ICCJ. Decizia nr. 2266/2005. Penal. Revizuire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2266/2005
Dosar nr. 1205/2005
Şedinţa publică din 4 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1583 din 14 decembrie 2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. 3522/2004, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul B.E.
A fost obligat revizuientul la plata sumei de 300.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, prin cererea înregistrată la data de 21 iunie 2004, condamnatul B.E. a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 861 din 23 septembrie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală.
În motivarea cererii, revizuientul a arătat că nu au fost luate în considerare toate declaraţiile date de el în faza de urmărire penală, iar situaţia de fapt a fost greşit reţinută pe baza depoziţiilor „neclare" ale unor martori, astfel că se impune readministrarea probatoriului, respectiv reaudierea părţilor vătămate S.G. şi P.D., precum şi a martorilor C.Şt., M.C. şi M.M.A.
În cauză a fost efectuat de către procuror referatul cu nr. 2446/III – 6 din 16 iunie 2004, în condiţiile art. 399 C. proc. pen.
A fost ataşată copia sentinţei penale nr. 861 din 23 septembrie 2002 a Tribunalului Bucureşti, cu un referat întocmit de către B.E.P.
Examinând actele dosarului, prima instanţă a reţinut că revizuientul B.E. se află în executarea unei pedepse privative de libertate de 10 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 861 din 23 septembrie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 4359 din 9 octombrie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174, combinat cu art. 176 lit. b) C. pen., şi că a solicitat revizuirea sentinţei penale pentru împrejurări care au fost avute în vedere de către instanţă la judecarea cauzei în fond, respectiv la judecarea căilor ordinare de atac, greşita apreciere a probelor administrate.
Prima instanţă a constatat că motivele invocate de către revizuient nu se încadrează între cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege.
Revizuientul a invocat motive de netemeinicie a hotărârii pronunţate, însă probatoriul ce a fost administrat, aprecierea acestuia, în condiţiile art. 63 C. proc. pen., precum şi hotărârea de condamnare pronunţată, inclusiv modul în care au fost respectate prevederile legale în materia asigurării apărării, au făcut obiectul controlului judiciar, fiind evaluate de către instanţele de apel şi recurs, în cadrul căilor de atac ordinare exercitate de către inculpat.
Cum aceste aspecte au fost cunoscute şi verificate de către instanţele care au soluţionat cauza şi nu au fost evidenţiate fapte sau împrejurări noi, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 394 C. proc. pen., tribunalul a respins cererea revizuientului ca inadmisibilă.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel revizuientul B.E. care a reiterat motivele invocate în cererea iniţială.
Prin Decizia penală nr. 73 din 4 februarie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 454/2005, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuientul B.E.
A fost obligat apelantul la plata sumei de 550.000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, s-a dispus a fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a reţinut că în cuprinsul dispoziţiilor art. 394 C. proc. pen., sunt enumerate expres şi limitativ cazurile în care poate fi cerută revizuirea unei hotărâri, iar motivele invocate de revizuient, respectiv greşita apreciere a materialului probator, nu se încadrează în nici unul dintre acestea.
În consecinţă, criticile apelantului fiind nefondate, Curtea a respins apelul declarat de revizuient.
Împotriva ambelor hotărâri, în termen legal a declarat recurs revizuientul B.E. care a reiterat motivele invocate în cererea iniţială.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 3856 alin. (1) C. proc. pen., constată următoarele:
Potrivit art. 399 şi următoarele C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a înaintat acelei instanţe cererea de revizuire a condamnatului B.E., după efectuarea verificărilor cerute de lege, cu concluzii de respingere a acesteia ca nefondată.
Într-adevăr, din examinarea conţinutului cererii, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanţă a apreciat că nu sunt întrunite cerinţele dispoziţiilor art. 394 alin. (1) C. proc. pen., care limitează cazurile în care o sentinţă penală definitivă poate fi revizuită, fiind exclusă orice interpretare ori adăugare la lege.
Astfel, potrivit art. 394 C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
Nici în apel condamnatul revizuient nu a invocat incidenţa vreunuia dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de textul mai sus citat, referindu-se doar la aspecte legate de temeinicia şi legalitatea hotărârii, aspecte avute deja în vedere cu ocazia judecării cauzei în căile ordinare de atac.
Din analiza dispoziţiilor art. 394 C. proc. pen., rezultă că revizuirea întemeiată pe prevederile alin. (1) lit. a) al acestui articol este dublu condiţionată, în sensul că trebuie să fie vorba de descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, iar faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal, ori de condamnare [(art. 394 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. proc. pen.)].
În cauză, însă, se observă că deşi revizuientul a susţinut că este nevinovat, nu a invocat fapte sau împrejurări noi care să conducă la această concluzie şi care să nu fi fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, solicitând doar reaudierea părţilor vătămate şi a martorilor ce au dat iniţial declaraţii, atât în faţa organelor de urmărire penală cât şi în faţa instanţei, aspecte ce nu pot fi realizate în cadrul procedurii reglementate de art. 393 şi următoarele C. proc. pen., întrucât nu este admisibil ca pe calea revizuirii să se obţină o prelungire a probaţiunii pentru fapte deja cunoscute şi verificate de instanţele care au soluţionat cauza sau o nouă apreciere a probelor ce au fost deja administrate.
În ceea ce priveşte înscrisul intitulat „declaraţie", prin care partea vătămată P.D. arată că îşi retrage plângerea împotriva lui B.E., întrucât cel care l-a agresat este numitul T.M., Înalta Curte apreciază că acesta nu reprezintă o faptă sau împrejurare nouă, în sensul art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., schimbarea poziţiei uneia dintre părţi neputând să conducă singură la admiterea cererii de revizuire.
Înalta Curte apreciază că în mod legal şi temeinic instanţa de fond a stabilit că motivul invocat de revizuient, respectiv readministrarea probatoriului, nu se încadrează în dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. şi nici în celelalte cazuri expres şi limitativ prevăzute de textul de lege menţionat, în care se poate face revizuirea.
Vinovăţia ori nevinovăţia făptuitorului, încălcarea dreptului la apărare, încadrarea juridică a faptei, cuantumul sancţiunii aplicate la judecata în fond a unei cauze, reţinerea greşită a stării de recidivă, nereţinerea stării de legitimă apărare ori incorecta soluţionare a laturii civile a cauzei nu pot forma obiectul cererii de revizuire, deoarece nu sunt expres prevăzute în dispoziţiile art. 394 C. proc. pen. şi pentru că s-ar crea astfel un paralelism între căile de ordinare şi extraordinare de atac, ce ar conduce la prelungirea sine die a soluţionării cauzelor penale.
Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul revizuient B.E.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga pe recurentul revizuient la plata cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul revizuient B.E. împotriva deciziei penale nr. 73 din 4 februarie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul condamnat revizuient la plata sumei de 800.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2256/2005. Penal. Art.197 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2268/2005. Penal. Revizuire. Recurs → |
|---|
