ICCJ. Decizia nr. 1723/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 79 din 7 aprilie 2003, pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial București s-a dispus condamnarea inculpatului cpt. comandor (rez.) D.M., după cum urmează:
- 2 ani și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. (2) și (4) C. pen.
S-a constatat pedeapsa grațiată condiționat conform art. 1 din Legea nr. 543/2002.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002.
- 3 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 25, raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP);
- 2 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la art. 291 C. pen.
în baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele negrațiate și s-a dispus ca inculpatul să execute 3 ani închisoare.
în baza art. 861și art. 862C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare pe o durată de 6 ani.
S-a făcut aplicarea art. 863C. pen.
S-a atras inculpatului atenția asupra dispozițiilor art. 864C. pen.
S-a dispus anularea înscrisului fals.
Au fost admise acțiunile civile exercitate de Ministerul Apărării Naționale pentru Spitalul Militar Central și Spitalul de urgență Prof. dr. Bagdasar Arseni București și a fost obligat la plata sumei de 46.261.680 lei, și, respectiv, 1.203.195 lei.
S-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea vătămată M.E., inculpatul fiind obligat la 60.000.000 lei daune morale, constatându-se că acesta a achitat 11.200.000 lei.
Inculpatul a fost obligat la 5.000.000 lei cheltuieli de judecată către M.E. și la 3.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
în fapt, s-au reținut următoarele:
La data de 15 decembrie 1997, în jurul orei 7,20, inculpatul D.M. se deplasa cu autoturismul proprietate personală marca Dacia 1310, pe Șoseaua Olteniței dinspre Piața Sudului spre Piața Eroii Revoluției din București.
în apropierea stației de metrou Constantin Brâncoveanu, într-o zonă marcată cu semne convenționale de trecere pietoni, nerespectând dispozițiile art. 45 din Decretul nr. 328/1966, inculpatul a surprins și accidentat pe partea vătămată M.E. care traversa regulamentar dinspre stația de tramvai către stația de metrou. Impactul a avut loc pe banda a doua pe sensul de mers al inculpatului, iar partea vătămată a fost aruncată la o distanță de 1 - 1,5 m de locul impactului.
După accident, inculpatul a transportat victima la spital cu mașina personală, fiind ajutat de o persoană care a rămas neidentificată.
Partea vătămată a fost internată la Spitalul Dr. Bagdasar București până la data de 13 ianuarie 1998, cu diagnosticul: traumatism cranio-cerebral acut, cu amnezie, fractură de femur drept cu deplasare, traumatism umăr drept.
Potrivit raportului de expertiză medico-legală nr. A.1/4520 din 14 aprilie 1998, rezultă că leziunile pe care le prezintă partea vătămată au putut fi produse prin lovire cu și de corpuri dure, leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 90-100 zile de îngrijiri medicale dacă nu survin complicații.
De la spital, inculpatul a condus un echipaj al poliției rutiere, format din martorii C.T., E.M. și S.A., pe Șoseaua Olteniței, la stația de tramvai din dreptul sediului A.D.P. sector 4, la aproximativ 250 m de trecerea de pietoni, unde fusese în realitate accidentată partea vătămată.
Urmare susținerilor inculpatului cu privire la locul producerii accidentului, s-a întocmit un proces-verbal de constatare în prezența martorului asistent R.I., menționându-se că nu s-au găsit urme materiale specifice, urme de frânare și nici martori oculari.
Ulterior, cu ocazia cercetărilor efectuate de procuror, au fost audiați inclusiv conducătorii de tramvaie care au circulat pe acel traseu în dimineața de 15 decembrie 1997.
Partea vătămată a formulat plângere penală împotriva inculpatului și inițial s-a dispus scoaterea acestuia de sub urmărire penală, pentru infracțiunea prevăzută de art. 184 alin. (2) și (4) C. pen., cu motivarea că din probe rezultă că inculpatul a circulat regulamentar.
