ICCJ. Decizia nr. 2227/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2227/2005
Dosar nr. 1257/2005
Şedinţa publică din 1 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1452 din 16 noiembrie 2004, Tribunalul municipiului Bucureşti, secţia a II-a penală, i-a condamnat pe inculpaţii:
- M.P.A. la: 10 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen. şi 6 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 20 şi art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen. În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., instanţa a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare.
- R.M.M. la: 4 ani şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (2) lit. a) C. pen. şi la 8 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen. În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., instanţa a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut, în fapt, că, în seara zilei de 8 martie 2004, cei doi inculpaţi i-au acostat, pe stradă, pe minorii Y.D. şi B.I. şi, folosind ameninţarea şi violenţa, l-au deposedat pe Y.D. de un telefon mobil, iar pe B.I. l-au căutat prin buzunare, încercând să-l deposedeze de bunurile pe care le-ar avea asupra lui.
Prin Decizia penală nr. 64 din 27 ianuarie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins, ca nefondate, apelurile inculpaţilor împotriva acestei sentinţe.
Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recurs inculpaţii.
Inculpatul R.M.M. a solicitat să fie achitat întrucât nu a avut nici o participare la sustragerea telefonului mobil de la partea vătămată Y.D. şi la tentativa de tâlhărie împotriva lui B.I., faptele fiind comise de inculpatul M.P.A., iar în subsidiar a cerut reducerea pedepsei în raport cu circumstanţele sale personale.
Inculpatul M.P.A. a cerut, în susţinerea recursului său, reducerea pedepsei pe care o consideră prea aspră.
Recursurile nu sunt fondate.
Din probele administrate în cauză rezultă că, în seara zilei de 8 martie 2004, inculpaţii M.P.A. şi R.M.M. se aflau în intersecţia B-dul Manta cu str. Dr. Felix din Bucureşti când au observat doi copii în vârstă de 12 – 13 ani care, venind dinspre şcoala din apropiere, se îndreptau spre staţia de autobuz. Inculpaţii i-au oprit şi, prin violenţă şi ameninţări, inculpatul M.P.A. i-a smuls minorului Y.D. telefonul mobil marca Nokia din buzunar, iar inculpatul R.M.M. i-a scotocit buzunarele minorului B.I., şi negăsind bunuri care să-l intereseze, l-a îmbrâncit şi i-a spus că poate pleca.
Ulterior, inculpatul R.M.M. a vândut telefonul mobil sustras de la minorul Y.D. şi a împărţit banii obţinuţi cu inculpatul M.P.A., iar după ce a fost identificat de poliţie a recuperat bunul şi l-a restituit părţii vătămate.
Inculpaţii au fost recunoscuţi din grup de părţile vătămate care după comiterea faptei furnizaseră organelor de poliţie datele necesare în vederea identificării autorilor.
Inculpatul M.P.A. a recunoscut comiterea faptei, iar în declaraţiile date în cursul urmăririi penale a descris participarea inculpatului R.M.M. în modul reţinut în considerentele hotărârilor pronunţate şi arătat de minorii Y.D. şi B.I. în declaraţiilor lor. Ulterior, inculpatul M.P.A. a revenit asupra acestor declaraţii susţinând că a comis fapta singur, fără participarea şi fără ştirea celuilalt inculpat, dar această retractare a fost înlăturată în mod corect de instanţe, luând în considerare toate împrejurările cauzei, rezultate din celelalte probe administrate.
Ţinând seama de întregul material probator, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în pofida negării de către inculpatul R.M.M. a faptelor reţinute în sarcina sa, aceste fapte au fost dovedite, iar condamnarea lui este temeinică şi legală.
În ce priveşte individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor, Înalta Curte constată că prin hotărârile pronunţate în cauză s-a ţinut seama de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi că, faţă de pericolul social al infracţiunilor comise în împrejurările arătate, nu sunt temeiuri să se dispună reducerea acestor pedepse.
În consecinţă, recursurile urmează să fie respinse, ca nefondate, cu obligarea inculpaţilor la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii R.M.M. şi M.P.A. împotriva deciziei penale nr. 64/ A din 27 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului R.M.M., timpul arestării preventive de la 17 martie 2004, la 1 aprilie 2005.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului M.P.A., timpul arestării preventive de la 9 martie 2004, la 1 aprilie 2005.
Obligă recurentul inculpat R.M.M. să plătească suma de 1.200.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Obligă recurentul inculpat M.P.A. să plătească suma de 1.600.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2223/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2233/2005. Penal. Plângere. Recurs → |
|---|
