ICCJ. Decizia nr. 1859/2005. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1859/2005
Dosar nr. 197/2005
Şedinţa publică din 17 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1338 din 2 octombrie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a dispus condamnarea inculpatului C.B.A. la o pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen.
S-a menţinut starea de arest şi s-a dedus din pedeapsă timpul reţinerii şi arestării preventive a inculpatului.
S-a respins acţiunea civilă formulată de partea vătămată C.M.N.
În sfârşit a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat cât şi către partea vătămată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, în noaptea de 23 iunie 2004, inculpatul se îndrepta spre domiciliu, împreună cu martora P.D., inculpatul fiind în stare de ebrietate, a observat-o pe partea vătămată.
În faţa imobilului unde locuia partea vătămată, inculpatul i-a adresat expresii triviale şi în timp ce aceasta încerca să descuie uşa, inculpatul i-a cerut lanţul de la gât.
Partea vătămată fiind însărcinată, s-a speriat în momentul în care inculpatul îi trăgea de lanţ, condiţii în care i-a spus că îl va înmâna, ceea ce s-a şi întâmplat.
Cum partea vătămată se afla într-o puternică stare de temere i-a înmânat şi cerceii, ulterior sesizând organele de poliţie, acesta a fost imobilizat, iar bunurile recuperate, acestea fiind aruncate de inculpat într-o maşină.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate susţinând că, deşi în considerente s-au reţinut circumstanţele atenuante, prin minuta şi dispozitivul hotărârii instanţa nu le-a prevăzut şi nu a dat efectele cuvenite prevederilor art. 76 C. pen.
Prin Decizia penală nr. 935 din 9 decembrie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca nefondat, apelul inculpatului.
Împotriva acestei hotărâri, inculpatul a declarat recurs, reiterând acelaşi motiv ca şi în apel, apreciind că se impune reţinerea în favoarea sa a circumstanţelor atenuante, prevăzute de art. 74 – art. 76 C. pen.
Recursul este nefondat.
Din actele şi lucrările dosarului se constată că, instanţele au reţinut corect situaţia de fapt, dând încadrarea juridică legală faptei făcând şi o corectă individualizare a pedepsei.
Apărarea inculpatului, care vizează greşita individualizare a pedepsei, corespunde cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. şi va fi înlăturată ca neîntemeiată pentru următoarele considerente.
Corect instanţele au avut în vedere doar elemente de individualizare a pedepsei în contextul art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), raportat şi la celelalte elemente ce caracterizează gravitatea şi pericolul social sporit al faptei, fiind vorba de o infracţiune de tâlhărie comisă noaptea, în loc public, asupra unei persoane de sex feminin, însărcinată, pe care în prealabil a îmbrâncit-o. În atare situaţie, instanţele nu au considerat necesar a se reţine circumstanţele atenuante.
Pe de altă parte, faptul că inculpatul se afla în stare de beţie, care este o stare volitivă, nu poate conduce la ideea aplicării circumstanţelor atenuante, la fel de bine putând şi evaluată şi ca circumstanţă agravantă. Or, sub aspectul individualizării pedepsei, Curtea constată că pedeapsa aplicată a fost corect individualizată şi pe cale de consecinţă, văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul inculpatului.
Se va computa din pedeapsă timpul arestării preventive.
Văzând şi prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.B.A. împotriva deciziei penale nr. 935 din 9 decembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpatului de la 24 iunie 2004 la 17 martie 2005.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1858/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1862/2005. Penal. Art. 215 Cod Penal. Recurs → |
|---|