împotriva acestei soluții, partea vătămată a formulat plângere, iar prin ordonanța nr. 525 din 17 mai 1998 a secției Parchetelor Militare s-a infirmat rezoluția și s-a dispus redeschiderea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. După sesizarea instanței, procurorul a extins acțiunea penală cu privire la săvârșirea infracțiunii de instigare la fals intelectual și uz de fals, întrucât inculpatul i-a instigat pe lucrătorii de poliție să întocmească un proces-verbal fals, de care a uzat ulterior pentru ca, în final, să obțină scoaterea de sub urmărire penală.
Instanța a reținut că, în drept, faptele comise de inculpat întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii, prevăzută de art. 184 alin. (2) și (4) C. pen., 25 raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) și 291 C. pen.
S-a reținut că inculpatul datorează despăgubiri civile celor două spitale unde a fost internată partea vătămată.
Cât privește despăgubirile solicitate de aceasta, instanța a reținut că este justificată cererea de obligare la plata daunelor morale în cuantum de 60.000.000 lei și că, restul pretențiilor formulate nu au fost dovedite.
Prin decizia penală nr. 64 din 11 decembrie 2003, pronunțată de Curtea Militară de Apel, s-a admis apelul declarat de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial, s-a desființat sentința și s-a schimbat încadrarea juridică din art. 25 C. pen., raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), în art. 31 alin. (2), raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), faptă pentru care inculpatul a fost condamnat la 3 ani închisoare.
Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
Au fost menținute dispozițiile art. 861,art. 862_i art. 863C. pen.
Prin aceeași decizie au fost respinse apelurile declarate de inculpat și partea civilă.
A admis recursul declarat de partea civilă M.E. împotriva deciziei penale nr. 64 din 11 decembrie 2003 a Curții Militare de Apel.
A casat hotărârea atacată, precum și sentința penală nr. 79 din 7 aprilie 2003 a Tribunalului Militar Teritorial București, numai cu privire la soluționarea laturii civile a cauzei.
A obligat pe inculpatul cpt. comandor rez. D.M. către partea civilă M.E. la plata sumei de 950.525 lei daune materiale și la o prestație lunară de 500.000 lei cu începere de la data de 7 aprilie 2003 până la încetarea stării de nevoie.
A respins recursul declarat de inculpatul cpt. comandor rez. D.M. împotriva deciziei penale sus-menționată, ca nefondat.
A obligat pe recurent să plătească statului 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.
Se constată că, săvârșind o gravă eroare de fapt, atât instanța de fond cât și cea de apel, greșit au reținut că din înscrisurile aflate la dosar nu rezultă cheltuielile efectuate de partea vătămată cu medicamentele.
Este adevărat că partea vătămată a depus la dosar și rețete și bonuri de casă din care rezultă că a cumpărat medicamente ce erau necesare pentru tratarea altor afecțiuni decât cele cauzate prin accidentul de circulație (ex. - xanax, torecan, bilobil).
Printre actele depuse se găsesc însă și rețete și bonuri ce atestă cumpărarea unor cârje în valoare de 62.000 lei, precum și a unor medicamente cum ar fi: fossamax, calciu, magneziu, vitamine, ce au fost prescrise părții civile pentru tratarea leziunilor suferite în urma accidentului.
Valoarea totală a cheltuielilor dovedite de partea civilă este de 950.525 lei și greșit inculpatul nu a fost obligat la plata acestei sume.
Se constată că hotărârile sunt contrare legii și sub aspectul neobligării inculpatului la plata unei prestații periodice lunare în condițiile în care, fiind audiat de instanță la 7 octombrie 2002, inculpatul a declarat că este de acord să plătească 500.000 lei lunar părții vătămate.
Critica vizând cuantumul daunelor morale nu a putut fi examinată deoarece nu se regăsește în nici unul dintre motivele de casare prevăzute de art. 3859alin. (1) C. proc. pen.
Și critica privind neobligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către partea civilă a fost apreciată ca nefondată.
