ICCJ. Decizia nr. 2255/2005. Penal. Art.215 alin.3; 5 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2255/2005
Dosar nr. 4145/2004
Şedinţa publică din 4 aprilie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 113 din 1 martie 2004 a Tribunalului Prahova s-a dispus achitarea inculpatului R.M., pentru infracţiunea de participaţie improprie de fals intelectual prevăzută de art. 31 C. pen., raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.; în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., s-a dispus achitarea aceluiaşi inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen. (fapta din septembrie-decembrie 1998) şi pentru infracţiunea de fals material în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 31 C. pen., raportat la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 258 C. pen., fapta din octombrie 1998, s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la abuz în serviciu intereselor persoanei.
În temeiul art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea executării, iar în temeiul art. 1 din Legea nr. 543/2002 s-a constatat că pedeapsa este graţiată integral.
Au fost puse în vedere dispoziţiile art. 7 din aceeaşi lege.
S-a respins, ca nefondată, acţiune civilă formulată de partea civilă B.D.Ş.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 3.500.000 lei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut în fapt, următoarele:
Numitul B.A. pe parcursul vieţii sale a redobândit în urma retrocedării un imobil situat în Craiova.
Această persoană dorind să înstrăineze imobilul mai sus menţionat, deoarece era în vârstă şi suferindă, l-a împuternicit pe inculpatul R.M. soţul fiicei sale R.D.A., ca în numele său să vândă cui va crede de cuviinţă şi la cel mai bun preţ acest imobil (procura nr. 203 din 29 mai 1997).
În dorinţa de a înstrăina acest imobil, inculpatul a apelat la o cunoştinţă a sa martorul B.C.B., care a intermediat ulterior înstrăinarea acestui imobil către B.T.R. Bucureşti.
Conform contractului de vânzare-cumpărare, preţul vânzării a fost de 1.764.945.000 lei, echivalentul a 195.000 dolari S.U.A., preţ care a fost convenit să se plătească în 2 tranşe, astfel: tranşa I în sumă de 407.295.000 lei, echivalentul a 45.000 dolari S.U.A., a fost achitată în data de 16 septembrie 1998 a autentificări a acestui contract de vânzare – cumpărare, urmând ca tranşa a doua în sumă de 1.357.650.000 lei, echivalentul a 150.000 dolari S.U.A. să fie achitat în contul vânzătorului, tranşa care era însă condiţionată de îndeplinirea de către vânzător a obligaţiei de evacuare a locatarilor din acest imobil.
Numitul B.A. prin mandatarul său R.M., având la dispoziţie cei 45.000 dolari S.U.A. din tranşa I a încheiat câte o convenţie, cu persoanele care locuiau cu chirie în imobil, acordându-le acestora diverse sume de bani în vederea dobândirii unor alte locuinţe, îndeplinindu-se astfel condiţia pentru acordarea şi celei de a doua tranşe din preţul imobilului situat în Craiova.
Aceste convenţii au fost încheiate în data de 25 septembrie 1998.
La data de 28 septembrie 1998, însă, B.A. a decedat, ceea ce ar fi însemnat dacă situaţia de fapt ar fi interpretată „stricto sensu" că mandatul pe care R.M. l-a avut de la decedatul B.A. conform procurii nr. 203 din 29 mai 1997 s-a stins aşa cum dispune art. 1552 pct. 3 C. civ.
Doctrina însă, ca şi practica judiciară au acceptat că mandatarul este ţinut să termine operaţiunea pentru care a fost mandatat chiar şi după decesul mandatarului, dacă această întârziere ar provoca pagube moştenitorilor mandantului, aşa cum dispune şi art. 1539 alin. (2) C. civ.
Având în vedere acest text de lege, în mod legal apreciază instanţa de judecată, că în data de 29 septembrie 1998, inculpatul R.M. a prezentat reprezentanţilor B.T.R. convenţiile încheiate cu chiriaşii imobilului din Craiova şi a solicitat achitarea celei de-a doua tranşe din preţul de vânzare al acestui imobil. În aceeaşi zi a fost încheiat un proces verbal de predare al imobilului.
Ca urmare a celor de mai sus, în data de 30 septembrie 1998, B.T.R., a virat în contul decedatului B.A. suma de 1.397.650.000 lei.
A doua zi, pe data de 1 octombrie 1998, inculpatul a schimbat această sumă din moneda românească în dolari S.U.A., printr-un ordin de cumpărare valută la vedere semnat de acesta.
