decât pentru cazurile limitativ și expres prevăzute.

în acest sens, în mod judicios instanța de control judiciar a reținut că schimbarea încadrării juridice a faptei nu se încadrează în cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen.

Drept urmare, recursul se constată a fi nefondat și sub acest aspect.

Totodată, nici alte cazuri de casare susceptibile a fi puse în discuție din oficiu nu se constată.

în consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 C. proc. pen., Curtea a respins, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul B.M. care, în baza art. 192 alin. (2) din același cod, a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1753/2005. Penal