ICCJ. Decizia nr. 1869/2005. Penal. Revizuire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1869/2005
Dosar nr. 788/2005
Şedinţa publică din 17 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1511 din 30 noiembrie 2004, pronunţată în dosarul nr. 6029/2004 de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în temeiul dispoziţiilor art. 403 alin. (3) C. proc. pen., s-a respins cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 1306 din 19 decembrie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2427 din 5 mai 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cererea formulată de revizuientul inculpat V.M.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat revizuientul la plata sumei de 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 200.000 lei a rămas în sarcina statului.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1306 din 19 decembrie 2003 s-a dispus condamnarea inculpatului V.M. la 12 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzute de art. 174 C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În conformitate cu art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
S-a menţinut arestarea preventivă şi s-a dedus prevenţia de la 27 aprilie 2003 la zi.
S-a confiscat în conformitate cu art. 118 lit. b) C. proc. pen., cuţitul care a servit la comiterea infracţiunii.
În fapt, pe baza probelor administrate s-a reţinut că, la data de 27 aprilie 2003, inculpatul V.M., după ce consumase alcool, a avut discuţii în contradictoriu cu victima N.L. şi a înjunghiat-o cu un cuţit pe care i l-a introdus în zona hemitoracelui stâng, provocându-i o plagă ce a lezat organele interne şi a secţionat aorta abdominală, generând decesul acesteia.
Agresiunea inculpatului asupra victimei a avut loc în condiţiile în care aceasta din urmă a intervenit în conflictul verbal care a izbucnit între inculpat şi martora V.I., soţia inculpatului, şi i-a cerut inculpatului să înceteze să mai adreseze injurii.
Inculpatul a început să o jignească şi pe victimă, solicitându-i să părăsească incinta locuinţei şi enervat de faptul că aceasta nu a dat curs solicitării sale, inculpatul s-a deplasat în bucătăria imobilului de unde a luat un cuţit, a ieşit în curte unde se afla victima şi a înjunghiat-o în zona hemitoracelui stâng.
Hotărârea a rămas definitivă prin respingerea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a recursului declarat de inculpat.
Tribunalul a reţinut că motivele invocate de revizuient nu se încadrează în dispoziţiile strict şi limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen.
Împotriva sentinţei de respingere a cererii de revizuire a declarat apel revizuientul care a solicitat să se aprecieze asupra cererii de revizuire, întrucât martorii au dat declaraţii mincinoase în faza de urmărire penală care nu reflectă realitatea.
Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca nefondat, apelul constatând, că aspectele invocate de revizuient în cererea sa, respectiv legitima apărare şi lipsa de discernământ, deşi teoretic realizează cerinţele prevăzute de art. 394 C. proc. pen., în speţă nu pot determina admiterea cererii de revizuire, deoarece sunt împrejurări care au fost cunoscute de instanţe la soluţionarea în fond a cauzei şi au fost verificate de aceasta.
De altfel, s-a reţinut că din actele dosarului rezultă că revizuientul cu ocazia judecării cauzei în primă instanţă şi în căile ordinare de atac a invocat scuza provocării, legitima apărare, dar şi starea sa de sănătate, iar instanţele s-au pronunţat asupra acestor aspecte.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs revizuientul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi a reiterat susţinerile din cererea de revizuire respectiv starea de provocare în care a acţionat, lipsa intenţiei de a ucide victima, starea de ebrietate în care se afla şi care ar fi condus la pierderea discernământului în momentele respective.
Recursul nu este întemeiat.
Potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuirea hotărârii se poate obţine numai în urma descoperirii unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, dacă, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 394 alin. (2) C. proc. pen., prin aceste fapte sau împrejurări noi, se poate dovedi netemeinicia unei soluţii de achitare sau de încetare a procesului penal ori de condamnare, după caz.
Rezultă aşadar că este admisibilă doar revizuirea hotărârilor netemeinice sub aspectul existenţei sau inexistenţei faptei ori a vinovăţiei autorului, precum şi a celor netemeinice sub aspectul prevederilor legale referitoare la încetarea procesului penal.
Prin urmare, revizuirea trebuie să fie totală, să ducă la o soluţie radical opusă celei pronunţate anterior şi anume achitarea celui condamnat sau condamnarea celui achitat ori încetarea procesului penal.
Dimpotrivă, dacă prin faptele sau împrejurările invocate în revizuire nu se tinde a se dovedi nevinovăţia condamnatului, ci stabilirea unor situaţii de natură a atenua răspunderea penală a acestuia, cererea de revizuire nu poate fi primită.
În speţă, revizuientul nu a invocat fapte sau împrejurări noi care să nu fi fost cunoscute de instanţe la soluţionarea cauzei, cum ar fi legitima apărare şi starea sănătăţii sale, aspecte care au fost verificate cu ocazia judecării cauzei, astfel că nu sunt incidente dispoziţiile art. 394 lit. a) C. proc. pen.
Pe de altă parte starea de provocare în care susţine revizuientul că ar fi acţionat asupra victimei a fost şi ea invocată în faţa instanţelor, astfel că nu reprezintă o împrejurare nouă, iar starea sănătăţii sale a fost avută în vedere cu ocazia individualizării pedepsei aplicate.
De altfel, din actele medicale existente la dosar rezultă că afecţiunile de care suferă condamnatul nu au afectat starea psihică a acestuia, cu consecinţe asupra discernământului său pentru a se putea susţine aplicabilitatea dispoziţiilor art. 48 C. pen.
În ce priveşte susţinerea revizuientului că s-ar impune reducerea pedepsei avându-se în vedere circumstanţele reale şi personale, este de arătat că o asemenea cerere nu poate fi invocată pe calea revizuirii, care este o cale extraordinară de atac, cazurile de revizuire fiind strict şi limitativ prevăzute de lege.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată, că hotărârile instanţelor de respingere a cererii de revizuire formulată de condamnat şi respectiv a apelului declarat de acesta, sunt legale şi temeinice, astfel că recursul promovat în cauza de faţă este nefondat şi va fi respins, ca atare, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul V.M. împotriva deciziei penale nr. 51/ A din 24 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie.
Obligă pe recurentul revizuient la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1862/2005. Penal. Art. 215 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1871/2005. Penal. Plângere recurs. Recurs → |
|---|