În data de 2 octombrie 1998, inculpatul a scos din contul deschis la B.T.R. pe numele decedatului, suma de 30.000 dolari S.U.A., pe care a virat-o în contul nr. 21840, 2 deschis pe numele fiului său R.A.D., suma de 39.500 dolari S.U.A., pe care a transferat-o în contul celuilalt fiu al său R.A. cont cu nr. 21842-2 în contul soţiei sale nr. 21846-2 a transferat suma de 30.000 dolari S.U.A. şi ridicând personal sumele de 25.000 dolari S.U.A. şi 22.000 dolari S.U.A., astfel încât în contul deschis pe numele decedatului B.A. în ziua de 2 octombrie 1998, la sfârşit au rămas 780 dolari S.U.A.
O parte din banii scoşi din cont au fost înmânaţi cu titlu de comision, martorului B.C.B., ca urmare a ajutorului dat de către acesta pentru intermedierea vânzării imobilului din Craiova. Această sumă fiind de 20.000 dolari S.U.A. (situaţie care reies din declaraţiile acestui martor, martorei R.D.A. din ambele faze procesuale şi ale inculpatului.
Numitul B.A. a fost înmormântat la data de 30 septembrie 1998. Acesta a suferit mai mult timp de o boală de tip Alzeimer care în ultima perioadă nu-i putea permite să comunice coerent cu cei din anturajul său aşa cum susţine chiar partea vătămată care l-a vizitat ultima oară în luna noiembrie 1998. Acelaşi B.D.Ş. a mai susţinut că defunctul B.A. a locuit în domiciliul martorei R.D.A. şi al inculpatului R.M. încă din anul 1991, fiind îngrijit de aceştia. Partea vătămată a mai susţinut că a părăsit România din anul 1989 cu destinaţia Australia, iar din anul 1991 locuieşte în Franţa.
Această parte vătămată cât şi soţia sa B.M.G. au susţinut că nu au fost anunţaţi de decesul numitului B.A. în ziua în care acesta s-a produs, primind ca răspuns de la R.D.A. că acest anunţ nu a avut loc, deoarece cei doi nu aveau telefon unde locuiau la acea dată. Cei doi au mai susţinut că au aflat de decesul lui B.A. la câteva zile după ce acesta s-a produs, însă au venit în România numai cu ocazia pomenirii a 40 zile. Se susţine că la acea dată nu ar fi aflat preţul exact de vânzare al imobilului din Craiova (despre care avea la cunoştinţă că se doreşte înstrăinarea, precum şi faptul că se întâmpină dificultăţi datorită chiriaşilor), răspunzându-li-se evaziv că s-ar fi obţinut un preţ nesemnificativ.
Împrejurarea de mai sus este reţinută în actul de sesizare al instanţei, ca întrunind elementele constitutive a infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen., deoarece inculpatul a indus-o în eroare în acest mod pe partea vătămată, prin necomunicarea preţului exact al imobilului.
Consideră instanţa, că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, deoarece în speţă este vorba despre o sumă de bani care face parte din masa succesorală a defunctului B.A. şi despre care B.D.Ş. ar fi luat cunoştinţă cu ocazia dezbaterii succesiunii părintelui său (prin intermediul Notarului Public sau al instanţei judecătoreşti), care nu s-ar fi consemnat în certificatul de moştenitor sau sentinţă decât în baza unor înscrisuri şi nu pe o simplă relatare verbală a unei persoane care de altfel nici nu era moştenitor.
Mergând mai departe cu acest raţionament greşit, se reţine în actul de sesizare al instanţei de către procuror că, inculpatul ar fi determinat cu intenţie pe Notarul Public F.B. să emită un certificat de moştenitor nr. 80 din 2 noiembrie 1998, în care se menţionează că la masa succesorală a defunctului B.A. nu sunt bunuri mobile sau imobile.
Pentru a formula acest raţionament, reprezentantul Ministerului Public a reţinut că în 28 octombrie 1998, B.D.Ş. a împuternicit pe R.M. să-l reprezinte în cadrul procedurii succesorale notariale, având ca obiect succesiunea tatălui său B.A. (sub acest aspect declaraţia acestei părţi vătămate şi a soţiei sale apar ca nesincere, întrucât susţin că au venit în România în prima săptămână a lunii noiembrie 1998, pentru comemorarea a 40 zile de la decesul lui B.A., fapt contrazis de această procură din 28 octombrie 1998 semnată de către partea vătămată).
