ICCJ. Decizia nr. 1961/2005. Penal. Plângere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1961/2005
Dosar nr. 5157/2004
Şedinţa publică din 22 martie 2005
Deliberând asupra cauzei penale de faţă;
Din actele dosarului rezultă următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 28 pronunţată la data de 6 august 2004, în dosarul penal nr. 1380/2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Il-a penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenta C.V., împotriva rezoluţiei nr. 99/II/2004, dată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, privind pe procurorul R.S., cu cheltuieli judiciare către stat.
Ceea ce s-a avut în vedere a fost corectitudinea respingerii plângerilor împotriva rezoluţiei, legală şi temeinică, în raport de supravegherea corespunzător efectuată asupra unei persoane, de către procurorul R.S.
Pentru verificarea tuturor aspectelor au fost depuse acte şi s-au ataşat toate dosarele.
Împotriva acestei hotărâri, petenta, în termen legal, a declarat recurs, invocând ca motive de casare dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 1, 3, 5, 9, 10, 16, 171, 18, 21 C. proc. pen.
Examinând hotărârea atacată în raport de criticile aduse, probele existente şi dispoziţiile legale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este nefondat.
Dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. nu-şi regăsesc aplicarea în cauză, deoarece având în vedere că s-au invocat dispoziţiile art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), raportat la activitatea procurorului R.S., au fost respectate dispoziţiile privind competenţa materială şi după calitatea persoanei, cazul fiind instrumentat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
În ceea ce priveşte pct. 3 al art. 3859 alin. (1) C. proc. pen., de asemenea, a fost nejustificat invocat deoarece nu s-a încălcat vreo normă privind compunerea instanţei şi n-a existat caz de incompatibilitate.
Judecata a avut loc fără participarea intimatului, deci nu se poate invoca lipsa inculpatului, care oricum nu era obligatorie.
Hotărârea este bine motivată şi justifică dispozitivul, nu e în contradicţie cu acesta. Astfel, instanţa corect a reţinut că, la data de 22 aprilie 1999, numita C.V. a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 5 Bucureşti cu o plângere înregistrată sub nr. 3230/P/1999, numiţilor B.Ş.C., A.I. şi B.I., solicitând a fi efectuate cercetări faţă de aceştia pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 215, art. 289, art. 291 şi art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Plângerea a fost transmisă la secţia 17 Poliţie, unde a fost înregistrată sub nr. 839345 din 14 mai 1999.
Prin referatul cu nr. 839345 din 15 iunie 1999, organele de poliţie au propus în baza art. 228 alin. (4) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale, în cauza sesizată de numita C.V.
Propunerea de cercetare penală nu a fost însuşită de procuror, prin Ordonanţa nr. 3230/P/1999 din 27 august 1999, dispunându-se restituirea cauzei la secţia 17 Poliţie, în vederea audierii reclamantei, a numitului B.Ş.C. şi a martorilor propuşi de părţi, urmând ca, în funcţie de datele obţinute, să fie apreciată necesitatea efectuării unor expertize grafice în cauză.
Deoarece, la data de 24 septembrie 1999, numita C.V. a depus la secţie 17 Poliţie o precizare a plângerii iniţiale, în care arată că se constituie parte civilă cu suma de 78.275.000 lei, prin Ordonanţa nr. 3230/P/1999 din 7 ianuarie 2000, Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 5 Bucureşti a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti pentru a face cercetări pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzute de art. 215 alin. (5) C. pen.
Cauza a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti sub nr. 13/P/2000 şi trimisă în vederea continuării cercetărilor la secţia 17 Poliţie.
Prin referatul nr. 1184081/2000 organele de poliţie au propus neînceperea urmăririi penale în cauză, privind pe B.Ş.C., cu motivarea că faptele comise de acesta nu sunt prevăzute de legea penală.
