ICCJ. Decizia nr. 1960/2005. Penal. Art. 208 ,209 c pen. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1960/2005
Dosar nr. 3745/2004
Şedinţa publică din 22 martie 2005
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Judecătoria Iaşi, prin sentinţa penală nr. 1328 din 5 martie 2002, a condamnat pe inculpatul A.A., pentru săvârşirea infracţiunilor, prevăzute şi pedepsite de art. 208 alin. (1) şi art. 209 lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 40 C. pen. (prin schimbarea încadrării juridice) la pedeapsa de 3 ani închisoare; art. 208 alin. (1) şi art. 209 lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 40 C. pen. (prin schimbarea încadrării juridice) la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
A constatat concurenţa infracţiunilor pentru care a fost condamnat la:
- 5 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor, prevăzute şi pedepsite de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., graţiată potrivit Legii nr. 137/1997;
- 5 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzută şi pedepsită de art. 293 C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., graţiată potrivit Legii nr. 137/1997, pedepse stabilite prin sentinţa penală nr. 793 din 11 martie 1998 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin neapelare;
- un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzută şi pedepsită de art. 68 lit. b) Legea nr. 56/1992, cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., stabilită şi graţiată potrivit Legii nr. 137/1997 prin sentinţa penală nr. 135 din 13 octombrie 1997 a Tribunalului Bihor, definitivă prin neapelare.
În baza art. 36 alin. (2) C. pen., a contopit pedepsele stabilite prin sentinţa penală nr. 793 din 11 martie 1998 a Judecătoriei Oradea şi sentinţa penală nr. 135 din 13 octombrie 1997 a Tribunalului Bihor şi a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de un an închisoare.
În baza art. 10 Legea nr. 137/1997 a revocat beneficiul graţierii condiţionate a pedepselor anterior precizate şi a adiţionat pedeapsa rezultantă de un an închisoare la pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin această sentinţă, inculpatul urmând să execute pedeapsa unică de 4 ani închisoare.
Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii, respectiv de la 29 noiembrie 2000 ora 21,30 la 30 noiembrie 2000.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., a constatat recuperate integral, prin restituire, prejudiciile cauzate părţilor vătămate D.C. în sumă de 300.000 lei şi M.D., în sumă de 1.300.000 lei.
S-a reţinut că, în ziua de 15 noiembrie 2000, aflându-se în zona Gării Iaşi, inculpatul A.A. a sustras suma de 300.000 lei din poşeta părţii vătămate D.C.
De asemenea, la 29 noiembrie 2000, aflându-se în magazinul E. din Iaşi, inculpatul a sustras suma de 1.300.000 lei din poşeta părţii vătămate M.D.
Părţile vătămate nu s-au constituit părţi civile, prejudiciile fiind recuperate prin restituire.
Tribunalul Iaşi, prin Decizia penală nr. 189 din 11 februarie 2003, a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpat.
Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia penală nr. 552 din 1 iulie 2003, a admis recursul formulat de inculpatul A.A. împotriva deciziei penale nr. 189 din 11 februarie 2003 a Tribunalului Iaşi şi a sentinţei penale nr. 1328 din 5 martie 2002 a Judecătoriei Iaşi, pe care le-a casat în parte în latura penală.
Rejudecând cauza:
1. A înlăturat aplicarea art. 36 alin. (2) C. pen., pentru pedepsele aplicate inculpatului prin sentinţele penale nr. 793 din 11 martie 1998 a Judecătoriei Oradea definitivă prin neapelare la 29 martie 1998 şi nr. 135 din 13 octombrie a Tribunalului Bihor, definitivă prin neapelare la 10 noiembrie 1997.
2. A înlăturat aplicarea art. 10 din Legea nr. 137/1997 pentru pedeapsa de un an închisoare, aplicată pentru art. 68 lit. b) din Legea nr. 56/1992 prin sentinţa penală nr. 135 din 13 octombrie 1997 a Tribunalului Bihor.
3. A menţinut revocarea graţierii dispusă în baza art. 10 din Legea nr. 137/1997 pentru pedeapsa rezultantă de 5 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 793 din 11 martie 1998 a Judecătoriei Oradea.
4. A menţinut cele două pedepse de câte 3 ani închisoare aplicate inculpatului în prezenta cauză pentru două infracţiuni de furt calificat prevăzute de art. 208 al.1, 209 lit. e) C. pen., pe care le-a repus în individualitatea lor şi a înlăturat aplicarea art. 33 lit. a) şi 34 lit. a) C. pen.
5. În baza art. 1 din Legea 543/4 octombrie 2002 a graţiat în întregime cele două pedepse de la pct. 4 şi a atenţionat inculpatul asupra dispoziţiilor art. 7din aceeaşi lege.
