ICCJ. Decizia nr. 1958/2005. Penal. Art. 254 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1958/2005
Dosar nr. 872/2005
Şedinţa publică din 22 martie 2005
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Suceava, secţia penală, prin sentinţa nr. 114 din 29 aprilie 2004, a condamnat inculpatul C.D. la 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 din acelaşi cod.
În baza art. 81 C. pen., a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare de 5 ani şi a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării art. 83 C. pen.
A dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 13 martie la 11 aprilie 1997.
În temeiul art. 254 alin. (3) C. pen., a confiscat de la inculpat suma de 2.812.000 lei.
Inculpatul a fost obligat să restituie denunţătorilor M.D. şi D.P.C. sumele de 619.000 lei şi respectiv 1333 dolari S.U.A. sau echivalentul în lei la cursul oficial din ziua plăţii.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., a dispus încetarea procesului penal, privind pe inculpatul G.G. trimis în judecată, pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., ca urmare a decesului acestuia.
Prima instanţă a reţinut că, în perioada anilor 1993 – 1996, inculpatul C.D., în calitate de şef sector administrativ la SC C. SA Suceava, a pretins şi primit diverse sume de bani şi bunuri materiale în valoare de 35.000.000 lei, de la un număr de 9 persoane, pentru a le repartiza garsoniere şi a le întocmi convenţii de cazare în căminele de nefamilişti şi contracte de închiriere pentru spaţii comerciale aparţinând societăţii.
Astfel, în cursul lunii februarie 1996, numiţii B.D. şi J.L., care locuiau fără forme legale într-o cameră din căminul de nefamilişti nr. 9 A, s-au prezentat la inculpatul C.D. şi i-au solicitat să le întocmească convenţia de cazare.
Întrucât au fost refuzaţi cu motivaţia că încăperea respectivă urma să fie repartizată unui salariat al societăţii, iar de la alte persoane au aflat că pentru rezolvarea favorabilă a cererii ar trebui să-l stimuleze pe inculpat cu unele „atenţii", în luna martie 1996, B.D. i-a oferit suma de 400.000 lei.
Mituitorul a dedus că oferta a fost socotită insuficientă de către inculpat, care nu a întocmit convenţia de cazare, cerându-i să revină în altă zi.
Într-adevăr, în una din zilele lunii aprilie 1996, inculpatul i-a cerut lui B.D., ca pentru perfectarea actului de închiriere să-i procure 30 coli tablă zincată, care i-ar fi necesare pentru societate.
După ce a cumpărat tabla, pe care a depozitat-o la locul de muncă al concubinei sale, J.L. (Dispensarul medical C.F.R. Suceava Nord), acesta l-a anunţat pe inculpat, care a trimis o maşină pentru a transporta bunurile, iar la câteva zile a încheiat convenţia de cazare nr. 1683 din 2 mai 1996.
În luna aprilie 1995, numitul M.G., care aflase că sunt camere libere în căminul de nefamilişti de pe strada Zimbrului şi că ar putea să obţină cazarea prin stimularea bunăvoinţei inculpatului, i s-a adresat acestuia, afirmând că pentru aceasta este dispus să dea ceva.
Inculpatul, acceptând propunerea, i-a spus că închirierea îl costă 600.000 lei, dar că nu are nevoie de bani ci, în contul lor să cumpere 150 sticle de vodcă Hermanstadt pe care să le ducă la chioşcul situat la parterul căminului nr. 48, aparţinând fiului său C.D.
După ce s-a conformat, M.G. s-a prezentat la inculpat care a întocmit convenţia de cazare nr. 2162 din 19 aprilie 1995 pentru o perioadă de 2 ani.
În luna decembrie 1996, T.V., care locuia fără forme legale într-o cameră din căminul nr. 9 A, dorind să evite o eventuală evacuare, s-a adresat inculpatului, care i-a cerut 1.000.000 lei pentru întocmirea convenţiei de cazare.
