ICCJ. Decizia nr. 2205/2005. Penal. Art.215 c. pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2205/2005
Dosar nr. 5392/2004
Şedinţa publică din 31 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 16 din 28 ianuarie 2003, Tribunalul Buzău a condamnat pe inculpatul N.G. la 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., la un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (2) C. pen. şi un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., toate cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
Conform art. 71 C. pen., i-au fost aplicate inculpatului pedepsele accesorii, prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 254 alin. (3) C. pen., s-a confiscat de la inculpat suma de 300.000 lei primită drept sultă.
S-a dispus anularea înscrisurilor falsificate.
Inculpatul a fost obligat la 3.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
S-a reţinut că, inculpatul N.G., lucrează în calitate de mecanic şef de echipă la SC I.C.S.T. SA Buzău, fiind atestat din data de 8 iulie 1999, de către Registrul Auto Român, să execute inspecţii tehnice pentru clasa a doua de vehicole rutiere, autoturisme.
Inculpatul la societatea la care lucra, printre atribuţiunile de serviciu pe care le avea, efectua şi inspecţia tehnică pentru vehicolele din clasa a doua.
În vara anului 2000, în timp ce se deplasa spre municipiul Slobozia, pe raza localităţii Manasia, inculpatul a rămas în pană cu autovehicolul şi fiind nevoit să caute un servis a fost îndrumat la atelierul auto al numitului N.I., din localitatea respectivă. După ce i-a fost remediată defecţiunea la autovehicol, inculpatul i-a făcut cunoscut lui N.I., faptul că este mecanic la SC I.C.S.T. SA Buzău, că poate efectua revizii tehnice la autovehicole şi pe viitor, dacă are nevoie, poate apela la el.
În acest sens, inculpatul i-a lăsat numărul de telefon, după care şi-a continuat drumul spre Slobozia.
În primăvara anului 2001, N.I., proprietarul servisului din localitatea Manasia, a fost căutat la domiciliu de B.N.C., care l-a întrebat dacă îl poate ajuta să facă inspecţia tehnică la autoturismul unchiului său, M.E.
Astfel, N.I. a luat legătura telefonic cu inculpatul şi l-a întrebat dacă poate face inspecţia tehnică unui autovehicol, fără ca deţinătorul să prezinte autoturismul la verificare. Inculpatul a fost de acord şi i-a spus să-i aducă certificatul de înmatriculare şi suma de 300.000 lei, pentru a efectua acest serviciu.
După ce N.I. i-a dat suma cerută şi certificatul de înmatriculare, inculpatul a modificat anexa la certificatul de înmatriculare a autovehicolului, aşa încât, la rubrica „Data următoare a inspecţiei tehnice" a consemnat data de 14 decembrie 2001, iar la rubrica „Staţia şi număr din registru" a consemnat numărul 031791, iar la rubrica „Semnătura şi ştampila" a aplicat o ştampilă şi semnătura sa.
La data de 21 septembrie 2001, în timp ce se deplasa cu autovehicolul pe raza localităţii Scutelnici, organele de poliţie l-au oprit pe numitul M.E. pentru control, ocazie cu care lucrătorul de poliţie a constatat că pe anexa la certificatul de înmatriculare era consemnată data următoarei inspecţii tehnice la 14 decembrie 2001, în loc de 14 decembrie 2002, cum era corect.
În aceste condiţii, organele de poliţie au reţinut anexa la certificatul de înmatriculare şi au solicitat martorului M.E. să aducă o dovadă de unde a efectuat inspecţia tehnică.
S-a luat legătura cu N.G., care a eliberat o adeverinţă din care rezultă că autoturismul a efectuat inspecţia tehnică la staţia societăţii I.C.T. SRL Buzău, făcând o semnătură imaginară şi trecând în mod fictiv numărul 248 din 13 decembrie 2001.
Organele de poliţie s-au sesizat de falsul efectuat şi s-au demarat cercetările împotriva inculpatului N.G., pentru infracţiunile de luare de mită, fals material în înscrisuri oficiale şi falsul în înscrisuri sub semnătură privată, fapte prevăzute de art. 254 alin. (2) C. pen., art. 288 alin. (2) C. pen. şi art. 290 C. pen.
