ICCJ. Decizia nr. 2248/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2248/2005
Dosar nr. 551/2005
Şedinţa publică din 4 aprilie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1055 din 27 august 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a condamnat inculpaţii:
1. M.F. la câte 8 ani închisoare, pentru săvârşirea a două infracţiuni, prevăzute de art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi 33 lit. a) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea (două fapte) prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) şi art. 37 lit. a) C. pen., a contopit pedepsele şi a dispus executarea pedepsei celei mai grele de 8 ani închisoare.
În baza art. 61 C. pen., a revocat liberarea condiţionată din executarea pedepsei de 4 ani închisoare, aplicată inculpatului menţionat prin sentinţa penală nr. 835 din 14 septembrie 2000 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, a contopit restul de 445 zile rămas neexecutat cu pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca inculpatul M.F. să execute pedeapsa de 8 ani închisoare.
2. B.G. la 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzute de art. 221 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 7 din Legea nr. 543/2002 a revocat graţierea condiţionată a restului de pedeapsă de 2 ani, o lună şi 4 zile din pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului menţionat prin sentinţa penală nr. 879 din 29 august 2002 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, pe care l-a cumulat cu pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca în final inculpatul B.G. să execute pedeapsa de 2 ani 7 luni şi 4 zile închisoare.
3. În baza art. 104 C. pen., a aplicat inculpatului minor M.M. măsura educativă a internării într-un centru de reeducare, pentru săvârşirea a două infracţiuni de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen.
A luat act că părţile vătămate nu s-au constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 118 lit. d) C. pen., a confiscat de la inculpaţi suma de 3.070.000 lei.
S-a reţinut că, la datele de 1 mai 2003 şi 3 mai 2003, inculpatul M.M., în loc public, ajutat de inculpatul M.F., a smuls un lănţişor părţii vătămate E.M., respectiv un telefon mobil părţii vătămate M.S.
Lănţişorul sustras părţii vătămate E.M. a fost vândut de inculpaţii menţionaţi lui B.G., care cunoştea provenienţa bunului.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 940 din 9 decembrie 2004, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva hotărârii primei instanţe şi a desfiinţat în parte sentinţa atacată, numai cu privire la stabilirea restului rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului B.G. prin sentinţa penală nr. 879/2002 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti.
Apelul declarat de inculpatul M.F. împotriva aceleiaşi sentinţe a fost respins, ca nefondat.
Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul M.F.
Parchetul, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., a susţinut că măsura aplicată inculpatului minor M.M. este greşită, aceasta fiind insuficientă pentru îndreptarea acestuia şi că se impune aplicarea unei pedepse.
Inculpatul M.F. a solicitat reindividualizarea pedepsei, în sensul reducerii cuantumului acesteia.
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate şi în raport de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se constată următoarele:
Din materialul probator administrat a rezultat că, în data de 1 mai 2003, în jurul orelor 19,30, partea vătămată E.M. se deplasa împreună cu copilul său în vârstă de un an, pe care îl ţinea în braţe, pe Şoseaua Ştefan cel Mare.
În faţa magazinului M.I., partea vătămată a observat un grup format din trei indivizi.
Din grupul menţionat s-a desprins un individ, respectiv inculpatul M.M., care s-a apropiat de partea vătămată, i-a pus mâna în jurul gâtului, prinzând lănţişorul pe care îl avea la gât şi bluza cu care aceasta era îmbrăcată.
Partea vătămată a pus copilul în cărucior, după care între aceasta şi agresor a avut loc un schimb de lovituri.
Inculpatul menţionat a reuşit să-i smulgă lănţişorul de la gât şi s-a îndepărtat în fugă.
Inculpatul M.F., împreună cu celălalt individ cu care era în grupul din faţa magazinului s-a apropiat de victimă, pentru a-i distrage atenţia, după care s-a îndepărtat în fugă în direcţia în care plecase inculpatul M.M.
În fine, în ziua de 3 mai 2003, în jurul orelor 18,30, inculpatul M.M. a smuls telefonul mobil părţii vătămate M.S.D. care, împreună cu prietena sa, martora U.S., se deplasa pe str. Lizeanu, după care s-a îndepărtat în fugă.
Inculpatul M.F., însoţit de mai mulţi indivizi, s-a apropiat de partea vătămată pentru a-i distrage atenţia şi a asigura scăparea inculpatului M.M.