Prin Ordonanţa nr. 133/P/2000 din 11 iulie 2000, întocmită de procurorul R.S., din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, s-a dispus restituirea dosarului la secţia 17 Poliţie în vederea completării urmăririi penale, indicându-se un număr de 14 activităţi ce urmau a fi efectuate de organele de cercetare penală (efectuarea de verificări la F.P.S. şi F.P.P. pentru a se stabili preţul real de vânzare a acţiunilor, ataşarea la dosarul cauzei a tuturor chitanţelor de achitare a acţiunilor de către acţionari, verificarea contului nr. 4000250017 al Băncii C., pentru a se stabili titularul contului, ataşarea dispoziţiilor de plată originale, prin care s-a achitat de către SC S.P. avansul de 20 % din valoarea contractului cu F.P.S., etc.).
Prin rezoluţia nr. 3981/VIII-1/2000 din 29 decembrie 2000, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti a revenit cu adresă în atenţia comandantului secţiei 5 Poliţie, prin care a atras atenţia că de la data ordonanţei de restituire, întocmită de procurorul R.S., timp de 4 luni dosarul a rămas în nelucrare, reiterând 10 din activităţile de cercetare indicate în rezoluţia din 11 iulie 2000.
Prin adresa din 15 mai 2002, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a trimis dosarul nr. 133/P/2000 la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 5 Bucureşti spre competentă soluţionare.
Prin ordonanţa 3230/P/1999 din 19 iulie 2002, Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 5 Bucureşti a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului B.C., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 215, art. 289, art. 291 şi art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), întrucât din cercetările efectuate în cauză a rezultat că faptelor le lipseşte unul din elementele constitutive, respectiv latura obiectivă.
Împotriva acestei soluţii a formulat plângere C.V., respinsă, ca neîntemeiată, de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 5 Bucureşti sub nr. 949/VIII-1/2002 din 18 octombrie 2002.
Petenta s-a adresat în continuare Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, iar prin Ordonanţa 3265/VIII-1/2000, prim-procurorul acestui parchet a admis în parte plângerea formulată de C.V. împotriva Ordonanţelor nr. 3230/P/1999 şi 949/VIII-1/2000, infirmându-se parţial soluţia adoptată de Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 5 Bucureşti, ca urmare a neemiterii unei soluţii cu privire la activitatea infracţională desfăşurată de B.I. şi A.I. şi menţinându-se soluţia adoptată de învinuitul B.Ş.C.
Urmare infirmării parţiale, prin ordonanţa 3230/P/1999 din 18 decembrie 2002 Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 5 Bucureşti a dispus neînceperea urmăriri penale, atât faţă de B.I. şi A.I., pentru săvârşirea infracţiunilor, prevăzute de art. 246, art. 215, art. 214, art. 289 şi art. 291 C. pen., cât şi faţă de B.Ş.C., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 214 C. pen.
Prin ordonanţa din 21 martie 2003 a Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 5 Bucureşti s-a dispus conexarea dosarului nr. 6428/P/2002 al Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 5 Bucureşti la dosarul nr. 3230/P/1999 al Parchetului de lângă Judecătoria sectorului 5 Bucureşti întrucât între cele două cauze există identitate de obiect şi părţi.
Împotriva ordonanţei de conexare a formulat plângere C.V., invocând faptul că între cele două dosare nu există identitate de infracţiuni şi persoane.
Prin Ordonanţa nr. 369/VIII-1/2003 din 9 aprilie 2003 prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 5 Bucureşti a respins cererea ca neîntemeiată, soluţie comunicată petentei la 9 aprilie 2003.
În consecinţă, în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., prin rezoluţia din 11 septembrie 2002, pronunţată în dosarul nr. 1674/P/2003 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus neîceperea urmăririi penale faţă de procurorul R.S., din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 264 C. pen., cercetările făcute ca urmare a plângerii formulate la data de 7 august 2003 de către petenta C.V., împotriva procurorului R.S., în legătură cu soluţionarea de către acesta a cauzei penale nr. 133/P/2000 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Împotriva acestei soluţii a formulat plângere petenta C.V.
Prin rezoluţia nr. 99/II/2/2004 din 5 ianuarie 2004, procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a respins, în temeiul art. 278 C. proc. pen., ca neîntemeiată, plângerea formulată de C.V. împotriva soluţiei emise la data de 11 septembrie 2003, dosarul nr. 1674/P/2003 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, privind pe procurorul R.S.