A constatat că din pedepse inculpatul a executat 1 zi, de la 29 noiembrie, la 30 noiembrie 2000.
6. Total pedeapsă de executat – pedeapsa de 5 luni închisoare de la pct. 3, aplicată prin sentinţa penală 793/11.03.1998 a Judecătoriei Oradea.
A menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârilor recurate.
În baza art. 409 şi art. 410 alin. (1) partea I pct. 71 teza I C. proc. pen., procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare, împotriva celor trei hotărâri, susţinând că instanţele de judecată au pronunţat hotărâri contrare art. 4 alin. (2) paragraf A pct. 12 din Legea nr. 543/2002 privind graţierea unor pedepse.
În recursul în anulare s-a arătat că potrivit dispoziţiilor sus-menţionatului articol sunt exceptaţi de la beneficiul graţierii cei cărora li s-au aplicat pedepse pentru următoarele infracţiuni: furtul de autovehicule, precum şi furtul calificat, prevăzute în art. 209 alin. (1) lit. a), b), d) şi g), alin. (2) şi (3) C. pen., în redactarea anterioară OUG nr. 207/2000, în art. 209 alin. (1) – (4) C. pen., în redactarea anterioară Legii nr. 456/2001, pentru aprobarea OUG nr. 207/2000 şi în art. 209 alin. (2) – (4) C. pen., în redactarea în vigoare.
Astfel, Legea nr. 543/2002, privind graţierea unor pedepse, prevede că sunt exceptate de la graţiere infracţiunile de furt calificat, prevăzute de art. 209 alin. (1) – (4) C. pen., săvârşite în perioada 22 noiembrie 2000 – 25 iulie 2001.
În consecinţă, instanţele trebuia să constate graţiată numai pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată pentru infracţiunea de furt calificat, săvârşită la 15 noiembrie 2000.
De asemenea, trebuia să dispună ca inculpatul să execute prin privare de libertate pedeapsa de 3 ani închisoare, stabilită pentru infracţiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen., săvârşită la 29 noiembrie 2000, la care să adauge, ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 137/1997, pedeapsa de 5 luni închisoare, pronunţată de Judecătoria Oradea în dosarul nr. 6736/1996, urmând ca inculpatul să execute, în final 3 ani şi 5 luni închisoare.
Pentru aceste motive s-a cerut admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor şi rejudecarea cauzei.
Recursul în anulare este fondat.
Din actele dosarului, rezultă, cum corect au reţinut şi instanţele de judecată, ca inculpatul A.A. a săvârşit cele două infracţiuni de furt calificat prevăzute de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen., deduse judecăţii, la 15 noiembrie şi, respectiv, 29 noiembrie 2000.
Potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (2) paragraful A pct. 12 din Legea nr. 543/2002, privind graţierea unor pedepse, sunt exceptate de la graţiere infracţiunile de furt calificat, prevăzute de art. 209 alin. (1) – (4) C. pen., săvârşite în perioada 22 noiembrie 2000 – 25 iulie 2001.
Ca atare, urmează să se constate ca fiind graţiată numai pedeapsa aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, săvârşită la 15 noiembrie 2000, în timp ce pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 208 – art. 209 lit. e) C. pen., fapta săvârşită la 29 noiembrie 2000, se va constata că este exceptată de la graţiere.
Totodată, se va menţine revocarea graţierii pentru pedeapsa rezultantă de 5 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 793 din 11 martie 1998 a Judecătoriei Oradea, care se va executa pe lângă pedeapsa de 3 ani închisoare, urmând ca inculpatul A.A. să execute pedeapsa de 3 ani şi 5 luni închisoare.
În consecinţă, recursul în anulare, fiind fondat, Curtea urmează să-l admită în baza art. 4141 raportat la art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. şi a dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 1328 din 5 martie 2002 a Judecătoriei Iaşi, deciziei penale nr. 189 din 11 februarie 2003 a Tribunalului Iaşi şi deciziei penale nr. 552 din 1 iulie 2003 a Curţii de Apel Iaşi, privind pe intimatul inculpat A.A., sub aspectul greşitei aplicări a dispoziţiilor Legii nr. 543/2002, privind graţierea unor pedepse.
În baza art. 4 alin. (2) paragraf A pct. 12 din Legea nr. 543/2002, înlătură aplicarea graţierii pedepsei de 3 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 208 – art. 209 lit. e) C. pen., faptă săvârşită la 29 noiembrie 2000, exceptată de la graţiere.
Menţine revocarea graţierii pentru pedeapsa rezultantă de 5 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 793 din 11 martie 1998 a Judecătoriei Oradea, care se va executa pe lângă pedeapsa de 3 ani închisoare, urmând ca inculpatul A.A. să execute 3 ani şi 5 luni închisoare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 196/2005. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1961/2005. Penal. Plângere. Recurs → |
|---|