În temeiul acestui mandat, R.A. s-a prezentat împreună cu R.D.A. la notarul public F.B. care a emis certificatul de calitate de moştenitor nr. 80 din 2 noiembrie 1998, care stabileşte numai numărul şi calitatea moştenitorilor, şi nu bunurile mobile sau imobile ce compun masa succesorală, întrucât se stabileşte prin acest certificat că în legătură cu acestea se va solicita ulterior eliberarea unui certificat de moştenitor suplimentar.
Hotărârea primei instanţe a fost atacată cu apel de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, partea vătămată B.D.Ş. şi inculpatul R.M.
Prin Decizia penală nr. 261 din 17 iunie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, pronunţată în dosarul penal nr. 3469/2004 au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova şi partea vătămată B.D.Ş.
A fost desfiinţată în parte sentinţa şi în cadrul rejudecării, în baza art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 – art. 76 lit. e) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului R.M., la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În baza art. 71 C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 31 C. pen., raportat la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 258 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 74 şi art. 76 C. pen., s-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la abuz în serviciu contra intereselor persoanei.
Au fost înlăturate dispoziţiile art. 81 C. pen. şi menţinute dispoziţiile prind aplicarea graţierii, constatând graţiată integral pedeapsa de 3 luni închisoare.
În baza art. 334 C. proc. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de înşelăciune în formă continuată şi agravată, prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen. (fapta din septembrie - decembrie 1998) în infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 şi art. 76 lit. c) C. pen., condamnându-l pe inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare.
Cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A menţinut achitarea inculpatului pentru infracţiunea de participaţie improprie la fals intelectual, prevăzută de art. 31 C. pen., raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus executarea de către inculpat a pedepsei celei mai grele de 2 ani închisoare.
Au fost anulate înscrisurile falsificate, respectiv cererea de cumpărare de valută la vedere din 1 octombrie 1998; ordinele de plată pentru persoanele fizice R.A.D., R.M. şi R.D.A.
S-a constatat că acţiunea civilă a fost rezolvată prin sentinţa civilă nr. 5083 din 9 mai 2000 a Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti (dosar nr. 15879/1999).
Au fost menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii apelate.
A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul R.M.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut în esenţă, următoarele:
Astfel, rezultă din probe că inculpatul R.M. a fost mandatat de socrul său B.A., prin procurile autentificate sub nr. 202 şi nr. 203 din 29 mai 1997 de biroul notarului public E.R. să se ocupe de vânzarea unui imobil, casă şi clădire situat în Craiova str. Unirii şi de încasarea preţului.
Imobilul fusese retrocedat defunctului tot ca urmare a activităţilor desfăşurate de inculpat în calitate de mandatar.
Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3914 din 16 septembrie 1998 încheiat de B.A. prin mandatarul său respectiv inculpatul R.M. imobilul a fost vândut B.T.R. cu suma de 1.764.000 lei, 195.000 dolari S.U.A. în echivalent.
S-a stabilit să se plătească preţul în două tranşe: tranşa I în sumă de 407.295.000 lei, în echivalent 45.000 dolari S.U.A. la cursul B.N.R. din data de 16 septembrie 1998, tranşa plătindu-se de cumpărător la data autentificării contractului de vânzare cumpărare, prin virarea în contul vânzătorului B.A.
Această sumă a fost folosită în totalitate la despăgubirea chiriaşilor pentru a elibera casa vândută băncii.
Tranşa a II-a în sumă de 1.357.650 lei în echivalent 150.000 dolari S.U.A. la cursul practicat de B.N.R. în ziua achitării integrale, s-a convenit a fi plătită, respectiv achitată în trei săptămâni de la data autentificării contractului.
Plata acestuia rest de preţ a fost condiţionată de îndeplinirea de către vânzător a obligaţiei de a evacua locatarii din imobilul vândut.
Această plată a celei de a doua tranşe s-a stabilit să se facă în contul personal al lui B.A. deschis pe B.T.R.
La data de 28 septembrie 1998, mandatarul B.A. a decedat (extras de deces nr. 1363/2000), iar suma de 150.000 dolari S.U.A. urma să revină moştenitorilor, respectiv lui R.D.A., soţia inculpatului şi părţii vătămate B.D.Ş. fiica defunctului.