În raport de gradul de pericol social concret al faptelor săvârşite, împrejurările şi modalitatea în care au fost comise, rezultatul produs şi circumstanţele personale ale inculpatului M.F., recidivist, fără ocupaţie, cu o conduită procesuală nesinceră pe parcursul cercetării judecătoreşti, se constată că pedeapsa aplicată acestuia este just proporţionalizată, aptă a răspunde scopului şi a realiza funcţiile acesteia, prevăzute de art. 52 C. pen., aşa încât în cauză nu sunt motive care să justifice reindividualizarea pedepsei, în sensul reducerii cuantumului.
Totodată, nici alte motive de casare, cu referire la acest inculpat, susceptibile a fi puse în discuţie nu se constată, aşa încât recursul declarat de inculpatul M.F. urmează a fi respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare conform dispozitivului.
Instanţele nu au dat însă semnificaţia cuvenită aceloraşi împrejurări, cu referire la inculpatul M.F.
Astfel, faptele au fost comise prin acelaşi mod de operare, respectiv în loc public, asupra unor părţi vătămate de sex feminin, prin smulgere, cu ajutorul aceluiaşi participant, care trebuia să-i asigure scăparea.
Totodată, intervalul scurt de timp între cele două infracţiuni impune concluzia intenţiei ferme a inculpatului de a persevera în comiterea infracţiunilor de tâlhărie, prin modul de operare arătat.
Pe de altă parte conduita procesuală a inculpatului, cu referire la poziţia nesinceră pe parcursul cercetării judecătoreşti şi sustragerea de la judecată ulterior punerii în libertate, coroborat cu circumstanţele personale ale acestuia, cu referire la abandonarea cursurilor şcolare, săvârşirea anterioară a altor fapte antisociale, consumul de droguri, acesta fiind dependent de heroină, constituie împrejurări în raport de care nu se poate aprecia cu temei că luarea unei măsuri educative este suficientă pentru îndreptarea minorului.
Aşadar, faţă de elementele ce caracterizează faptele săvârşite şi pe făptuitor, se constată că măsura educativă nu a fost corect aleasă, ea nefiind suficientă pentru îndreptarea minorului, aşa încât recursul declarat de procuror se constată a fi fondat sub aspectul acestei critici, hotărârile atacate fiind supuse cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
În consecinţă, Curtea va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi va casa hotărârile pronunţate în cauză, numai cu privire la greşita aplicare a măsurii educative a internării inculpatului M.M. într-un centru de reeducare.
Din dispoziţiile art. 100 C. pen., rezultă că în cazul sancţiunilor de drept penal aplicabile infractorilor minori, operaţiunea de individualizare parcurge două etape, cu referire la alegerea între măsurile educative şi pedepse, precum şi la aplicarea criteriilor generale de individualizare.
Hotărârile atacate apar, aşa cum s-a arătat, ca fiind greşite sub aspectul primei faze.
În cea de a doua etapă, cu referire la aplicarea pedepsei, supusă aceluiaşi principiu al individualizării, potrivit căruia aceasta trebuie să corespundă gradului de pericol social al faptei săvârşite, împrejurărilor în care a fost săvârşită, datelor privitoare la persoana făptuitorului şi cerinţelor unei constrângeri penale eficiente, Curtea, având în vedere împrejurările anterior menţionate, coroborat cu cele arătate în raportul de anchetă socială, în raport de care în favoarea inculpatului poate fi reţinută circumstanţa atenuantă, prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., apreciază că o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare este de natură a asigura scopul şi realiza funcţiile acesteia.
În consecinţă, în baza art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm., art. 109, art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) C. pen., Curtea condamnă inculpatul M.M. la două pedepse de câte 2 ani şi 6 luni închisoare şi, în baza art. 33 lit. a) C. pen., dispune ca inculpatul menţionat să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare.
Aplică art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate vor fi menţinute.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 940 din 9 decembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe inculpatul M.M.
Casează Decizia penală sus-menţionată şi sentinţa penală nr. 1055 din 27 august 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, numai cu privire la greşita aplicare a măsurii educative a internării inculpatului într-un centru de reeducare, conform prevederilor art. 104 C. pen.
În baza art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea prevederilor art. 33 lit. a), art. 99 şi urm., art. 109 şi a art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) C. pen., condamnă pe inculpatul M.M. la două pedepse de câte 2 ani şi 6 luni închisoare.
Conform art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 6 luni închisoare.
Face aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Compută arestarea preventivă a inculpatului de la 24 mai 2005 la 29 octombrie 2003.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Onorariul în sumă de 400.000 lei, pentru apărarea din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.F. împotriva aceleiaşi decizii penale.
Compută arestarea preventivă a inculpatului de la 24 mai 2003 la 4 aprilie 2005.
Obligă recurentul inculpat M.F. la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinaţă publică, azi 4 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2235/2005. Penal. Revizuire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2253/2005. Penal. Art.215 c.pen. Recurs → |
|---|
