ICCJ. Decizia nr. 196/2005. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 196/2005
Dosar nr. 6828/2004
Şedinţa publică din 12 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1098 din 9 septembrie 2004, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe inculpatul B.N.V., în baza art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) C. pen., la 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A fost dedusă prevenţia de la 26 aprilie 2004 şi s-a dispus menţinerea arestării preventive.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1.500.000 lei despăgubiri către partea civilă O.I.S. şi la 200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Instanţa a reţinut, în fapt, că la data de 30 septembrie 2003, în timp ce partea vătămată O.I.S., elevă a Şcolii nr. 51 din Bucureşti, se afla în apropierea instituţiei de învăţământ cu alte două colege, inculpatul, profitând de neatenţia acesteia, i-a smuls telefonul mobil marca Motorola legat la gât cu un şnur, după care a dispărut în fugă.
Prejudiciul, evaluat la suma de 1.500.000 lei, nu a fost recuperat, inculpatul vânzând telefonul unui necunoscut.
Împotriva acestei hotărâri inculpatul B.N.V. a declarat apel, criticând-o sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei, pe care a apreciat-o ca severă şi solicitând reducerea acesteia.
Prin Decizia penală nr. 801 din 4 noiembrie 2004, Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca nefondat, apelul, constatând că pedeapsa a fost corect individualizată.
Decizia penală sus-menţionată a fost atacată cu recurs de către inculpat, invocând, ca şi în precedenta cale de atac, netemeinicia hotărârii în ceea ce priveşte individualizarea pedepsei, considerată excesivă.
Verificând hotărârea atacată pe baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursul inculpatului se întemeiază pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., însă nu este fondat.
Situaţia de fapt a fost corect reţinută de instanţe şi aceasta rezultă din declaraţiile martorilor M.D. şi M.D., procesele-verbale de realizare a procedurii recunoaşterii din grup a inculpatului de către cele două martore, procesul-verbal de constatare şi planşele foto, coroborate cu declaraţiile părţii vătămate şi ale inculpatului, scrise personal şi, respectiv, consemnate de procuror şi judecător în procedura arestării preventive, prin care acesta a recunoscut săvârşirea infracţiunii.
Justificat a fost înlăturată declaraţia inculpatului din cursul judecăţii, prin care a negat să fi fost autorul faptei, întrucât aceasta nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă, susţinerile acestuia, în sensul că la data faptei se afla la locul de muncă, fiind infirmate de administratorul societăţii, martora A.C.
Încadrarea juridică este legală.
La aplicarea pedepsei s-a ţinut seama de toate criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi deşi gradul de pericol social al infracţiunii săvârşite este ridicat, unele împrejurări privind persoana şi conduita inculpatului, favorabile acestuia (fără antecedente penale, tânăr, sincer în cursul urmăririi penale) au fost reţinute ca circumstanţe atenuante judiciare, cu efectul coborârii pedepsei sub limita minimă specială legală.
Pedeapsa astfel cum a fost individualizată este necesară realizării funcţiilor de constrângere şi reeducare ale sancţiunii, precum şi scopului prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni, nefiind justificată reducerea acesteia.
Cum nu se constată, din examinarea hotărârilor, nici existenţa vreuneia dintre celelalte cazuri de casare, care potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu, Curtea va respinge recursul inculpatului B.N.V. ca nefondat.
Din pedeapsa aplicată se va scade timpul reţinerii şi al arestării preventive a inculpatului de la 26 aprilie 2004 la 12 ianuarie 2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.N.V. împotriva deciziei penale nr. 801 din 4 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 26 aprilie 2004 la 12 ianuarie 2005.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1959/2005. Penal. Art. 264 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1960/2005. Penal. Art. 208 ,209 c pen. Recurs... → |
|---|