Inculpatul nu a anunţat la bancă decesul lui B.A. şi a urgentat încasarea preţului deşi mandatul încetase odată cu moartea mandantului.
Inculpatul a încasat preţul după ce s-au încheiat convenţiile cu chiriaşii din casa vândută, convenţii prin care atestau acordul chiriaşilor de a evacua casa, primind anumite sume de bani.
B.T.R. a virat în contul decedatului B.A. suma de 1.397.650.000 lei la data de 30 septembrie 1998, echivalent a 150.000 dolari S.U.A.
La 1 şi 2 octombrie 1998, inculpatul a emis şi semnat ordinele de cumpărare şi de plată şi a dispus pe nedrept de sumele de bani obţinute, respectiv 146.436 dolari S.U.A.
Inculpatul a semnat ordinul de cumpărare valută la vedere la 1 octombrie 1998 şi a virat din contul 21387-2 în contul 21842, pentru R.M.A. suma de 39.500 dolari S.U.A.; ordinul de plată din 2 octombrie 1998 şi a virat suma de 30.000 dolari S.U.A. în contul 21840 pentru R.A.D. Apoi o altă sumă a fost trecută în contul moştenitoarei R.D.A. soţia inculpatului, inculpatul ridicând şi sume cash, respectiv 25.000 dolari S.U.A. şi 22.000 dolari S.U.A.
Emiţând şi semnând ordinele de cumpărare şi de plată, deşi inculpatul nu mai avea mandatul de a dispune şi a acţiona pentru B.A., a comis astfel infracţiunea de fals prevăzută de art. 290 C. pen., în formă continuată.
B.T.R. a comunicat prin adresa nr. 5476/2000 că în cazul în care ar fi fost încunoştinţată de decesul mandantului ar fi virat banii în contul acestuia, dar contul ar fi fost blocat până la dezbaterea succesiunii.
Instanţa de fond a apreciat astfel fără temei că aceste activităţi întreprinse de inculpat nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de fals.
Falsul constă în aceea că inculpatul a semnat actele şi a retras sumele de bani menţionate în calitate de mandatar al lui B.A. deşi mandatul încetase prin moartea acestuia, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 1552 pct. 3 C. civ.
Motivarea că inculpatul a avut intenţia ca unul dintre moştenitorii defunctului să folosească un bun ce face parte din masa succesorală şi nu intenţia de înşelăciune, este greşită pentru că inculpatul a dispus de o parte din bani şi i-a transferat în contul fiilor lui sau o parte şi i-a însuşit, ei fiind moştenitorii defunctului.
Inculpatul R.M. a ascuns decesul mandantului şi implicit calităţii lui de mandatar.
În acest mod, inculpatul a determinat, cu intenţie, pe funcţionarii băncii că aceştia, din culpă să-i aprobe scoaterea sumei de 146.436 dolari S.U.A., din contul defunctului B.A., în condiţiile arătate mai sus.
Împotriva acestor hotărâri, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, partea civilă B.D.Ş. şi inculpatul R.M.
În recursul declarat, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a invocat cazul de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., în sensul că s-a comis o gravă eroare de fapt prin menţinerea soluţiei de achitare dispusă de instanţa de fond pentru infracţiunea prevăzută de art. 31 C. pen., raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) Se invocă de asemenea, încălcarea dispoziţiilor art. 309 C. proc. pen., existând o neconcordanţă între minută şi dispozitivul hotărârii.
Solicită pe cale de consecinţă, condamnarea inculpatului şi pentru infracţiunea de participare improprie la fals intelectual prevăzută de art. 31 C. pen., raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), întrucât probele administrate dovedesc vinovăţia inculpatului R.M. Cât priveşte neconcordanţa dintre minută şi dispozitiv, se apreciază că hotărârea este lovită de nulitate.
Partea civilă B.D.Ş. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17, 18 C. proc. pen., întrucât pe de o parte instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 334 C. proc. pen., întrucât nu a pus în discuţia părţilor schimbarea încadrării juridice a faptei săvârşite de inculpatul R.M. din infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. proc. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen.