Deşi, cu ajutorul mamei, care a vândut o bovină, a făcut rost de bani şi i-a înmânat inculpatului, cu toate promisiunile, nu a primit actele de cazare.
În luna octombrie 1993, Ş.V., care aflase că în căminul nr. 9 A sunt camere libere, a convenit cu inculpatul ca pentru suma de 200.000 lei şi un sac cu produse agricole să i se elibereze convenţia de cazare.
Inculpatul i-a indicat solicitantului să ducă banii soţiei sale C.A., la Agenţia L.P. din centrul municipiului Suceava, iar sacul cu produse să-l transporte la locuinţa lui din cartierul G.E., scriindu-i pe o hârtie adresa şi numărul de telefon.
După ce s-a conformat, inculpatul i-a repartizat mituitorului o cameră şi a dat dispoziţii să i se întocmească convenţia de cazare.
În luna decembrie 1993, numitul B.M., care locuia cu soţia în camera nr. 405 din căminul nr. 48, repartizată de G.G., dar nu avea şi convenţie de cazare, s-a adresat inculpatului, fiind însă de mai multe ori refuzat.
Într-una din zilele lunii ianuarie 1994, B.M., însoţit de G.C. s-a adresat din nou inculpatului, care în final a condiţionat rezolvarea favorabilă a cererii de primire a mai multor bunuri, 10 litri de vin, 10 kg zahăr, 6 deodorante, 6 pachete de cafea, pe care le-a scris pe o hârtie, urmând a-i fi aduse acasă.
După ce a procurat produsele, însoţit, de asemenea, de G.C., numitul B.M. s-a deplasat la locuinţa inculpatului şi le-a predat.
Ca urmare, în ziua următoare, inculpatul a întocmit convenţia de cazare pentru camera indicată de mituitor.
În luna martie 1994, numitul B.A.S., după mai multe încercări de a primi o cameră, rămase fără rezultat, a procurat de la părinţi 10 kg de carne de porc şi 20 kg făină pe care le-a oferit inculpatului în vederea obţinerii convenţiei de cazare.
Fiind de acord cu propunerea, inculpatul i-a cerut să ducă produsele la locuinţa sa, scriind adresa pe o bucată de hârtie.
Conformându-se, mituitorul a predat produsele fiului inculpatului C. căruia i-a spus că a fost trimis de tatăl său.
La câteva zile, inculpatul a întocmit convenţia de cazare nr. 9214 din 8 aprilie 1994.
În luna septembrie 1995, numitul D.P.C., acţionar la SC S. SRL, aflând de la C.C., fiul inculpatului, că SC C. SA Suceava, scotea la licitaţie un spaţiu comercial din bazarul municipiului Suceava, a depus documentaţia necesară participării.
La data de 28 septembrie 1995, s-a desfăşurat licitaţia ce a fost câştigată de martor, dar adresându-se de urmare inculpatului pentru întocmirea contractului de închiriere, acesta i-a pretins suma de 2000 mărci germane, susţinând că în caz contrar va proceda la anularea licitaţiei.
După ce a procurat şi i-a înmânat valuta, în luna octombrie 1995, inculpatul i-a înmânat contractul de închiriere pentru o perioadă de 5 ani, cu o chirie de 900.357 lei, pretinzând că în plus, pentru ajutorul de care a beneficiat, să i se remită lunar câte 100.000 lei, primită timp de 16 luni.
În luna august 1996, martora P.M., care locuia cu soţul ei, fără forme într-o cameră din căminul nr. 9 A din care plecase familia M.C. şi V., fiind ameninţaţi cu evacuarea, s-a adresat inculpatului pentru obţinerea convenţiei de cazare, oferindu-i, în acest scop, suma de 500.000 lei.
Nemulţumit de ofertă, inculpatul a completat convenţia de cazare nr. 2481 din 8 iulie 1996 pe numele vechiului titular, despre care cunoştea că nu mai locuieşte în cămin, afirmând că va modifica numele chiriaşului numai dacă solicitantul „se va achita omeneşte".