Pentru a dispune astfel, procurorul general a avut în vedere următoarele:
Cauza penală la care se referea petiţionata a fost instrumentată de organele de cercetare penală ale poliţiei, acestea fiind în primul rând şi direct responsabile de operativitatea soluţionării ei.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, prin procurorul R.S. a exercitat supravegherea cauzei numai până la data de 15 mai 2002, dată la care dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, urmând însă a fi instrumentată tot de organele de cercetare penală ale poliţiei, la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 5 Bucureşti.
Nu au fost stabilite fapte determinate, omisive sau comisive, săvârşite de procurorul R.S., care să fi evidenţiat vreunul dintre elementele constitutive ale infracţiunii, prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), sau art. 264 C. pen., şi nici latura subiectivă specifică vreuneia dintre aceste infracţiuni.
Instanţa s-a pronunţat asupra tuturor cererilor, probelor şi motivelor invocate, concluzionând în mod corect că soluţia pronunţată în cauză este legală şi temeinică, plângerea formulată fiind nefondată pentru considerentele care vor urma.
Curtea constată că urmărirea penală s-a prelungit în mod obiectiv datorită complexităţii cauzei, a cererilor formulate de petentă, în cauză efectuându-se, după cum s-a arătat, acte procedurale specifice fazei de urmărire penală.
Totodată, procurorul R.S. a exercitat o supraveghere efectivă a urmăririi penale, a procedat la audierea părţilor şi a martorului V.I., efectuând ritmic acte de urmărire penală.
Infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), este fapta funcţionarului care cu intenţie, efectuându-şi atribuţiile de serviciu în mod incorect, provoacă o vătămare intereselor legale ale unei persoane fizice.
Fapta se poate comite printr-o acţiune sau inacţiune cu prilejul efectuării unui act de serviciu la care funcţionarul era îndreptăţit să procedeze.
În cauză, nu există dovada caracterului incorect al exercitării atribuţiilor de serviciu de către procurorul R.S., care de altfel şi-a îndeplinit în mod corect atribuţiile care îi reveneau în procesul penal privind pe B.C., ş.a.
Art. 264 C. pen. încriminează fapta aceluia care sprijină un infractor, fără o înţelegere stabilită înainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii, pentru a se sustrage răspunderii penale, consecinţelor legale a săvârşirii infracţiunii ori pentru a beneficia de avantajele create prin infracţiune.
Termenii legali se referă la stabilirea certă, efectivă a unui infractor.
Ori, în cauză, nu s-au stabilit fapte determinate, omisive sau comisive, săvârşite de procurorul R.S., din care să rezulte sprijinul cert, efectiv acordat persoanelor împotriva cărora petenta a formulat plângeri penale.
Împrejurarea că în cauză nu s-a dispus trimiterea în judecată a numiţilor B.Şt., A.I. şi B.I. nu poate conduce la concluzia că procurorul care a instrumentat şi supravegheat urmărirea penală a săvârşit o faptă prevăzută de lege.
Problema achitării sau încetării procesului penal, greşite, nu are legătură cu soluţiile ce se pronunţă în procedura prevăzută de art. 2781 C. proc. pen.
Dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., prevăd posibilitatea cenzurării activităţii de urmărire penală de către instanţă, îndreptăţită dacă plângerea este întemeiată, să ia anumite măsuri.
În cauză, instanţa nu a considerat întemeiată plângerea, pentru considerentele exprimate, şi drept consecinţă a respins-o, deci hotărârea s-a pronunţat cu respectarea legii şi în spiritul ei.
Hotărârea de respingere a probei de către instanţă reprezintă concluzia acesteia în raport de probele înfăţişate şi textele de lege aplicabile, aşadar nu este bazată pe vreo gravă eroare de fapt.
În fine judecata în primă instanţă a avut loc cu respectarea regulilor de procedură, acestea prevăzând obligativitatea înştiinţării părţilor nu şi a formei sub care se prezintă.
Date fiind considerentele exprimate recursul urmează a fi respins, ca nefondat, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Recurenta aflată în culpă procesuală va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara C.V. împotriva sentinţei penale nr. 78 din 6 august 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă pe recurentă să plătească statului suma de 600.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1960/2005. Penal. Art. 208 ,209 c pen. Recurs... | ICCJ. Decizia nr. 1962/2005. Penal. Revizuire. Recurs → |
|---|
