ICCJ. Decizia nr. 1858/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1858/2005
Dosar nr. 563/2005
Şedinţa publică din 17 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 526 din 1 octombrie 2004, Tribunalul Braşov, în baza art. 211 alin. (2) lit. a), b) şi c), alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. c) C. pen. şi art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul P.L. la o pedeapsă de 5 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului P.L., iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus durata reţinerii şi arestării preventive de la 7 iunie 2004, la zi.
În baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), b) şi c), alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. c) C. pen. şi art. 76 C. pen., a condamnat pe inculpatul C.C.D. la o pedeapsă de 4 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus durata reţinerii de la 7 iunie 2004 (o zi).
A luat act că partea vătămată C.E.A. nu s-a constituit parte civilă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a stabilit în fapt că, în data de 6 iunie 2004, inculpatul P.L. l-a întâlnit pe martorul C.S.D., căruia i-a solicitat, prin ameninţare, o anumită sumă de bani, însă C.S. nu a dat curs solicitării inculpatului P.L., sens în care acesta din urmă i-a cerut martorului ca până a doua zi să găsească printre prietenii săi o persoană care deţine bunuri de valoare, urmând a decide modalitatea prin care şi le va însuşi.
Instanţa a mai reţinut că, în după amiaza aceleiaşi zile, inculpatul P.L., care era însoţit la acel moment de coinculpatul C.C.D., s-a întâlnit din nou cu martorul C.S. care i-a adus la cunoştinţă că un prieten de-al său, partea vătămată C.E.A., în vârstă de 15 ani, deţine un telefon mobil performant.
Inculpatul P.L. i-a cerut lui C.S., la discuţie asistând şi coinculpatul C.C.D., ca a doua zi, respectiv 7 iunie 2004, în jurul orei 21,00, să găsească o modalitate prin care să o aducă pe partea vătămată pe str. Fundătura Hărmanului din Braşov urmând ca în acel loc, împreună cu inculpatul C.C.D., să o deposedeze pe partea vătămată de telefonul mobil.
Instanţa a mai reţinut că, sub presiunea psihică exercitată de inculpatul P.L., numitul C.S. s-a conformat, sens în care împreună cu partea vătămată C.E. şi numitul M.G. s-au deplasat, în ziua de 7 iunie 2004, în jurul orei 22,00, pe str. Fundătura Hărmanului din Braşov, iar în dreptul staţiei de benzină P. de aceştia s-au apropiat inculpaţii P.L. şi C.C.D., care aveau feţele acoperite de cagule confecţionate de cei doi inculpaţi.
Speriaţi fiind, numiţii C.S., M.G. şi C.E. au început să fugă în direcţii diferite, inculpatul C.C.D. urmărindu-i pe M.G. şi C.S., iar inculpatul P.L. pe partea vătămată C.E., iar când acesta din urmă a căzut la pământ inculpatul P.L. i-a sustras telefonul mobil Nokia 7200, pe care partea vătămată îl avea la gât, şi a părăsit ulterior locul faptei.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel în termen legal Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov şi inculpatul P.L., acesta din urmă solicitând reducerea pedepsei aplicate.
Parchetul a criticat sentinţa pentru netemeinicie cu privire la ambii inculpaţi, solicitând înlăturarea circumstanţelor atenuante şi aplicarea unor pedepse la limita minimului special prevăzut de lege pentru infracţiunile săvârşite.
Curtea de Apel Braşov a respins, ca nefondate, apelurile declarate în cauză, constatând că prima instanţă a stabilit o corectă stare de fapt pe baza tuturor probelor administrate în cauză, a dat o încadrare juridică legală reţinând în mod corect săvârşirea faptei în condiţiile participaţiei penale de către cei doi inculpaţi.
În ce priveşte individualizarea pedepselor aplicate s-a apreciat că prima instanţă a respectat toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), astfel că pedepsele de 5 ani închisoare şi respectiv 4 ani închisoare cu executarea în regim de detenţie apar ca fiind suficiente pentru asigurarea scopului pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen., în raport de circumstanţele personale ale inculpaţilor.
S-a mai reţinut că nu se impune acordarea unei eficienţe sporite circumstanţelor atenuante recunoscute de prima instanţă, o reducere a pedepsei aplicată inculpatului P.L. sub 5 ani închisoare echivalând cu o negare a gradului concret sporit de pericol social al faptei comise.
În ce priveşte pedeapsa aplicată inculpatului C.C.D. s-a constatat că aceasta corespunde gradului de participaţie la săvârşirea infracţiunii, dar şi circumstanţelor personale ale acestuia.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul pedepselor aplicate.
Se invocă greşita reţinere, în opinia recurentului, a circumstanţelor atenuante în favoarea inculpaţilor cu consecinţa reducerii pedepselor sub minimul special prevăzut de textul incriminator.
S-a argumentat, în sensul că reţinerea circumstanţelor atenuante este nejustificată raportat la persoana inculpaţilor.
Recursul declarat este nefondat.
Atât instanţa de fond cât şi cea de apel au făcut o corectă apreciere a criteriilor de individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor acordând, deopotrivă, semnificaţia cuvenită atât pericolului social al faptelor reţinute în sarcina acestora cât şi datelor ce caracterizează persoana fiecăruia, reţinând justificat în favoarea lor circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen.
Instanţele au avut în vedere şi concluziile consilierului de reintegrare socială şi supraveghere care în urma evaluării inculpatului P.L. şi-a exprimat opinia că acesta a conştientizat consecinţele faptei comise, iar perspectiva reintegrării sale sociale este bună, dar şi datele ce caracterizează persoana inculpatului C.C.D. şi care au format convingerea că se impune recunoaşterea circumstanţelor atenuante în favoarea inculpaţilor care să permită orientarea spre pedepse situate sub limita minimă prevăzută de textul incriminator.
Aşa fiind, recursul declarat de parchet apare, ca nefondat, şi va fi respins în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., avându-se în vedere şi faptul că verificând Decizia atacată în raport şi cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se identifică existenţa şi a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare.
Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului P.L. timpul arestării preventive conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP)
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov împotriva deciziei penale nr. 411/ R din 21 decembrie 2004 a Curţii de Apel Braşov, privind pe inculpaţii P.L. şi C.C.D.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului P.L., timpul arestării preventive a inculpatului de la 7 iunie 2004 la 17 martie 2005.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimaţilor inculpaţi în sumă de câte 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1844/2005. Penal. Plângere recurs. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1859/2005. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
