ICCJ. Decizia nr. 1741/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 376 din 10 octombrie 2004, Tribunalul Giurgiu a condamnat pe inculpatul V.N. la 4 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) - art. 76 lit. b) C. pen.
în baza art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., a obligat inculpatul să plătească C.A.S. a municipiului București suma de 340.443.224 lei reprezentând cheltuieli de internare.
S-a reținut că victima B.T.O., trăind în concubinaj cu C.R., locuia într-un imobil din Giurgiu, împreună cu părinții concubinei și fiii acesteia dintr-o altă căsătorie.
T.V., fratele vitreg al concubinei victimei, l-a angajat pe inculpat să-i tencuiască o cameră din imobilul menționat.
în după-amiaza zilei de 26 septembrie 2003, inculpatul s-a încălțat cu o pereche de papuci ai victimei și a început să lucreze în camera respectivă.
Sosit acasă ulterior, victima a reproșat inculpatului că s-a încălțat cu papucii săi.
între cei doi a izbucnit un conflict verbal. în timpul altercației, victima a adresat inculpatului injurii referitoare la mama inculpatului, care era decedată.
Inculpatul a lovit victima cu pumnul în față, aceasta s-a dezechilibrat și a căzut jos, lovindu-se cu capul de pragul ușii.
Din inerție inculpatul a căzut peste victimă pe care, prinzând-o de păr a mai lovit-o de câteva ori cu capul de prag.
A intervenit C.R., aflată în apropiere, care a reușit să-l prindă pe inculpat de păr și să îl ridice în sus.
Urmare leziunilor cauzate de cădere, cu impact cranian, victima a decedat la data de 20 noiembrie 2003.
A fost înlăturată apărarea inculpatului, în sensul că ar fi fost amenințat de către victimă cu un cuțit, deoarece acest aspect nu este confirmat de nici una din probele administrate.
Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia nr. 955 din 14 decembrie 2004, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat împotriva hotărârii primei instanțe.
Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar a apreciat că prima instanță a reținut corect starea de fapt, corespunzător materialului probator administrat în cauză, vinovăția inculpatului fiind pe deplin dovedită, iar încadrarea juridică a faptei este cea legală.
Pe de altă parte, circumstanța atenuantă legală prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., nu poate fi reținută întrucât nu s-a dovedit că inculpatul se afla sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții determinată de o provocare din partea victimei.
în fine, pedeapsa aplicată inculpatului s-a apreciat că este corect individualizată, instanța de fond având în vedere toate criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
împotriva acestei din urmă hotărâri inculpatul a declarat recurs, reiterând, prin apărător, criticile formulate în apel.
Recursul este nefondat:
Din actele dosarului rezultă că, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul a lovit victima, cu pumnul în față.
Urmare loviturii primite, victima s-a dezechilibrat și a căzut, s-a lovit cu capul de un prag și a intrat în comă. în continuarea acestui episod, inculpatul a mai lovit victima de câteva ori.
Materialul probator administrat a stabilit că lovirea victimei a avut loc cu intenție, că între lovirea victimei și decesul acesteia există o legătură de cauzalitate și că față de rezultatul mai grav al infracțiunii de lovire inculpatul a avut o poziție subiectivă caracterizată prin culpă.
Drept urmare, încadrarea juridică dată de prima instanță este cea legală.
Ca atare, respingând apelul declarat de inculpat și menținând sentința atacată, instanța de control judiciar a pronunțat o hotărâre legală, nesupusă cazului de casare prevăzut de art. 3859pct. 17 C. proc. pen., așa încât recursul se constată a fi nefondat sub aspectul acestei critici.
Pe de altă parte, probele administrate, respectiv împrejurările în care a fost comisă fapta nu duc la concluzia săvârșirii infracțiunii sub stăpânirea stării psihice prevăzute în art. 73 lit. b) C. pen., așa încât circumstanța legală menționată în mod judicios nu a fost reținută de prima instanță.
în consecință, respingând apelul declarat de inculpat și menținând sentința primei instanțe, instanța de control judiciar a pronunțat o hotărâre legală, nesupusă cazului de casare prevăzut de art. 3859pct. 171 C. proc. pen., invocat de inculpat, așa încât recursul se constată a fi nefondat și sub aspectul acestei critici.
în fine, examinând cauza sub aspectul celei din urmă critici, se constată că prima instanță a ținut cont de toate criteriile de individualizare, cumulat, la aplicarea pedepsei.
Totodată, instanța de fond a reținut corect acele împrejurări de natură a ilustra un pericol social concret al faptei sub limita minimă a celui generic prevăzut de norma incriminatoare.
Drept urmare, instanța a reținut circumstanțe atenuante judiciare în favoarea inculpatului și a aplicat acestuia o pedeapsă situată sub limita minimă de 5 ani închisoare prevăzută de art. 183 C. pen.
Nu rezultă însă din dosar elemente care să justifice reducerea pedepsei sub pedeapsa aplicată de prima instanță și menținută în apel.
Ca atare, pedeapsa fiind corect individualizată, hotărârile pronunțate în cauză nu sunt supuse nici cazului de casare prevăzut de art. 3859pct. 14 C. proc. pen.
Totodată, nici alte cazuri de casare susceptibile a fi puse în discuție din oficiu nu se constată.
în consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.N., în baza art. 192 alin. (2) din același cod, a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1723/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1742/2005. Penal → |
|---|