Astfel, la prima instanță, partea civilă a dovedit efectuarea unor cheltuieli judiciare de 5.000.000 lei, reprezentând onorariul de avocat, iar instanța a dispus obligarea inculpatului la plata acestei sume către partea civilă.
în apel, partea civilă a depus două contracte de asistență juridică și chitanțe de achitare a onorariului, dar unul dintre contracte este cel încheiat cu apărătorul care a acordat asistență juridică părții civile în primă instanță, iar chitanța în valoare de 5.000.000 lei a fost avută în vedere, așa cum s-a precizat mai sus, inculpatul fiind obligat la plata acestei sume cu titlu de cheltuieli judiciare.
Din actele dosarului nu rezultă însă că pe parcursul acestui proces, partea vătămată ar fi fost asistată și de avocatul B.C. cu care este încheiat cel de al doilea contract, iar din conținutul contractului nu rezultă că acesta are legătură cu asistența juridică a părții civile în cauza de față.
De asemenea, la dosar nu s-a dispus nici o dovadă a cheltuielilor de judecată efectuate în apel.
Față de considerentele expuse, conform art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., a admis recursul părții civile și a casat hotărârile numai sub aspectul daunelor materiale, inculpatul fiind obligat la plata sumei de 950.525 lei și la plata unei prestații periodice de 500.000 lei lunar.
împotriva acestei decizii, în temeiul art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., partea civilă M.E. a formulat contestație la executare, susținând că executarea dispozițiilor civile ale sentinței, astfel cum a fost modificată prin decizia înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost împiedicată din cauza neconcordanței dintre considerentele și dispozitivul acestei decizii. în concret, se arată că, deși în considerente s-a reținut că se vor casa hotărârile doar sub aspectul daunelor materiale, în dispozitiv s-a menționat că sentința și decizia instanței de apel s-au casat sub aspectul soluționării laturii civile și, rejudecând, a fost obligat inculpatul la daune materiale și prestație periodică, omițând a se menține restul dispozițiilor laturii civile referitoare la daunele morale, ce nu au fost modificate.
Examinând contestația la executare în raport cu lucrările și materialul din dosarul cauzei, înalta Curte constată că aceasta este întemeiată.
într-adevăr, din dispozitivul deciziei nr. 2698 din 19 mai 2004 (dosar nr. 387/2004) a secției penale a înaltei Curți de Casație și Justiție rezultă că s-a admis recursul declarat de partea civilă, s-au casat sentința și decizia instanței de apel, numai cu privire la modul de soluționare a laturii civile și, rejudecând, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 950.525 lei daune materiale și la o prestație periodică lunară de 500.000 lei începând cu data de 7 aprilie 2003 și până la încetarea stării de nevoie, fără a se preciza dacă se mențin restul dispozițiilor laturii civile, respectiv daunele morale în cuantum de 60 milioane lei, acordate de instanța de fond și menținute de instanța de apel.
înalta Curte constată că acesta a fost o omisiune a instanței de recurs întrucât, în considerentele respectivei decizii, s-a menționat că se vor modifica ambele hotărâri atacate numai sub aspectul daunelor materiale iar, pe de altă parte, critica privind cuantumul insuficient al daunelor morale nu a fost examinată, cu motivarea că nu se regăsește în nici unul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 3859alin. (1) C. proc. pen., deci, pe cale de consecință, acest aspect al laturii civile nu a fost modificat.
Ca atare, înalta Curte apreciază că este necesar a lămuri dispozitivul deciziei contestate, în sensul de a se preciza că se mențin dispozițiile privind obligarea inculpatului la plata sumei de 60 milioane lei către partea civilă, cu titlu de daune morale, alături de obligarea acestuia la despăgubiri materiale și prestație periodică.
în consecință, în baza art. 463, raportat la art. 461 alin. (1) lit. c) și alin. (2) C. proc. pen., înalta Curte a admis contestația la executare formulată de contestatoarea, parte civilă M.E. și a lămurit dispozitivul deciziei contestate în sensul dispozitivului prezentei încheieri.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1754/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1741/2005. Penal → |
|---|