Pe de altă parte s-a comis o gravă eroare de fapt prin menţinerea soluţiei de achitare a inculpatului pentru infracţiunea de participaţie improprie la fals intelectual, prevăzută de art. 31 C. pen., raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Recurenta parte civilă a invocat şi neconcordanţa dintre minută şi dispozitivul hotărârii, precum şi greşita respingere a acţiunii civile ca fiind rezolvată prin sentinţa civilă nr. 5083/2000 pronunţată de Judecătoria sectorului 6 Bucureşti.
Recurentul inculpat a solicitat casarea hotărârilor atacate invocând incidenţa cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 2, 6, 171, 9, 10, 14.
Se reţine astfel, încălcarea dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., care obliga instanţa la punerea în discuţia părţilor a schimbării încadrării juridice a faptei cu consecinţa respectării dreptului la apărare în raport cu noua încadrare; neconcordanţa dintre minuta şi dispozitivul hotărârii; depăşirea limitei investirii, precum şi încălcarea mai multor dispoziţii procesuale ce guvernează faza de urmărire penală; greşita condamnare a inculpatului, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor reţinute în sarcina acestuia prin actul de trimitere în judecată; greşita soluţionare a laturii civile.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursurile sunt fondate pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 309 C. proc. pen., rezultatul deliberării se consemnează într-o minută, care trebuie să aibă conţinutul prevăzut pentru dispozitivul hotărârii.
Redactarea minutei, potrivit textului invocat, reprezintă garanţia că rezultatul judecăţii cuprins în dispozitiv este expresia deliberării, atât sub aspectul conţinutului cât şi al judecătorilor care au participat la deliberare şi care semnează minuta.
Dispozitivul hotărârii judecătoreşti constă astfel, în reproducerea în finalul hotărârii a minutei redactate în urma deliberării.
În cauza supusă analizei, în minuta de la dosar apel rezultă că instanţa a dispus, printre altele, condamnarea inculpatului R.M. la pedeapsa de 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri sub semnătură, privată prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În dispozitivul deciziei penale recurate, se face menţiunea că pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 290 C. pen., i se aplică inculpatului o pedeapsă de 6 luni închisoare, contrar celor înserate în minută.
Prin urmare, neconcordanţa dintre minută şi dispozitiv face imposibilă verificarea hotărârii judecătoreşti în controlul judiciar, intervenind astfel sancţiunea nulităţii.
Pe de altă parte potrivit dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., dacă în cursul judecăţii se consideră că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare urmează a fi schimbată, instanţa este obligată să pună în discuţie noua încadrare şi să atragă atenţia inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau eventual amânarea judecăţii, pentru a-şi pregăti apărarea.
Dispoziţiile art. 334 C. proc. pen., stabilesc, aşadar procedura de urmat în cazul schimbării încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare. Astfel, în vederea respectării garanţiilor procesuale instanţa este obligată să pună în discuţia părţilor schimbarea de încadrare juridică chiar dacă încadrarea este mai uşoară întrucât, şiîntr-o asemenea situaţie inculpatul trebuie să-şi organizeze apărarea, să propună eventual probe în raport cu noua încadrare.
Obligaţia instanţei este îndeplinită doar atunci când apărătorul inculpatului în concluziile sale, a avut în vedere noua încadrare, discutarea acesteia de către părţi decurgând şi din principiul contradictorialităţii.
În speţă, instanţa de apel fără a pune în discuţia părţilor, a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) şi (5), în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., condamnându-l pe inculpatul R.M. la pedeapsa de 2 ani închisoare.
Cum instanţa de apel nu şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută de art. 334 C. proc. pen., inculpatul fiind lipsit de posibilitatea de a se apăra în raport de noua încadrare juridică, hotărârea pronunţată este supusă casării cu trimitere spre rejudecare.
Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursurile Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, partea civilă B.D.Ş. şi inculpatul R.M. împotriva deciziei penale nr. 261 din 17 iunie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti şi va dispune casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel.
În cadrul rejudecării, instanţa va examina, pe lângă aspectele dezvoltate anterior, toate celelalte motive de nelegalitate şi netemeinicie invocate de procuror, partea civilă şi inculpatul R.M.
În temeiul art. 192 alin. (3) C. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, partea civilă B.D.Ş. şi inculpatul R.M. împotriva deciziei penale nr. 261 din 17 iunie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti.
Casează Decizia penală atacată şi dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, respectiv la Curtea de Apel Ploieşti.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2253/2005. Penal. Art.215 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2256/2005. Penal. Art.197 c.pen. Recurs → |
|---|