În luna ianuarie 1994, martorul B.D.V., care locuia într-o cameră din căminul nr. 48, repartizată de G.G. s-a adresat inculpatului, care după ce a primit un plic cu 80 – 90.000 lei şi o sacoşă cu ţigări, cafea şi băuturi alcoolice în valoare de 40 – 50.000 lei, i-a întocmit convenţia de cazare nr. 476 din 24 ianuarie 1994.
Şi inculpatul G.G., între timp decedat, care îndeplinea funcţia de administrator la SC C. SA Suceava a pretins şi primit bani sau bunuri pentru a repartiza garsoniere în căminele de nefamilişti.
Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul care a criticat-o ca netemeinică şi nelegală susţinând că nu a comis nici una din faptele reţinute în sarcina sa, că este victima răzbunării unor persoane pe care le somase să părăsească locuinţele pentru neplata obligaţiilor băneşti şi care au dat declaraţii mincinoase.
În subsidiar a susţinut că în cel mai rău caz se putea reţine că a săvârşit infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., pentru care s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.
A mai arătat că şi acţiunea civilă a fost rezolvată greşit, instanţa făcând transferarea mărcilor în dolari în loc să facă transformarea în lei, iar la suma rezultată să se adauge dobânda prevăzută de OG nr. 2/2001.
Prin Decizia nr. 40 din 31 ianuarie 2005, pronunţată de secţia penală de la Curtea de Apel Suceava apelul a fost respins, ca nefondat.
Nemulţumit şi de această hotărâre inculpatul a atacat–o cu recurs.
Prin cererea de recurs a reiterat aceleaşi motive ca şi în apel.
Curtea analizând hotărârile atacate în raport de motivele invocate, în baza lucrărilor şi a actelor din dosarul cauzei, constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins.
Astfel, instanţele au reţinut pe baza declaraţiilor martorilor M.G., D.P., B.D., O.C., B.P., F.G., G.C., B.D.V., B.H., M.V., T.T., A.D.D., P.M. că inculpatul C.D. fie nu a respins promisiunile făcute de cei ce solicitau închirierea unor camere sau spaţii comerciale, fie a pretins şi primit bani şi bunuri pentru a accepta emiterea convenţiilor de cazare.
Potrivit deciziei nr. 61 din 11 martie 1991, inculpatul şef birou la T.C.M. Suceava, a fost trecut cu începere de la 1 martie 1991, şef serviciu administrator la Societatea Comercială C. SA Suceava. În această calitate prin fişa atribuţiilor de serviciu inculpatul răspundea şi trebuia să ia măsuri pentru buna administrare şi gospodărire a sediului, a fondului locativ, garsoniere, cămine de nefamilişti şi familişti şi reglementa raporturile dintre proprietar şi chiriaş conform Legii nr. 5/1973 şi a metodologiei interne.
Având în vedere aceste responsabilităţi inculpatul semna alături de director convenţiile de cazare situaţie în care încadrarea juridică, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., este cea legală şi nu cea în infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) C. proc. pen.
Nici cel de-al doilea motiv de recurs nu este întemeiat.
Instanţa de apel a motivat corect că din moment ce la data pronunţării sentinţei marca germană ieşise din circulaţie fiind înlocuită cu Euro, cum dolarul este moneda aflată în circulaţie şi la data săvârşirii infracţiunii de luare de mită (primirea de sume în moneda germană) şi la data judecăţii este corectă transformarea sumei din mărci în dolari la cursul acelui moment.
Aşa fiind, urmează, ca în temeiul art. 38515 cpt.1 lit. b) C. proc. pen., recursul să fie respins ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.D. împotriva deciziei penale nr. 40 din 31 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Suceava.
Constată că inculpatul a fost arestat preventiv de la 13 martie 1997 la 11 aprilie 1997.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1955/2005. Penal. Art.215 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1959/2005. Penal. Art. 264 Cod Penal. Recurs → |
|---|