Inculpatul N.G. a declarat apel împotriva sentinţei fără însă a arăta în cererea scrisă, motivele de nelegalitate şi netemeinicie ale hotărârii.
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia penală nr. 182 din 9 aprilie 2003, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
Decizia a fost atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care prin Decizia penală nr. 991 din 19 februarie 2004 a fost admis, a fost casată Decizia Curţii de Apel Ploieşti şi s-a trimis cauza, spre rejudecare la această instanţă, spre rejudecarea apelului.
Din considerentele deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, rezultă că, în urma examinării lucrărilor dosarului, la termenul din 9 aprilie 2003, inculpatul a lipsit, şi deşi, după terminarea dezbaterii de fond a cauzei, s-a luat act de primirea adeverinţei nr. 11124/2003 a Spitalului de Psihiatrie Sapoca, jud. Buzău, care atesta internarea apelantului şi imposibilitatea lui de prezentare, instanţa de apel, în loc să repună cauza pe rol şi să acorde un termen pentru a-i da posibilitatea acestuia să se prezintă şi să-şi susţină motivele de apel, a judecat cauza, respingând apelul, ca nefondat.
În rejudecarea apelului, inculpatul critică hotărârea primei instanţe ca fiind nelegală şi netemeinică, susţinând că, în mod greşit, a fost condamnat pentru infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., deoarece, suma de 300.000 lei, primită pentru atestarea inspecţiei tehnice a autovehicolului nu a folosit-o în interes personal, ci a vărsat-o la caseria unităţii, fapt pentru care cere achitarea sa.
De asemenea, pentru celelalte infracţiuni, se arată că acestea prezintă un grad redus de pericol social, situaţie faţă de care solicită reţinerea de circumstanţe atenuante personale şi reducerea pedepselor.
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia penală nr. 330 din 21 iulie 2004, a admis recursul inculpatului N.G., a desfiinţat în parte sentinţa nr. 16 din 28 ianuarie 2003, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen., combinat cu art. 91 C. pen., l-a achitat pentru infracţiunile prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen., art. 288 alin. (2) C. pen. şi art. 290 C. pen., toate cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi i-a aplicat sancţiunea administrativă de 5.000.000 lei amendă.
S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
Cheltuielile judiciare avansate de stat, s-a dispus a rămâne în sarcina acestuia.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti care a solicitat menţinerea sentinţei penale nr. 16/2003 a Tribunalului Buzău.
Recursul este nefondat.
Conform art. 181 C. pen., nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni. Alin. (2) al aceluiaşi articol, prevede că „la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului.
Din verificarea hotărârii atacate rezultă că situaţia de fapt a fost corect reţinută, probele administrate dovedind că inculpatul a făcut inspecţia tehnică a autoturismului aparţinând numitului M.E., fără ca acest vehicul să fie prezentat la unitatea de servis, primind pentru aceasta suma de 300.000 lei.
Totodată, se constată că, în mod corect, instanţa de apel a considerat că faptele, aşa cum au fost săvârşite, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni fiind îndeplinite cerinţele prevăzute de articolul sus-menţionat.
Curtea consideră că, deşi prin faptele imputate, inculpatul a adus o anumită atingere valorilor indicate în art. 1 C. pen., această atingere fiind, însă, redusă, neprezentând prin conţinutul lor concret, importanţa cerută de lege, ceea ce face să se aprecieze că acestea nu prezintă pericolul social al unor infracţiuni.
În raport de cele arătate, nedovedindu-se că hotărârea atacată ar fi contrară legii sau că prin ea s-ar fi făcut o greşită aplicare a acesteia, cum s-a pretins prin recurs, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., acesta va fi respins, ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti împotriva deciziei penale nr. 330 din 21 iulie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, privind pe inculpatul N.G.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2203/2005. Penal. Legea 143/2000. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2208/2005. Penal. Art. 20 rap. la art. 174 Cod... → |
|---|
