ICCJ. Decizia nr. 2213/2005. Penal. Plângere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2213/2005
Dosar nr. 6306/2004
Şedinţa publică din 31 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 105 din 19 octombrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. 3294/2004 a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul L.A. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale nr. 485/P/2004 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti privind pe intimatele K.L. şi S.B.
A fost obligat petentul la 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin cererea promovată pe rolul instanţei la data de 22 septembrie 2004 şi înregistrată sub nr. 3294/2004, petentul L.A., în temeiul dispoziţiilor art. 278 alin. (1) C. proc. pen., a formulat plângere împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale dată de parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în cauza penală privind pe judecătoarele L.K. şi B.S. de la Tribunalul Bucureşti.
Curtea de apel examinând plângerea în raport cu materialul probator din dosarul de urmărire penală a reţinut că petentul L.A. a formulat plângere, la data de 17 februarie 2004 şi înregistrată sub nr. 485/P/2004 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva a doi magistraţi din cadrul tribunalului Bucureşti pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi fals intelectual prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi respectiv art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, prin rezoluţia din 24 februarie 2004 emisă în dosarul nr. 485/P/2004 a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de cei doi magistraţi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 246 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Această rezoluţie a fost comunicată petentului, prin adresa din 27 februarie 2004 de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
La data de 4 mai 2004, petentul L.A. a formulat o nouă plângere şi a depus la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti un număr de 10 documente în copie, privind pe aceeaşi magistraţi şi pentru aceleaşi, iar această plângere a fost înregistrată sub nr. 1493/P/2004.
La data de 24 mai 2002, prin rezoluţia dată în această cauză penală de către procuror s-a dispus conexarea dosarului nr. 1493/P/2004 la dosarul nr. 485/P/2004, motivând că, la verificările efectuate s-a constatat că dosarul nr. 485/P/2004, privind pe cei doi magistraţi împotriva cărora petentul L.A. a formulat anterior plângere penală a fost soluţionat prin rezoluţia din 24 februarie 2004 şi la data de 27 februarie 2004 a fost comunicată soluţia petentului, iar faptele sesizate în cele două plângeri sunt conexe.
Această rezoluţie a fost comunicată petentului la data de 27 mai 2004.
În raport cu aceste date s-a constatat că petentul L.A. nu a formulat plângere împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale din 24 februarie 2004, în termenul de 20 de zile prevăzut de art. 2781 C. proc. pen., dar, verificându-se această rezoluţie, pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei s-a constatat nefondată plângerea.
Petentul a formulat contestaţie împotriva deciziei de desfacere a contractului de muncă la Tribunalul Bucureşti şi în cursul soluţionării acesteia a susţinut că încheierea de şedinţă din data de 8 ianuarie 2004 este nesemnată de magistratul consultant A.H., deoarece aceasta nu a fost prezentă la judecarea cauzei, atestându-se în fals prezenţa acesteia în sala de şedinţă.
Susţinerea petentului nu este reală, din actele dosarului a rezultat că magistratul consultant a fost prezent în sală la judecarea cauzelor, întrucât aceasta a semnat condica de şedinţă din data de 8 ianuarie 2004, iar prezenţa acestuia a fost consemnată şi în caietul grefierului de şedinţă, M.I., grefier care a doua zi, 9 ianuarie 2004 (vineri), a redactat încheierea de amânare a pronunţării care nu a mai putut fi semnată la 12 ianuarie 2004 (luni) de către magistratul consultant H.A., întrucât aceasta a intrat în concediu medical.
La aceeaşi dată, 12 ianuarie 2004, instanţa a constatat în mod legal că se află în imposibilitate de a constitui completul de judecată în vederea deliberării şi a dispus rejudecarea pe rol a cauzei pentru data de 29 ianuarie 2004 când a pronunţat sentinţa civilă nr. 322 din 29 ianuarie 2004, care a fost semnată de toţi membrii completului de judecată.
S-a constatat, de altfel, că încheierea de şedinţă din 8 ianuarie 2004 şi sentinţa civilă nr. 322/ L.M. din 29 ianuarie 2004 a Tribunalului Bucureşti au fost pronunţate cu respectarea dispoziţiilor art. 256 şi urm. C. proc. civ., iar aceste înscrisuri oficiale nu atestă fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, iar cei doi magistraţi şi-au îndeplinit corect atribuţiile de serviciu prin respectarea normelor codului de procedură civilă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat, în termen legal, recurs petiţionarul L.A., criticând-o, arătând în scris că numita L.K. îndeplineşte funcţia publică de judecător la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, competenţa de a judeca pe magistraţii judecători ai curţii de apel revenind Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, că nu a fost citat la adresa unde locuieşte, numărul apartamentului 23 nu este cel real, în perioada 12 octombrie 2004 – 19 octombrie 2004 nu s-a aflat în localitatea Răcari, sentinţa nu a fost fundamentată pe probe şi nu cuprinde motivele pe care se sprijină, parchetul nu a soluţionat plângerea sa, nu a făcut anchetă penală privind sesizările sale, nu a dispus efectuarea unei expertize grafologice, nu a primit comunicarea rezoluţiei, solicitând admiterea recursului declarat, casarea în totalitate a sentinţei şi pe fond a se constata că nu a primit comunicarea rezoluţiei parchetului nr. 485/P/2004 de neîncepere a urmăririi penale, că această rezoluţie a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor legale şi efectuarea urmăririi penale.
În recurs, la dosar au fost depuse concluzii scrise de către recurent la care s-au anexat mai multe înscrisuri.
La dosarul cauzei a fost depusă adresa Curţii de Apel Bucureşti cu nr. 2712/ C din 16 martie 2005 din care rezultă că doamna K.L.Z. a fost numită în funcţia de judecător la Curtea de Apel Bucureşti la data de 01 mai 2004.
La termenul de astăzi s-a învederat faptul că la dosarul cauzei a fost primită adresa Curţii de Apel Bucureşti solicitată pentru verificarea calităţii intimatei K.L., în vederea stabilirii competenţei.
Recurentul petiţionar, în concluziile orale, în dezbateri a criticat sentinţa pronunţată sub mai multe motive, respectiv a fost încălcată competenţa materială, Curtea de Apel Bucureşti, nefiind instanţa competentă, deoarece la data judecării cauzei intimata K.L. îndeplinea funcţia de judecător la Curtea de Apel Bucureşti, astfel că instanţa competentă era Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-au încălcat dispoziţiile art. 292 C. proc. pen., raportate la art. 29 din Legea nr. 92/1992 privind compunerea completului de judecată, sentinţa fiind pronunţată de un judecător şi nu de doi judecători cum prevede legea, nu s-a verificat îndeplinirea procedurii de citare, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi desfiinţarea rezoluţiei nr. 485/2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti iar, pe fond, admiterea plângerii şi a se dispune începerea urmăririi penale, nefiind efectuată ancheta, nu s-a verificat rezoluţia, nu s-a pronunţat cu privire la abuzul în serviciu, nu i-a fost comunicată rezoluţia.
Examinând recursul declarat de petiţionarul L.A. împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond, în raport cu primul motiv de recurs invocat ce primează faţă de celelalte motive şi care se va analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte consideră recursul petiţionarului ca fiind fondat pentru considerentele ce se vor arăta.
În conformitate cu art. 2781 C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275 – art. 278 împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, dată de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi art. 278, la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.
Potrivit art. 29 pct. 1 lit. f) C. proc. pen., Curtea Supremă de Justiţie judecă în primă instanţă infracţiunile săvârşite de judecătorii şi magistraţii asistenţi de la Curtea Supremă de Justiţie, de judecătorii de la curţile de apel şi Curtea Militară de Apel, precum şi de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe şi de procurorii P.N.A.
De asemenea, conform art. 40 alin. (1) C. proc. pen., când competenţa instanţei este determinată de calitatea inculpatului, instanţa rămâne competentă să judece chiar dacă inculpatul, după săvârşirea infracţiunii, nu mai are acea calitate, în cazurile când: a) fapta are legătură cu atribuţiile de serviciu ale făptuitorului; b) s-a dat o hotărâre în primă instanţă.
Din analiza cauzei rezultă că instanţa de fond prin hotărârea pronunţată la data de 19 octombrie 2004 a încălcat normele de competenţă, deoarece la data sesizării sale, 22 septembrie 2004, cu plângerea întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., de către petiţionarul L.A. şi faţă de calitatea intimatelor, respectiv aceea de judecătoare, nu a verificat dacă potrivit legii, Curtea de Apel Bucureşti era sau nu instanţă competentă să judeca cauza cu care a fost învestită.
Aşa cum rezultă din examinarea actelor şi lucrărilor aflate la dosar, precum şi a adresei depuse în recurs, la data sesizării Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, respectiv 22 septembrie 2004, cu plângere de către petiţionarul L.A. împotriva rezoluţiei emisă la 24 februarie 2004 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. 485/P/2004 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii L.K. şi A.S. din cadrul Tribunalului Bucureşti pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), intimata L.K. nu mai îndeplinea funcţia de judecător la Tribunalul Bucureşti, ci pe aceea de judecător la Curtea de Apel Bucureşti, începând cu data de 01 mai 2004, calitate ce atrăgea competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în raport cu dispoziţiile legale menţionate.
Or, Curtea de Apel Bucureşti judecând cauza fără verificarea competenţei de soluţionare, încălcare ce atrage sancţiunea nulităţii absolute, în condiţiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen., a pronunţat o hotărâre nelegală.
Astfel, critica recurentului petiţionar privind soluţionarea cauzei de către o instanţă necompetentă este întemeiată, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 1 C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursul declarat de petiţionarul L.A. împotriva sentinţei penale nr. 105 din 19 octombrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, va casa sentinţa atacată şi va dispune rejudecarea cauzei de către instanţa competentă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Se va fixa termen pentru judecarea cauzei în fond la 19 mai 2005, cu citarea părţilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de petiţionarul L.A. împotriva sentinţei penale nr. 105 din 19 octombrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Casează sentinţa atacată şi dispune rejudecarea cauzei de către instanţa competentă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Fixează termen pentru judecarea cauzei în fond la 19 mai 2005, cu citarea părţilor.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2208/2005. Penal. Art. 20 rap. la art. 174 Cod... | ICCJ. Decizia nr. 2223/2005. Penal → |
|---|
